ANUNȚ DE RECRUTARE

Program: Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027. Prioritate: P1. Susținerea și promovarea unui ecosistem de CDI atractiv și competitiv în România. Obiectiv specific: RSO1.1_Dezvoltarea și sporirea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate. Operațiune: Acțiunea 1.1 Sprijin pentru sectorul privat și pentru colaborarea între actorii din sistemul public și mediul de afaceri în domeniul CDI. Titlu proiect: Dezvoltarea unor servicii de depistare, monitorizare și prognoză pentru gestionarea stării de sănătate a pădurilor cu tehnologie avansată. Cod Proiect: 335832.

Inginer silvic

Cod COR 213220

FORESTRY RESEARCH INNOVATION SRL recrutează ingineri silvici pentru implementarea activităților din cadrul unui proiect de cercetare aplicată și inovare, ce vizează dezvoltarea unor servicii avansate de monitorizare, depistare și prognoză a stării de sănătate a pădurilor, utilizând tehnologii moderne (GIS, senzori, stații meteo, capcane automate, drone).

Proiect: „Dezvoltarea unor servicii de depistare, monitorizare și prognoză pentru gestionarea stării de sănătate a pădurilor cu tehnologie avansată”
Program: Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PCIDIF)
Apel: PCIDIF/155/PCIDIF_P1/OP1/RSO1.1/PCIDIF_A1

Responsabilități principale

Activități de teren de birou și coordonare

Coordonarea și desfășurarea activităților de monitorizare forestieră în teren.

Supravegherea activității tehnicienilor silvici de cercetare.

Monitorizarea și întreținerea stațiilor meteorologice și a capcanelor automate pentru dăunători forestieri.

Colectarea datelor și probelor din teren și raportarea acestora către echipa de coordonare.

Respectarea strictă a normelor de Securitate și Sănătate în Muncă și a legislației silvice și de mediu.

Planificarea activităților de monitorizare forestieră.

Analiza și centralizarea datelor colectate din teren (GIS, drone, senzori);

Gestionarea bazelor de date privind starea de sănătate a pădurilor.

Elaborarea rapoartelor tehnice și documentațiilor pentru echipa de cercetare și management.

Asigurarea suportului tehnic și metodologic pentru echipele de teren.

Propunerea de îmbunătățiri tehnologice și metodologice în cadrul proiectului.

Cerințe

Studii superioare finalizate în domeniul silviculturii / ingineriei forestiere.

Experiență minimă de 2 ani în domeniul forestier (experiența în proiecte CDI constituie avantaj).

Cunoștințe privind: monitorizarea ecosistemelor forestiere, legislația silvică și de mediu, utilizarea instrumentelor digitale (GPS, GIS, baze de date forestiere).

Abilități de analiză, planificare, coordonare și comunicare, lucru în echipă.

Disponibilitate pentru activități de teren.

Permis de conducere categoria B constituie avantaj.

Ce oferim

Contract de muncă în cadrul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile.

Implicare într-un proiect inovator, cu impact în domeniul gestionării durabile a pădurilor.

Oportunități de dezvoltare profesională în domeniul Cercetare, Dezvoltare și Inovare.

Mediu de lucru profesionist și dinamic.

Termen de depunere dosar: 15 decembrie 2025, la sediul Forestry Innovation Research SRL , Odorheiu Secuiesc str Hatarpatak nr 15.

Tehnician Silvic

Cod COR 314303

FORESTRY RESEARCH INNOVATION SRL recrutează tehnicieni silvici pentru activități de cercetare și monitorizare în teren. Posturile implică lucrul direct în păduri și locații de implementare a echipamentelor pentru colectarea și verificarea datelor privind starea de sănătate a pădurilor, sub coordonare.

Proiect: „Dezvoltarea unor servicii de depistare, monitorizare și prognoză pentru gestionarea stării de sănătate a pădurilor cu tehnologie avansată”
Program: Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PCIDIF)
Apel: PCIDIF/155/PCIDIF_P1/OP1/RSO1.1/PCIDIF_A1

Responsabilități principale

Verificarea periodică și întreținerea instalațiilor de capcane montate în teren.

Colectarea datelor și probelor rezultate din instalațiile de monitorizare.

Raportarea zilnică către inginerul coordonator a datelor și eventualelor probleme tehnice.

Asigurarea funcționalității echipamentelor și respectarea procedurilor de cercetare.

Respectarea normelor de securitate și protecția muncii și a legislației de mediu.

Cerințe

Studii medii de specialitate: liceu silvic, școală postliceală sau calificare în domeniul forestier.

Experiență minim 1 an în activități forestiere (inventariere, lucrări silvice, monitorizare vegetație).

Cunoștințe despre metode de bază pentru măsurători dendrometrice și observații fitosanitare.

Utilizarea instrumentelor de teren (GPS, rulete forestiere, busolă, aplicații mobile simple).

Permis de conducere categoria B constituie avantaj.

Respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

Abilități de lucru în echipă, atenție la detalii.

Ce oferim

Contract de muncă pe durata proiectului, finanțat din fonduri nerambursabile.

Activitate într-un proiect inovator, cu impact asupra gestionării durabile a pădurilor.

Oportunități de dezvoltare profesională în domeniul cercetării și monitorizării forestiere.

Mediu de lucru profesionist și dinamic, cu echipamente moderne de teren.

Termen de depunere dosar: 15 decembrie 2025, la sediul Forestry Innovation Research SRL , Odorheiu Secuiesc str Hatarpatak nr 15.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.