În direcțiile silvice din Romsilva are loc, în această perioadă, concursul „Cel mai bun pădurar”. Câștigătorii se vor întâlni la faza națională, la jumătatea lunii octombrie, la sediul central al regiei. Adrian Sârghie, de la Direcția Silvică Neamț, e printre favoriți. El a mai fost pe primul loc la alte trei ediții, inclusiv la cea de anul trecut. De-a lungul timpului, s-a clasat și pe locurile 2 și 3. Are în total cinci medalii de „podium”.
„Concursul e dificil. Orice probă ratezi, te duci imediat câteva locuri mai jos”, spune el.
Organizat anual de Regia Națională a Pădurilor și Federația Sindicatelor sin Silvicultură „Silva”, concursul constă în mai multe probe teoretice și practice. Trebuie să cunoască sistemul SUMAL, arbori și arbuști forestieri, specii de vânat, principalii dăunători ai pădurilor, cubaj și sortarea lemnului etc.

1 iunie 1998
Este data la care Adrian Sârghie s-a angajat ca pădurar la regie. Nu venea de „nicăieri”, ci făcuse postliceală cu profil de tehnician silvic, plus că avea experiență în munca la pădure. „Nici nu te angajau dacă nu aveai cel puțin 8 luni lucrate ca muncitor forestier”, explică Adrian pentru dinpădure.ro.
Sunt, așadar, 28 de ani de când umblă prin pădurile județului Neamț. De 15 ani stă la canton, cu familia, și are în grijă un pic peste 1.000 de hectare de fond forestier. 1.054 mai exact.
„Lumea crede că e ceva ușor, că te plimbi printre căprioare, printre ferigi și arbori de tot felul, că stai la aer curat. Ce-i drept, sunt și acestea. Dar e și vânt, și ploaie, și ger. Este și o răspundere uriașă. Vorbim despre lemn, care e foarte scump și răspunzi de valori foarte mari. De stocuri de miliarde, materia primă pentru industrie. Este un stres enorm, despre care foarte puțin se vorbește”.
Adrian are două mașini. Una mai veche ca cealaltă.
Una e din 2011 și a doua din 2001, ambele de teren. Care încă mai țin, cât or mai ține.
Mașinile și mobila din casă sunt marea lui „avere”.
„E multă exagerare cu veniturile celor din sector. Se vorbește mai mult de bani decât de muncă. Dar nu e o meserie pentru oricine. Am văzut o mulțime care au venit, au stat câteva luni și au plecat, că era greu”.

„Nu mă duc să mă fac de rușine”
Adrian păstrează medaliile obținute de-a lungul anilor la concursul Romsilva. Doar sunt dovezile că știe ceva meserie. Plus că îi place ideea de a participa.

„Sunt competitiv, să știți. Nu mă duc acolo să mă fac de rușine. Și la liceu am fost cel mai bun”.
În drum spre Moldova
Adrian este acum în drum spre Întreprinderea pentru Silvicultură Nisporeni – Silva. Adică locul unde se va ține, pe 3 septembrie, Concursul „Cel mai bun maistru silvic” al Agenției „Moldsilva” din Republica Moldova. De ani buni, cele două regii au un protocol prin care cei mai buni trei pădurari ai fiecăreia participă la ambele competiții, cea din România și cea din Moldova. Este o practică mai degrabă colegială, întrucât cei din Moldsilva au altă legislație și alte reguli. Dar e frumos să mergi și să te vezi cu colegii, spune Adrian. Plus că nu strică încă un pic de pregătire pentru finala din Romsilva.









