Asociația Evaluatorilor de Trofee de Vânat CIC TEB RO, în parteneriat cu Muzeul Astra și cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, organizează pe 24 mai, la muzeu, evenimentul de închidere și premierea trofeelor expuse în cadrul Expoziției „H – Hunting Prize” 2026.
Programul include nu doar premierea propriu – zisă, ci și o serie de alte activități. Una dintre ele este desemnarea celui mai bun student cinegetician al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov.
Evenimentul va avea loc în prezența ministrului Culturii, András István Demeter, iar organizatorii invită publicul la un program dedicat dialogului dintre patrimoniul cinegetic contemporan și tradițiile vânătorii țărănești.
Expoziția a reunit peste 500 dintre cele mai valoroase trofee cinegetice, evaluate de experți acreditați, reprezentând: coarne și craniu întreg pentru speciile cerb comun (Cervus elaphus), cerb lopătar (Dama dama), căprior (Capreolus capreolus), muflon (Ovis musimon) și capră neagră (Rupicapra rupicapra); colți de mistreț (Sus scrofa); cranii din speciile urs brun (Ursus arctos), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), pisică sălbatică (Felis silvestris), șacal (Canis aureus), vulpe (Vulpes vulpes), câine enot (Nyctereutes procyonoides) și viezure (Meles meles).
Redăm comunicatul transmis de Muzeul Astra:
„Pentru satul tradițional, vânătoarea era una dintre ocupațiile fundamentale. Așa cum spun vânătorii țărani „vânatul e lăsat de Dumnezeu!” Pornind de la problematica complexă a vânătorii populare, proiectul tematic inițial al Muzeului ASTRA cuprinde un sector tematic dedicat acestei ocupații. În sala Mediatecă se pot urmări rezultatele cercetărilor etnografice de teren ilustrate prin tipologia curselor și instalațiilor de vânătoare (concept: Dan Munteanu).
Duminică, 24 mai 2026, începând cu ora 11.00, vizitatorii sunt chemați, prin sunetul cornului de vânătoare la Povești despre vânătoare. Va fi o întâlnire dedicată experiențelor din teren, literaturii de specialitate, poeziei și dialogului dintre practicieni și public.
Programul include prezentări de carte:
- George Lecca, Dresajul câinelui de aret, 2026 (introducere: András István Demeter);
- Tamás Sándor, Recordul mondial la capra neagră (prezentare: Sárkány Árpád);
- George Cojocărescu, Vânătoare Frumoasă. Poezii (prezentare: Cezar Spătaru).

Vor fi și întâlniri cu vânătorii premianți și participanți la expoziție, prezentarea trofeelor evaluate de experți acreditați, participarea producătorilor de instrumentar și tehnică specifică.
În Târgul de țară, începând cu ora 13.00, publicul va putea descoperi ateliere culinare inspirate din gastronomia vânătorească și va avea ocazia să participe la sesiuni de degustare”, transmit cei de la Muzeu.
Organizatorul și finanțatorul expoziției, Octavian Hadăr, va realiza, la finalul evenimentului, și un catalog tipărit cu exemplarele expuse.
Asociația evaluatorilor de trofee de vânat CIC TEB RO organizează, o dată la doi ani, expoziție de trofee de vânat cu evaluare și decernare de premii „H Hunting Prize”. La aceste reuniuni sunt invitați și evaluatori seniori de trofee din străinătate. Ca la fiecare ediție, sunt expuse trofee de excepție, cum este și cel de cerb de la Nereju, din județul Vrancea.
România ocupă locuri superioare în ierarhia mondială, ceea ce înseamnă că majoritatea gestionarilor iau măsuri de management cinegetic corecte. De altfel, țara noastră deține încă recordul mondial la capră neagră.
Imagini din expoziție:
Programul complet: