Reglementările EUDR decise de Uniunea Europeană „vor încălca drepturile de proprietate privată – piatra de temelie a sistemelor economice, sociale și juridice ale Statelor Unite” și vor avea un impact negativ asupra sectorului silvic și forestier american – se arată într-o scrisoare adresată Guvernului, semnată de 18 reprezentanți ai agențiilor pentru agricultură din Sudul și Vestul SUA și citată de woodcentral.com.
Scrisoare este adresată lui Marco Rubio – noul secretar de stat al lui Trump, lui Brooke Rollins – Secretar al Agriculturii, lui Jeremy Pelter – Secretar de Comerț interimar și lui Juan Millian – reprezentant comercial interimar al SUA și vine la scurt timp după ce Asociația Americană a Pădurilor și a Hârtiei făcea presiuni ca administrația Trump să determine UE să adopte o cale „fără riscuri” în privința EUDR.
Potrivit lui Wilton Simpson, reprezentantul Comisie pentru Agricultură din Florida, dacă va fi adoptat așa cum este scris, EUDR ar avea un impact grav asupra industriei lemnului din SUA – cel mai mare producător mondial de celuloză și produse din lemn.
„Avem în sfârșit un lider la Casa Albă, președintele Trump și o administrație căreia îi pasă de fermieri și va respinge politicile care pun America într-un dezavantaj. Vocile noastre contează și, cu această scrisoare și susținerea personală a factorilor decidenți pentru agricultură din toate statele, cred că putem întoarce înapoi politicile care nu recunosc munca bună a pădurarilor noștri americani care cred în administrarea adecvată și durabilitatea adevărată.”
Scrisoarea spune că „abordarea universală” a EUDR privind defrișările ignoră faptul că Statele Unite sunt printre cei mai responsabili furnizori de fibre forestiere din lume.

„Industria noastră de produse forestiere și lanțul său de aprovizionare nu contribuie la defrișarea globală, dar regula EUDR va supune SUA aceleași obligații împovărătoare, costisitoare și inutile ca și țările cu risc ridicat de defrișare”.
„Așa cum este concepută în prezent, regula EUDR va crește în mod nejustificat costurile noastre de conformare, oferind, practic, niciun beneficiu”, se mai spune în scrisoare.
Semnatarii au remarcat trei probleme majore ale regulamentului:
1) încălcarea drepturilor de proprietate privată,
2) confidențialitatea și securitatea trasabilității geolocalizării
3) impactul economic asupra agriculturii din SUA.
Dacă rămâne în actuala formă, EUDR se estimează că va avea un impact anual de 8 miliarde de dolari asupra exporturilor SUA către Uniunea Europeană: „Industria produselor forestiere din SUA reprezintă aproximativ 5% din produsul intern brut total al națiunii, înseamnă aproximativ 350 de miliarde de dolari în produse anual, înseamnă angajați în sectorul de producție din întreaga țară.”
Regulamentul, amânat deja cu un an
Regulamentul privind defrișările a fost adoptat în 2023 și stabilește reguli prin care se asigură că produsele derivate din anumite mărfuri (și anume cafea, cacao, ulei de palmier, soia, vită, cauciuc și lemn), care sunt introduse pe piața UE sau exportate din UE, nu au provocat defrișări sau degradarea pădurilor în timpul producției lor, au fost produse în conformitate cu legislația relevantă a țării de producție și sunt acoperite de o declarație de due diligence.
„Fără risc”
Comisia a acceptat amânarea cu an a intrării în vigoare a EURD ca răspuns la preocupările exprimate de statele membre, țările terțe, comercianții și operatorii potrivit cărora există posibilitatea să nu poată respecta pe deplin regulile până la 31 decembrie 2024. Prin urmare, Parlamentul European a aprobat amânarea, astfel că implementarea va avea loc până la sfârșitul anului 2025. Totodată, a fost aprobat și un amendament care introduce o categorie „fără risc” în lege, pe lângă cele trei categorii existente deja – risc major, mediu și minim. Este de-acum la latitudinea UE să decidă în ce țări va fi aplicat acest standard.
O țară „fără risc” înseamnă îndeplinirea câtorva criterii, printre care creșterea suprafeței împădurite sau implementarea, monitorizarea și transparentizarea reglementărilor naționale privind trasabilitatea. După cum spun specialiștii, sunt multe țări care se încadrează aici, având în vedere că sunt criterii foarte vagi. Odată ce o țară e catalogată ca fiind „fără risc”, nu mai are obligații în due dilliegnce, în a transmite informații despre companii, geolocație etc.
„Este o zi întunecată pentru mediu”, a scris Julian Oram, director de politici la ONG-ul Mighty Earth. „Includerea unei noi categorii fără risc va permite multor țări să fie considerate lipsite de riscuri, chiar dacă defrișările, degradarea și practicile ilegale încă au loc.”
Scrisoare celor 18 poate fi consultată AICI.
Sursa: woodcentral.com