Comisia Europeană propune Parlamentului și Consiliului UE 12 luni suplimentare pentru introducere treptată a Regulamentului privind defrițările (EU Deforestation Regulation), ca răspuns la apelurile partenerilor globali. După cum se arată într-un comunicat al Comisiei, dacă Parlamentul European și Consiliul vor fi de acord, EUDR va fi aplicabil la 30 decembrie 2025 pentru companiile mari și la 30 iunie 2026 pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici.
Pregătirile, inegale
„Comisia recunoaște că mai mulți parteneri globali și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la stadiul de pregătire, cel mai recent în timpul săptămânii Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York. Mai mult, pregătirile în rândul părților interesate din Europa sunt inegale.

Având în vedere caracterul nou al EUDR, calendarul rapid și varietatea părților interesate internaționale implicate, Comisia consideră că un timp suplimentar de 12 luni pentru introducerea treptată a sistemului este o soluție echilibrată pentru a sprijini operatorii din întreaga lume în asigurarea unei implementări fără probleme de la început. Prin acest pas, Comisia își propune să ofere certitudine cu privire la calea de urmat și să asigure succesul EUDR, care este esențial pentru a aborda contribuția UE la problema mondială presantă a defrișărilor. Propunerea de extindere nu pune sub semnul întrebării obiectivele sau substanța legii, așa cum au convenit de colegiuitorii UE”, se mai arată în comunicat.
Domeniile cheie ale EUDR includ detalii privind funcționalitățile sistemului de informații, actualizări privind sancțiunile și clarificări privind definițiile critice precum „degradarea pădurilor”, „operator” în domeniul de aplicare al legii și „introducerea pe piață”. Există, de asemenea, îndrumări suplimentare cu privire la obligațiile de trasabilitate.
EUDR abordează „provocările-cheie” de mediu ale vremurilor noastre
EUDR interzice importul sau exportul de produse către sau dinspre piața UE care nu respectă cerințele privind legalitatea și durabilitatea. Companiile sunt obligate să efectueze evaluări pentru a se asigura că produsele pe care le furnizează sunt legale și nu sunt asociate cu defrișarea sau degradarea pădurilor după 31 decembrie 2020.

„Regulamentul urmărește să asigure că un set de bunuri-cheie introduse pe piața UE nu vor mai contribui la degradarea pădurilor în UE și în alte părți ale lumii. Defrișarea și degradarea pădurilor sunt factori importanți ai schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității – cele două provocări cheie de mediu ale vremurilor noastre. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că 420 de milioane de hectare de pădure – o suprafață mai mare decât Uniunea Europeană – au fost pierdute din cauza defrișărilor între 1990 și 2020”, explică reprezentanții Comisiei. Colegislatorii au adoptat Regulamentul în 2023, cu majorități covârșitoare atât în Parlament, cât și în Consiliu. Comisia a desfășurat în acest sens o consultare publică ce a atras al doilea cel mai mare număr de răspunsuri (aproape 1,2 milioane), marea majoritate a părților interesate susținând o abordare ambițioasă, inclusiv diligența obligatorie.
Și România a cerut amânarea
Mai multe state europene, printre care și România, au cerut Comisiei să amâne implementarea EUDR.
„Este vorba de pregătiri ce presupun soft-uri, documente, aplicații astfel încât sistemul să fie operațional și să nu blochezi piața. Rămâne de văzut votul în Parlamentul European și în Consiliu, cel mai probabil se va discuta și în următorul Consiliu de Mediu, de luni. În ceea ce ne privește, România are deja un sistem de trasabilitate a masei lemnoase – SUMAL – care ne avantajează. E mai complicat pentru cei care importă. Dar noi am putea privi acest EUDR ca pe o provocare, deci o oportunitate, nu să vedem doar partea negativă și să ne plângem. Haideți să vedem mai bine cum ne putem profila ca o industrie sigură. Este nevoie de o privire de ansamblu pentru că sunt firme care importă soia, cacao, cauciuc. Dacă prețurile cresc, oamenii au de suferit”, a explicat, pentru dinpadure.ro, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor Ionuț Sorin Banciu.

E nevoie de comportament responsabil
„EUDR este un Regulament al cărui scop este relevant. Cetățenii Uniunii Europene trebuie să fie conștienți că ceea ce consumă are un impact. Dacă tai păduri ca să faci ulei de palmier, nu e în regulă. Trebuie să te uiți la etichetă și să creezi un comportament responsabil față de mediu. Dacă nu se rezolvă așa, vii cu o lege. Multe state sunt îngrijorate de impactul asupra comerțului. Dar faptul că nu e operațional în termen poate fi un mesaj internațional complicat și există riscul să se creeze un precedent. Solicitarea de amânare va fi cel mai probabil adoptată până la finalul anului”, a mai precizat Banciu.