Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis, ieri, într-o postare pe Facebook, că procese în care e clar că o ilegalitate a avut loc „se pierd cu complicitatea autorităților” și dă exemplu drumul din pădurea Băneasa, spunând că Romsilva „mimează că apără pădurile în instanțe, dar face fix pe dos în procese”.
„Cum arată Direcții Silvice putred de corupte. M-am întrebat ani de zile cum se pierd procese în care e clar că o ilegalitate a avut loc. Răspunsul e simplu: cu complicitatea autorităților. În cazul drumului din Băneasa: cu o Romsilva care mimează că apără pădurile în instanțe, dar face fix pe dos în procese. Am descoperit zilele acestea cum domnul Răduță a acționat în instanță împotriva intereselor Romsilva, reprezentând fix Direcția Silvică Ilfov”, susține ea.
O violență de limbaj care a depășit orice limite
„Cum putem să sancționăm derajajele d-nei Ministru Diana Buzoianu?” este întrebarea pe care o pune Constantin Tobescu, fost președinte al Asociației Industriei Lemnului Prolemn, coordonator al portalului Fordaq.
„RNP-Romsilva a contestat în instanță raportul Corpului de control al Ministerului, control care a evaluat ca fiind ilegal contractul de peiaj pentru drumul forestier din pădurea Băneasa. Acesta este procesul de fond.
O instanță superioară, Curtea de Apel, a decis ca drumul să rămână deschis, în baza contractului de peiaj, până la finalizarea procesului de fond, la cererea Federației Greenfield, care reprezintă peste 6000 de locuitori ai cartierului.
În acest proces, Ministerul Mediului, ca intervievent, putea să își apere concluziile raportului de control.
În loc să își apere în instanță concluziile raportului de control, d-na Ministru Diana Buzoianu a ales să acuze „direcţii silvice putred de corupte […]cu o Romsilva care mimează că apără pădurile în instanţe, dar face fix pe dos în procese.” O generalizare și o culpabilizare a întregii Romsilva. O violență de limbaj care a depășit orice limite.
Mult mai grav este efectul de deturnare a dezbaterii de la subiectul principal- cel de reorganizare al RNP- Romsilva. Un proces condus haotic și defectuos de Minister, fără viziune și fără fundamentare, care nu va aduce eficiență, ci doar dezorganizare.
Cum poate fi sancționat un astfel de comportament? Prin ridicarea responsabilității politice la nivel de ministru, de partid și de Guvern din care face parte. Și desigur, prin vot.
Reacția noastră unită contează”, subliniază Constantin Tobescu.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că angajeză experți care să elaboreze Planul Național de Restaurare pentru Natură.
Dosarele candidaților se depun până pe 17.09.2026 (inclusiv).
Planul e finanțat prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) și nu prin Planul de Dezvoltare Durabilă (care finanțează, printre altele, Mediul și Biodiversitatea).
S-ar putea vorbi despre o inadecvare a finănțării, pentru că POAT finanțează în special eficiența administrativă: simplificarea procedurilor administrative și a achizițiilor publice. În timp ce PDD are ca prioritate protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate.
Una peste alta, este cel mai complex plan pe care România trebuie să îl elaboreze în privința mediului.
Un pic cam târziu
Alte țări lucrează deja de peste doi ani la acest plan, iar noi abia facem selecția experților.
Este interesant că se caută persoane și nu institute, firme sau asocieri ale acestora.
Experții vor lucra minimum 18 luni de contract cu maximum 8 ore/zi, respectiv maximum 168 ore/lună și salariul brut de 70,90 lei/oră, conform anunțului.
Fiecare are obligația de a contribui, potrivit competențelor sale profesionale și solicitărilor echipei de management/tehnice a proiectului, la toate activitățile conexe necesare elaborării, fundamentării, validării și finalizării Planului Național de Restaurare, chiar dacă acestea nu sunt limitate strict la aria tematică principală a postului.
Printre cei 35 se numără experți în pești, reptile, păduri, pajiști, păsări, mamifere.
Practic, ei vor trebui să desemneze zonele care au nevoie de reconstrucție ecologică – păduri, pajiști, zone umede – aflate în stare de conservare nefavorabilă, inadecvată sau rea.
Un eșec anterior
România a mai avut un proiect asemănător, acum câțiva ani, soldat cu eșec: SIPOCA 22, pentru ecosisteme degradate.
Ce a fost acel proiect? Începând cu aprilie 2016, în contextul unui Acord de parteneriat dintre Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kiritescu” și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a derulat proiectul SIPOCA 22 – Dezvoltarea capacității administrative a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de a implementa politica în domeniul biodiversității.
S-au angajat, similar, experți cooptați, care au avut sarcina să identifice și să carteze ecosistemele degradate din țara noastră (forestiere, acvatice și de pajiști) pentru ca ulterior acestea să facă obiectul unor activități de reconstrucție ecologică.
Ecosistemele identificate de către experții cooptați nu au fost însă conforme cu realitatea din teren, astfel încât în doua cicluri de finanțare, în PDD și în POIM, nu s-a putut depune niciun proiect de reconstrucție a ecosistemelor de păduri și pajiști. În POIM s-au aprobat doar două investiții – pentru ecosisteme acvatice. Astfel, zeci de milioane de euro care ar fi trebuit utilizați pentru refacerea naturii nu au mai fost absorbite.
Concret, experții au livrat niște rezultate – hărți care aveau rolul să ducă la implementarea de proiecte de reconstrucție. Numai că hărțile nu s-au putut folosi. Unde erau date ecosistemele degradate… acestea nu erau pe teren.
Pe de altă parte, într-un astfel de demers e nevoie de corelarea cu Directiva Habitate și de conlucrare cu administratorii și proprietarii din România. Chestiuni complicate la noi. Avem exemplul ZPS-urilor.
Dacă prima încercare a fost fără succes, poate de data aceasta va funcționa. Deși… E complicat să găsești 35 de experți frelanceri care să lase tot ce fac ca să lucreze 8 ore pe zi pentru minister. Să colaboreze, să facă echipă, să accepte sumele cu care sunt plătiți și birocrația ministerului… Să sperăm, totuși, că nu va fi misiune imposibilă.
Vom acorda atenție derulării acestui proiect important și vom reveni cu amănunte privind rezultatele.
FSC România a participat, în perioada 31 august–3 septembrie 2026, la cel de-al 20-lea Congres European de Pedagogie Forestieră, desfășurat la Centrul de Formare Forestieră din Traunkirchen. Ediția aniversară a reunit specialiști în silvicultură, educatori, cercetători și practicieni interesați de felul în care pădurea poate deveni un spațiu viu de învățare, dialog și responsabilitate față de natură.
Tema congresului – biodiversitatea pădurilor europene și comunicarea ei prin metode de pedagogie forestieră – a pornit de la o realitate tot mai importantă: într-un context marcat de schimbări climatice și de presiuni asupra ecosistemelor, protejarea pădurilor depinde și de capacitatea societății de a le înțelege. Educația forestieră apropie știința de oameni, transformând informațiile despre biodiversitate, climă și gospodărirea responsabilă în experiențe ușor de înțeles și de trăit.
O rețea europeană construită în timp
În mai multe țări europene, pedagogia forestieră a evoluat de-a lungul deceniilor de la activități punctuale în natură la programe structurate, resurse adaptate vârstei, formare profesională și colaborări între silvicultori, școli, administrații și organizații. Experiențe din Austria, Regatul Unit, Spania, Italia, Finlanda, Elveția și regiunea Adria–Balcani arată că educația despre păduri poate începe din primii ani de viață și poate continua în școli, universități și în formarea viitorilor profesioniști.
Modelele diferă, însă au un element comun: educatorul de pădure nu transmite doar informații. El creează legături între oameni și ecosisteme, explică deciziile de management, încurajează observația și gândirea critică și îi ajută pe participanți să înțeleagă că pădurea are simultan funcții ecologice, sociale și economice.
Patru zile de idei, demonstrații și învățare în pădure
Luni, 31 august: deschiderea prin poveste
Congresul a debutat cu sosirea și înregistrarea participanților, urmate de o drumeție cu basme și tradiții despre arbori și păduri, susținută de povestitorul Helmut Wittmann. Seara s-a încheiat cu evenimentul introductiv în parcul centrului de formare.
Marți, 1 septembrie: de la cercetare la pedagogie conectată
Deschiderea oficială a abordat relația dintre biodiversitate și pedagogia forestieră, precum și istoria și importanța acestui domeniu în Austria. Sesiunile principale au urmărit transformarea dovezilor științifice despre biodiversitatea pădurii într-o pedagogie conectată la experiența oamenilor, alături de exemple de educație forestieră și citizen science dezvoltate de Centrul Austriac de Cercetare pentru Păduri.
După-amiaza a fost dedicată atelierelor practice, organizate în șase stații: stabilitatea ecosistemelor, relația dintre oameni și pădure, explorarea sunetelor pădurii, experiențe despre biodiversitate, descoperirea speciilor necunoscute și diversitatea habitatelor. Ziua s-a încheiat cu o călătorie cu vaporul pe lacul Traunsee și muzică tradițională.
Miercuri, 2 septembrie: pădurea ca sală de clasă
Participanții au lucrat în pădurea educațională din valea Aurach, în ateliere despre mandala pădurii, pădurile viitorului, cronologia schimbărilor și solul. După-amiaza au continuat activitățile în stațiile tematice, pentru a testa metode care pot fi replicate și adaptate în contexte naționale diferite.
Joi, 3 septembrie: concluzii și continuitate
Ultima zi a fost dedicată reflecțiilor comune, schimbului de experiență și conturării continuității rețelei europene. Congresul a reconfirmat că pedagogia forestieră este mai mult decât un set de activități: este o investiție pe termen lung în alfabetizarea forestieră și în capacitatea comunităților de a participa informat la deciziile despre păduri.
Mesajul FSC România: rolul silvicultorului este și unul de pedagog
„Silvicultorul cunoaște pădurea din interior: îi observă ritmurile, explică intervențiile, gestionează riscurile și urmărește efectele deciziilor în timp. Tocmai de aceea, rolul său nu este doar tehnic, ci și pedagogic. Atunci când deschide dialogul cu elevii, profesorii și comunitățile, el contribuie la o înțelegere mai nuanțată a pădurii și a gospodăririi sale responsabile”, transmite FSC România.
Participarea la congres continuă direcția asumată de FSC România de a aduce temele despre pădure, certificare și sustenabilitate mai aproape de copii, tineri și mediul academic. Inițiativele locale desfășurate în spații educaționale și în păduri certificate arată că învățarea prin experiență poate transforma curiozitatea într-o relație de durată cu natura.
Așa cum subliniază și prin inițiativa „Stories from the Forest”, responsabilitatea față de generațiile viitoare nu se oprește la a le transmite păduri sănătoase.
„Trebuie să le transmitem și cunoștințele, respectul și înțelegerea acestei resurse vii: capacitatea de a-i recunoaște valorile, de a înțelege alegerile legate de gospodărirea ei și de a avea grijă de ea în mod responsabil. Pădurile pot dăinui numai dacă, odată cu ele, călătoresc mai departe și poveștile, experiența și grija oamenilor care le cunosc”.
Pașii următori: România în rețeaua europeană de pedagogie forestieră
FSC România își propune să continue dialogul cu silvicultori, profesori, universități, administratori de păduri, organizații și autorități interesate de educația forestieră, pentru a identifica resursele existente, nevoile de formare și oportunitățile de cooperare. O conectare mai puternică la rețeaua europeană ar aduce vizibilitate subiectului în România, acces la experiențe validate și posibilitatea dezvoltării unor programe adaptate contextului local.
Ediția din 2027 va avea loc în Estonia. Pentru cei interesați de educație, silvicultură, biodiversitate și comunicarea științei, congresul reprezintă o sursă reală de inspirație și un loc în care ideile pot deveni parteneriate. FSC România își dorește ca România să fie parte activă din această comunitate europeană și invită actorii interesați să contribuie la construirea unei rețele naționale de pedagogie forestieră.
Un eveniment național dedicat mediului și sustenabilității, care aduce la aceeași masă companii, autorități publice, experți și mediul academic, va avea loc pe 13 noiembrie la Cluj Napoca.
Natura Summit – Summitul Național pentru Mediu și Sustenabilitate – va oferi un spațiu de dialog, networking și schimb de experiență pentru cei care dezvoltă soluții pentru un viitor mai sustenabil.
Locul de desfășurare este Univers T, Cluj-Napoca, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înregistrarea se face AICI.
Despre Natura Summit
„Natura Summit – Summitul Național pentru Mediu și Sustenabilitate este platforma de dialog care reunește autorități publice, companii, experți, organizații profesionale, mediul academic și societatea civilă pentru a dezbate cele mai importante provocări de mediu ale României și pentru a identifica soluții concrete pentru viitor. Într-o perioadă în care schimbările climatice, poluarea, gestionarea resurselor naturale și securitatea energetică influențează direct dezvoltarea economică și calitatea vieții, Natura Summit își propune să devină punctul de întâlnire al celor care contribuie la construirea unei Românii mai curate, mai responsabile și mai sustenabile.
Natura Summit nu este doar un eveniment. Este o comunitate de lideri, specialiști și organizații care înțeleg că dezvoltarea durabilă a României depinde de modul în care gestionăm astăzi apa, pădurile, energia, deșeurile și resursele naturale”, transmit organizatorii.
În octombrie începe un nou an universitar. Facultatea de Silvicultură Suceava încercă să atragă cât mai mulți studenți. Au un cămin nou, dar fac și cercetare. Despre aceste teme și altele de interes, într-un interviu cu prof. univ. dr. Cătălin Roibu, coordonatorul Laboratorului de Biometrie Forestieră.
dinpădure.ro: Mai e puțin și începe noul an universitar. Am văzut că la Liceul „Gurghiu” este o singură clasă de Silvicultură. Cum stați și cum credeți că veți sta pe viitor, domnule Roibu?
Cătălin Roibu: Nu vrei să începem cu ceva optimist?
dinpădure.ro: Nu. A început noul an școlar și cetatea învățământului silvic românesc are o singură clasă de Silvicultură. Pentru că nu mai sunt tinerii atrași…
Cătălin Roibu: E clar. Nu mai sunt atrași pentru că există o presiune fantastică din diverse surse care au discreditat foarte mult meseria de silvicultor. Și mă refer la surse inclusiv partea de silvicultură.
Trebuie să recunoaștem că sunt și unii din breasla silvicultorilor care au discreditat meseria. Iar în momentul de față există atâta de multă dezinformare în domeniul silvic încât te face să te lași păgubaș. Pe mine, de exemplu, în situația asta, nu m-ar face să mă las păgubaș. Din contră, lucrurile grele fac oamenii puternici, nu lucrurile slabe.
dinpădure.ro: Cum stați ca număr de studenți față de anul trecut?
Cătălin Roibu: Oarecum la fel. Noi suntem pe o constanță. Am rămas cam pe celași număr de studenți. Sperăm pe admiterea din toamnă să mai creștem un pic.
Dar, într-adevăr, și noi resimțim această problemă pe care sectorul silvic o are. O problemă de imagine, în primul rând.
dinpădure.ro: Da, dar ei foarte puțin comunică și e greu să-i acuzi… Deci e o lume destul de închisă.
Cătălin Roibu: Cred că asta este și o parte din problema breslei. Pentru că nu știm să comunicăm. Nu știm să spunem lucrurilor pe nume. Nu știm să prezentăm informațiile corecte. Nu știm să demontăm fake news-urile care sunt în silvicultură.
Și întotdeauna ni se prezintă fel și fel de informații. Uneori false, uneori jumătăți de adevăr. Învelite după aia într-o altfel de prezentare.
Și atunci, clar că această meserie ajunge să fie discreditată. Dar, încă o data: ar trebui să știm, pentru că pădurile au nevoie de gospodărire. Și asta ar trebui să știe și societatea.
Pădurile au nevoie să fie gospodărite. Și am văzut ce se întâmplă atunci când o pădure nu este gospodărită și este lăsată de izbeliște.
Sunt probleme. Și ne uităm deja la incendii, la uscări în masă. Probleme cu care o să ne confruntăm din ce în ce mai mult. Iar breasla silvică trebuie să fie parte din soluție, nu trebuie să fie parte din problemă.
Iar cei care vin și semnalează anumite probleme, dacă sunt într-adevăr probleme adevărate, trebuie la un moment dat, împreună cu partea silvică, cu breasla silvică, să găsească soluții. Nu să întrețină acest conflict, să nu fie parte din problemă, ci să fie parte din soluție să rezolvi acest conflict. Din păcate, unii își doresc doar acest conflict să fie înghețat, să fie parte din problemă, pentru că de acolo sunt alte surse…
dinpădure.ro: Dar nici nu poți să vorbești, ca autoritate, zi de zi numai de mafie și de control. Pentru că în momentul ăsta nu mai ai partener.
Cătălin Roibu: Întotdeauna autoritatea trebuie să știe că are două componente. Are o componentă de control, care este absolut normală, peste tot există componenta de control, dar există și componenta de îndrumare și de consultare.
În momentul de față, în România, discutăm foarte mult de control și mai puțin de parte de măsuri tehnice, pentru că pădurile au nevoie de măsuri tehnice, de măsuri de gospodărire adecvate condițiilor climatice și de mediul pe care le trăim în momentul de față. Ori controlul este o parte, dar nu este totul. Este doar o parte din acest mecanism. Mai avem și partea de consultare, partea de colaborare, și partea de îndrumare.
dinpădure.ro: Cine colaborează cu cine în momentul acesta în sectorul silvic?
Cătălin Roibu: Din fericire, am văzut că la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor există o dorință de colaborare. Și din ce am observat, există o dorință de colaborare între Regie, cele două facultăți de Silvicultură, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. Sperăm să continue această colaborare, acest parteneriat, și să reușim să schimbăm la un moment dat … Să schimbăm și percepția silvicultorului în ochii societății.
dinpădure.ro: Când?
Cătălin Roibu: Cât mai repede, cu atât mai bine. Adică… ieri!
dinpădure.ro: Pentru că vorbiți de percepție și de comunicare, nu pot să nu vă întreb. Am văzut, cei care vă urmărim pe Facebook, contrele cu consiliera președintelui pe Mediu, Ștefania Simion. Care este un avocat al urșilor. Și am văzut că v-a deranjat, v-a supărat. Ce v-a supărat?
Cătălin Roibu: Lipsa de competență. A fost o discuție de principii și de modul de a înțelege ce înseamnă meseria de silvicultor. Trebuie să înțelegem că nu există o super-meserie, adică dacă ești jurist, nu înseamnă că te pricepi la orice.
Trebuie să învățăm să ne respectăm și să ne ascultăm unii pe alții. Asta am încercat să-i explic doamnei consilier, pentru că în momentul în care cineva are o competență într-un domeniu… Nici eu nu sunt mare specialist în urși, dar cunosc ecologie forestieră suficient de mult și cred că mai bine decât dumneai. Sunt anumite rapoarte între specii.
Adică nu poți să lași o specie să dezvolte la infinit, pentru că nici natura nu vrea chestia asta. Natura la un moment dat va veni și va regla în modul în care știe cel mai bine. Ori natura de multe ori când face acest reglaj, nu-l face așa foarte ușor, ca o mamă blândă. Nu, natura nu este mama asta blândă. Natura este o forță care reglează uneori brutal lucruri.
dinpădure.ro: Dar de ce credeți că militează atât de mult pentru conservarea și protecția urșilor? Care este motivul?
Cătălin Roibu: Nu știu care este motivul. La un moment dat se legau de fel și fel de chichițe legislative. Gospodărirea unei resurse. Pentru că și ursul este o resursă, la un moment dat. Noi nu mai facem în momentul de față vânătoare în scopul de a ne hrăni, în scopul de subzistență.
Dar facem, prin acest management al vieții sălbatice, o reglare a populațiilor. Astfel încât noi căutăm să ținem un echilibru în ecosistemele forestiere.
dinpădure.ro: Mai e și o chestie economică aici, pentru că sunt țări care fac bani din vânătoare.
Cătălin Roibu: Eu nu sunt vânător, nu poate să mă acuze nimeni că reprezint interesele unei asociații de vânători. Singura vânătoare pe care o fac e cu aparatul foto. Dar îmi place să mă simt în siguranță, în primul rând, în pădure. Doi, revenind la partea de resursă, acest dozaj al efectivelor și un echilibru între specii trebuie realizat de către om în momentul de față. Pentru că ursul este un vârful lanțului trofic. Nu are un dușman natural care să regleze efectivele. Și atunci omul intervine. Și intervine odată ca să regleze.
Pe de altă parte, evit consanguinizarea, pentru că riscul de împerechere cu descendenți direcți este foarte mare. Și apoi, al treilea lucru este să evaluezi genetic populația respectivă.
Și avem în subsidiar și componenta economică. Extrag individul respectiv, primesc niște bani pentru el. Dacă îl las și moare în pădure de moarte bună, cu ghilimele de rigoare, cine câștigă? Nimeni. Comunitățile din jur nu mai simt presiunea urșilor și se pot dezvolta, pentru că turismul cinegetic dezvoltă comunități.
dinpădure.ro: Haideți să revenim un pic la noul an universitar. Știu că s-a lucrat la un moment dat la un corp nou de clădire în campusul de la Suceava. E gata?
Cătălin Roibu: Da, campusul de la Suceava e aproape gata. A fost o investiție foarte mare pe mai multe surse de finanțare. E gata un cămin studențesc nou, cu aproape 800 și ceva de locuri. Cred că e cel mai mare cămin studențesc din țară. Va fi dat în exploatare de la 1 octombrie, din anul acesta universitar. Adică Universitatea din Suceava va mai avea încă aproape 1.800 și ceva de locuri de cazare pentru studenți.
Noul cămin USV. Foto: CNI
dinpădure.ro: Dacă eu sunt un tânăr, o tânără de 18 ani, am terminat un liceu și nu m-am decis încă ce să fac cu viața mea, cum mă convingeți să vin la „pădure”?
Cătălin Roibu: Dacă îți place natura, în primul rând. Dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat într-o pădure, dacă vrei să știi cum trebuie să gospodărești pădurea în mod durabil, să te bucuri de aceleași beneficii de care te-ai bucurat și tu până acum, s-au bucurat și părinții tăi și bunicii tăi, trebuie să vii să alegi meseria aceasta. Dacă îți place să cunoști tainele naturii, să vezi care sunt mecanismele care creează acest univers mirific, trebuie să vii să aprofundezi aceste mecanisme, să le înveți cu adevărat. Și atunci vei înțelege ce înseamnă partea de protecție, ce înseamnă partea de producție, ce înseamnă această balanță.
Pentru că în momentul de față și societatea are alte așteptări de la pădure, dar la un moment dat și societatea trebuie să înțeleagă că nu poate trăi fără lemn, cum nu poate trăi și fără celelalte servicii pe care le oferă pădurea.
dinpădure.ro: Haideți să vorbim un pic despre noul studiu la care ați lucrat, despre secetă și schimbările climatice pe care iată ni le dezvăluie arborii.
Cătălin Roibu: Studiul e practic o continuare la ceea ce am lucrat până acum, e o continuare a articolului pe care l-am publicat în 2021, Suceava. O cronologie, prima cronologie de referință pentru zona de este a Europei, care acoperă 804 ani. Și de acolo ne-am propus să încercăm să vedem cum au reacționat stejarii la condițiile climatice.
Am încercat acest lucru și am avut o corelație foarte mare cu secetele prelungite, au avut și răspunsul fiziologic, pentru că o corelație poate să fie la un moment dat și un fals pozitiv. Trebuie să aibă întotdeauna un fundament biologic, fiziologic la ce s-a întâmplat. Și stejarii, într-adevăr, sunt afectați de secetele foarte prelungite, atunci când scade nivelul pânzei freatice și rădăcinile lor nu mai pot să acceseze pânza freatică și intră în stres.
dinpădure.ro: Spuneți într-un interviu că nu avem stejari mai bătrâni de 300 de ani. Pentru că se tot vorbește despre stejari multiseculari, de 800 – 1000 de ani. Avem așa ceva?
Cătălin Roibu: Eu până acum nu am găsit. Bine, nu am scos probe din arbori izolați. Am scos probe doar din pădure compactă. Din arborete, nu neapărat din pădure compactă. Dar am scos probe, de exemplu, și de lângă Sighișoara, în care tot așa se spuneau că arborii respectivi au 500-600 de ani, dar mai mult de 200 de ani nu au. Din probele pe care le-am extras noi și le-am măsurat.
Studiul e făcut pe zona de est a Carpaților, din zona Moldovei, Ucrainei. Probele, stejarii cei mai bătrâni pe care le-am identificat au fost în pădurea Letea și Delta Dunării. Nu din alte arborete de stejar din zona podișului central moldovenesc sau podișului Sucevei. Acolo sunt cei mai bătrâni arbori de stejar pe care le-am identificat.
Prin acest studiu pe noi ne-a interesat prima dată să vedem care a fost cel mai secetos an. Și cum contribuie societatea umană la aceste perturbări climatice. Anul ăsta am văzut, de exemplu, în Europa Centrală și de vest, a fost foarte secetă. Cu cele mai scăzute debite ale Dunării din ultima perioadă.
Ceea ce este îngrijorător. Înainte n-au fost secete atât de frecvente. Adică să fie ani secetoși consecutivi, atât de numeroși ca acum. E un aspect. Și apoi este caracterul secetei. Pentru că în momentul când ai o secetă într-o perioadă rece, oarecum, arborii reacționează un pic mai bine. Pentru că nu există atâta stres dat de un nou factor care se numește deficitul de apă, care îi forțează să transpire și mai mult, adică îi face să intre în stres și mai puternic. Ori, în momentul de față, suntem într-o secetă fierbinte.
Adică arborii transpiră mai mult și resursele de apă sunt mai puține.
dinpădure.ro: Noi am mai vorbit acum câțiva ani și îmi spuneați că stejarul ca specie e în pericol din acest motiv al schimbărilor climatice.
Cătălin Roibu: Da, pentru că în momentul în care pânza freatică scade foarte mult, stejalul intră într-un stres foarte mare.
Și atunci ne uităm în zona de sud-est a Moldovei, noastră, Moldova de dincoace de Prut, în care avem ocoale silvice din județul Vaslui, din Iași, Galați, avem uscări în masă la stejar.
dinpădure.ro: Am văzut în multe pepiniere puieți de stejar…
Cătălin Roibu: E o problemă pe care trebuie să o discutăm un pic mai pe larg, în care trebuie să ne gândim spre noi compoziții de regenerare a pădurilor. Pentru că la un moment dat stejarul s-ar putea să nu mai fie viabil, s-ar putea să avem o problem. Pentru că ai debilitarea dată de climă și apoi vine un dăunător secundar, în cazul uscărilor în masă cum ar fi Agrilus biguttatus. Dar eu pot să vă spun că mai există o problemă legată de modul de gospodărire, multe din aceste arborete, cu toate că figurează în momentul de față ca regim de gospodărire în regimul codrului, adică regenerare prin sămânță, de fapt sunt crânguri, adică regenerare vegetativă din lăstari.
Și lăstarii nu sunt altceva decât copii la indigo ale individului care a fost doborât și atunci nu s-a mai produs nicio mutație. Regenerarea din sămânță produce acea mutație în care arborii transmit informațiile noi despre mediu noilor generații. Ori prin regenerarea asta vegetativă nu mai putem vorbi despre așa ceva…
dinpădure.ro: Noi ne lăudăm cu regenerarea naturală…
Cătălin Roibu: Ne lăudăm cu regenerarea naturală, dar trebuie să ne gândim că la un moment dat ideală ar fi regenerarea naturală prin sămânță și nu prin lăstari.
dinpădure.ro: Spuneați la început să începem cu ceva optimist. Dar nu aveți prea multe chestii optimiste de spus din câte văd…
Cătălin Roibu: La un moment dat… știți când un avion se prăbușește pilotul spune să ne pregătim de impact. Și întotdeauna după impact se caută supraviețuitorii. De multe ori se găsesc. Iar supraviețuitorii sunt cei mai adaptați. Nu supraviețuiește cel mai inteligent, ci supraviețuiește întotdeauna cel mai adaptat. Ori trebuie să ne adaptăm…
dinpădure.ro: Și ce facem?
Cătălin Roibu: Cercetarea trebuie să vină cu răspunsurile. S-ar putea să vină cu anumite specii exotice pe care ne-am ferit să le folosim. Să căutăm acele specii care sunt cele mai adaptate. Am o teză de doctorat în Republica Moldova în care investighez pinul negru. Altul care se pregătește să investigheze stejarul roșu prin culturi de proveniențe. Mai cautăm și alte specii. Ne mai uităm un pic și la tei, ne uităm și la carpen și la paltin. Nu sunt specii exotice, dar ne uităm și la ele pentru că nu erau considerate specii de bază. Dar ne mai uităm să vedem ce se întâmplă cu aceste specii.
dinpădure.ro: Dar nu avem un răspuns clar. Când o să l-avem?
Cătălin Roibu: În momentul în care o să avem suficient de multe date care or să acopere o plajă foarte, foarte largă. De exemplu, diverse condiții staționale, diverse condiții de arboret. Adică să vedem și diverse vârste, diverse specii, diverse structuri pe care trebuie să le identificăm. Poate căutăm și indivizi din speciile de bază, fag, stejar, molid, brad, care sunt deja adaptați.
Cercetătorii de la Universitatea din Stockholm au dezvoltat un material compozit obținut din lignină și celuloză extrase din aceeași biomasă, care își păstrează o mare parte din rezistența mecanică inclusiv în contact cu apa. Tehnologia ar putea deschide noi posibilități pentru valorificarea resturilor provenite din exploatarea și prelucrarea lemnului.
Lignina revine în structura materialului
Procedeul pornește de la separarea ligninei și celulozei printr-o fracționare realizată la presiune ambientală și fără catalizatori metalici. Lignina este apoi modificată chimic și recombinată cu fibrele de celuloză.
Prin presare la cald se formează legături covalente între cele două componente, ceea ce conferă materialului o rezistență la umiditate mult mai mare decât cea a materialelor realizate exclusiv din celuloză.
În testele realizate cu lemn de plop, compozitul a atins o rezistență la tracțiune de aproape 47 MPa în stare uscată și aproximativ 34 MPa după 15 minute de contact cu apa. Prin comparație, materialul realizat numai din celuloză a înregistrat în stare umedă aproximativ 2 MPa.
Rezultate bune și cu reziduuri agricole
Cercetătorii au testat procedeul și folosind paie de rapiță. Materialul rezultat a atins circa 40 MPa în stare uscată și aproape 22 MPa în stare umedă.
Rezultatele indică posibilitatea utilizării tehnologiei nu doar pentru resturi lemnoase, ci și pentru alte tipuri de biomasă lignocelulozică provenită din agricultură.
Una dintre posibilele aplicații este industria ambalajelor, unde rezistența materialelor pe bază de fibre la umiditate reprezintă o problemă importantă. Autorii studiului consideră că noul compozit ar putea înlocui, în anumite aplicații, materiale de ambalare provenite din resurse forestiere sau materiale plastice de origine fosilă.
Studiul indică și posibilitatea degradării materialului în condiții de compostare.
Din laborator, la producția industrială
Tehnologia se află însă în fază de laborator. Probele au fost presate timp de o oră la 180°C, iar procesul presupune utilizarea unor substanțe chimice pentru funcționalizarea ligninei.
Următoarea etapă este evaluarea posibilității de extindere a procedeului la scară industrială și a costurilor asociate. Dacă procesul se va dovedi competitiv, tehnologia ar putea reprezenta o nouă cale de valorificare superioară a ligninei și a biomasei rezultate din industria lemnului.
Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), structură publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a organizat, la Vatra Dornei, prima ediție a Pieței Produselor Montane. Evenimentul a avut loc pe 29 și 30 august și a fost dedicat exclusiv producătorilor ale căror produse sunt înregistrate pe schema de calitate „Produs Montan”.
Un moment important pentru promovarea produselor montane românești și pentru apropierea producătorilor de consumatori, oferind publicului posibilitatea de a descoperi și achiziționa, direct de la sursă, produse autentice și de calitate, realizate în comunitățile montane din România, transmit organizatorii.
Prima ediție a Pieței Produselor Montane de la Vatra Dornei a reunit 20 de producători din șapte județe ale României. Ei au prezentat 179 de produse înregistrate pe schema de calitate „Produs Montan”, evenimentul fiind vizitat de peste 200 de persoane.
O piață a autenticității și calității montane
Piața Produselor Montane a reunit producători care valorifică resursele locale și tradițiile specifice zonei montane, oferind publicului o gamă diversificată de produse alimentare, toate înregistrate pe schema de calitate „Produs Montan”.
Vizitatorii au putut descoperi produse provenite direct de la producători din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Neamț, Cluj și Bihor, precum produse lactate și brânzeturi, produse din carne, miere și produse apicole, produse de panificație și patiserie, produse obținute din fructe de pădure, dulcețuri și siropuri, plante aromatice și medicinale, precum și alte produse specifice comunităților montane.
Cei 20 de producători participanți au adus la Vatra Dornei 179 de produse înregistrate pe schema de calitate „Produs Montan”, oferind publicului o imagine relevantă asupra diversității și potențialului producției agroalimentare din zona montană a României.
În cadrul Pieței Produselor Montane au fost prezentate și câteva exemple de bune practici culinare, susținute de reprezentanți ai gastronomiei montane din județele Bistrița-Năsăud și Harghita: Mihaela Gabriela Vîlcan, Floarea Mariana Larionesi, Victoria Scurtu și Istvan Borbely.
Aceștia au contribuit la promovarea gastronomiei locale prin prepararea și prezentarea unor rețete tradiționale, care au evidențiat bogăția patrimoniului gastronomic montan, importanța unei alimentații sănătoase și valorificarea eficientă a resurselor alimentare locale.
Schema de calitate „Produs Montan” reprezintă un instrument important pentru recunoașterea și promovarea produselor obținute în zona montană, în condiții care respectă cerințele specifice privind originea materiilor prime și desfășurarea proceselor de producție și prelucrare.
Călătorul-silvicultor, care coboară din Poiana Brașov spre Râșnov, e însoțit pe ambele părți ale șoselei de făgete foarte dese, înalte și subțiri (deh, zveltețea…) și trece pe lângă Peștera Valea Cetății și butaforia numită Dino Parc Râșnov. Și poate trăi un miracol în fața parcării de la baza cetății Râșnov, așa cum se pot trăi puține într-o viață de om al pădurii: un arboret artificial de larice european (o specie forestieră superbă, prea puțin pusă în valoare la noi) și molid, cu vârsta medie de cca 125 de ani, declarat „sursă de semințe” (1-5H, deci TII) și, deci, de parcurs cu așa-zisele „tăieri de conservare” – nu amintim volumul infim de extras la hectar, v-ați șoca…
Arbore monumental de larice europeanArbore monumental de larice european
Arboretul conține arbori monumentali de larice european și molid, mulți de peste 80 cm în diametru, cu 35-40 m înălțime și coroane imense, care conduc la volume la hectar depășind 800 m3 în anumite porțiuni, cu un etaj inferior din specii de ajutor și împingere gen fag, carpen, jugastru, dar și cu mizeria specifică din pădurile noastre adiacente zonelor cu activități sociale intense, așa cum este locația amintită – păcat…
Ne-ar mira să nu fi apărut deja/să nu apară ceva „înțelepți” care să descopere în arboretul artificial, instalat în locul unui făget natural (altitudinea 680-740 m) și îngrijit de generații de silvicultori brașoveni, ceva „arbori monumentali” și să îi includă în acel „Catalog național digital al arborilor remarcabili”…
Prestigioasa revistă internațională Forest Ecology and Management a publicat, în luna iulie a acestui an, sub semnatura cercetătorilor Constantin Nechita (ICAS Voluntari) și J. Julio Camarero (Instituto Pirenaico de Ecología din Zaragoza, Spania), un foarte interesant articol (felicitări autorilor!) – „Creșterea stejarilor este din ce în ce mai limitată de secetă în România”. (AICI) Este vorba despre rolul jucat de secetă asupra creșterii cvercineelor (stejar pedunculat ST și gorun GO) din România.
Lucrarea este bazată pe carote de sondaj extrase din 2.998 exemplare de stejar pedunculat și 2.817 exemplare de gorun, prezente în 132 de locații (66 de ST și 66 de GO) din zonele de vest, est și sud (delimitarea autorilor) ale României, și aduce câteva contribuții foarte interesante legate de tematica de cercetare aleasă, așa cum sunt:
Seceta a reprezentat principala „constrângere” pentru creșterea în grosime a cvercineelor, mai ales după anul 1985, ambele specii fiind sensibile la acest factor climatic destabilizator, mai ales la sud și vest de Carpați;
Creșterea radială a stejarului pedunculat (1,91±0,51 mm) a fost mai mare decât a gorunului (1,66±0,44 mm), cu reducerea creșterilor pe măsura urcării în altitudine;
O secetă prelungită de vară reduce sau afectează în continuare creșterea lemnului târziu, rezultând inele mai înguste;
Stejarul pedunculat din sud este sensibil la seceta de iarnă-vară; în schimb, s-a observat o corelație pozitivă puternică între temperatură și gorunul din vest, temperaturile crescând treptat de la iarnă la vară și depășindu-le pe cele din alte regiuni. În plus, s-a observat o corelație negativă cu seceta, care tinde să crească după 1985, indicând o tranziție a mediului de la a fi limitat energetic la a fi limitat în punct de vedere al apei.
Suntem perfect de acord cu alte concluzii ale lucrării, respectiv cu:
(1) necesitatea migrației asistate a unor proveniențe de gorun și stejar mai bine adaptate la climate calde și uscate,
(2) utilizarea pe scară mai largă a amestecurilor de foioase (inclusiv cu fag) sau
(3) a unor specii sub-mediteraneene (cer și stejar pufos), în stațiuni mai xerice.
Ne punem doar întrebarea, credem justificată, ce înțeleg autorii prin faptul că arboretele de cvercinee vulnerabile de la vestul și sudul Carpaților ar putea (i) fi supuse la „regimuri moderate de rărituri” și, mai ales, (ii) la „ajustarea” vârstei exploatabilității, ambele măsuri pentru a îmbunătăți disponibilitatea apei în sol.
Așa cum se cunoaște, gorunetele și stejăretele de stejar pedunculat din România se recomandă formal, prin Ghidul de bune practici privind îngrijirea și conducerea arboretelor (2022), să fie parcurse doar cu rărituri moderate, cu intensitatea pe volum (15….6%) din ce în ce mai redusă, pe măsura creșterii vârstei. Iar referitor la vârsta exploatabilității, chiar dacă a scăzut în spații europene gen Franța sau Belgia chiar și la 90-100 ani, în condițiile aplicării unei silviculturi dinamice, concentrată pe arborii de viitor (50-60 exemplare/ha, cu diametre-țel de 60-80 cm), aleși cu ocazia primelor rărituri, aceasta pare să fie bătută în cuie la noi la valori (mult) mai mari, mai ales când țelul de producție este „lemn pentru furnire și derulaj”.
Foto: Arboret de gorun afectat de uscare (primordial datorată secetei) în sudul României
La mai bine de o lună după ce flăcările au cuprins rezervația Deliblatska Pescara din Serbia, silvicultorii se confruntă cu alegeri dificile în timp ce lucrează la planuri de refacere a pădurilor unice ale rezervației și de a le oferi o șansă mai bună împotriva viitoarelor incendii de vegetație, transmite Reuters, citată de Agerpres.
O dilemă fundamentală este ce să se păstreze și ce să se înlocuiască într-o zonă care încă mocnește și unde incendiile forestiere erau rare înainte, dar se așteaptă acum să devină mai frecvente din cauza încălzirii globale.
Schimbările, atunci când vor veni, vor dura ani de zile pentru a se instala, a declarat Jovana Devetakovic, lector la Facultatea de Silvicultură a Universității din Belgrad.
‘În primii 15, 20 sau chiar 25 de ani, probabil că nu va arăta ca o pădure – vor arăta ca niște arbuști scunzi’, a declarat ea pentru Reuters.
Evaluarea pagubelor în sine este o muncă de un an, a spus ea.
Apoi va urma îndepărtarea materialului devastat, inclusiv a copacilor pe jumătate arși sau slăbiți – un proces gradual pentru a se asigura că nu alimentează noi incendii sau nu creează locuri de reproducere pentru gândacii de scoarță care amenință pădurile sănătoase.
Apoi, există alegerile cu privire la ce să se replanteze – mesteacănul, plopul, frasinul și stejarul ar putea înlocui coniferele extrem de inflamabile din rezervația aflată la aproximativ 80 km de capitala Belgrad.
Pinii negri și salcâmii au împânzit orizontul acesteia timp de mai bine de două secole. Dar parcelele replantate cu acești copaci au căzut victime ale incendiilor din trecut, în special ale incendiilor majore din 1996 și 2007.
‘Adevărata întrebare este: doriți Robinia (salcâmul negru) și Pinus nigra (pinul negru) în acest ecosistem?’, a întrebat Alexander Held, expert senior la Institutul Forestier European, o organizație susținută de 30 de state europene.
El a sfătuit ‘să nu se grăbească să se replanteze la scară largă’ și a recomandat o perioadă de observație de trei până la cinci ani în zonele fără riscuri imediate de eroziune.
Datele din Sistemul European de Informații privind Incendiile de Pădure arată că perioada 2023-2025 a fost cea mai gravă perioadă de trei ani pentru incendii în Serbia din acest secol.
Ca un semn al cât de mult s-au schimbat lucrurile, experții fac acum paralele cu regiunile în mod tradițional mult mai uscate.
Grecia s-a confruntat cu o problemă similară atunci când a reîmpădurit zonele nisipoase din Peloponezul de Vest după incendiul din 2007, a declarat Theocharis Zagas, profesor emerit de silvicultură și mediu natural la Universitatea Aristotel din Salonic.
‘Trebuie aplicate metode speciale, folosind material organic în gropile de plantare și materiale care captează apa și îmbunătățesc umiditatea solului’, a spus el.
