Circulă prin târg un proiect de lege privind elaborarea și implementarea unor așa-zise planuri de urgență fitosanitară (adică PUF-uri), care – bănuiesc eu – ar trebui să conțină niște măsuri de salvare a ce se mai poate salva dintr-o pădure afectată de așa-zișii factori biotici (nucleul dur al limbii de lemn, pe care niciun gândac nu îl va roade).
Pentru început, puțină teorie într-un coajă de nucă: ce avem acum? Pentru pădurile de producție avem amenajamentul silvic, pentru pădurile de protecție avem planurile de management ale ariilor protejate. Prin amenajament vizăm normalizarea structurii pădurii, astfel încât la un moment dat recolta să fie egală cu creșterea, pe când planurile de management ne spun ce trebui să facem pentru a păstra starea favorabilă de conservare a unor specii sau habitate.
Potrivit legislației actuale, atât amenajamentele cât și planurile de management vor fi actualizate la fiecare două decenii, contrar principiilor pe care silvicultura europeană și le-a asumat de aproape un secol (dar asta e o altă poveste).
În acest context, legea inițiată de D-l Abdruean va transforma aceste PUF în pârghii legislative ce vor permite firmelor de exploatare să scoată tot lemnul afectat din ariile strict protejate.
Nu intru în detalii privind propunerea, mergeți pe site-ul Camerei Deputaților (AICI).
Văzut de sus, cu gândul la schimbări climatice, acest demers vrea să lărgească definitiv breșa de de-reglementare făcută prin prelungirea perioadei de valabilitate a amenajamentului. În termen foarte scurt, nu vom mai avea produse principale, ci doar accidentale, pe care firmele de exploatare le vor scoate nu pe repede înainte, ci în funcție de cererea ce vine de la marii tocători de lemn. Cum spuneam în editorialul „Inundații, defrișări, explicații, justificări. Putem gestiona mai bine pădurile cu rol hidrologic?” (puteți citi AICI), pentru firmele de exploatare, în prezent, produsele accidentale sunt doar stocuri tehnologice.
În fapt, lemnul uscat într-o arie protejată trebuie tăiat și lăsat pe loc. Noua propunere legislativă prin care se insinuează obligativitatea scoaterii lemnului afectat din orice pădure este cât se poate de ipocrită, cu efecte dezastruoase pe termen mediu și lung. Ipocrizia constă, în primul rând, în termenele foarte scurte prin care un PUF este proiectat și adoptat: în cinci zile trebuie să trecem de la identificarea atacului la aprobarea planului de intervenție. Și cum doar hârtiile pot fi produse și se pot mișca atât de repede (chiar și în format digital), este evident că PUF va fi un bluff. Care va ajuta banul să circule mai repede.
