Concurs pentru conducerea Gărzilor forestiere. Mandat provizoriu, de 6 luni

Pe 1 septembrie expiră mandatele inspectorilor-șefi ai Gărzilor forestiere regionale. Acestea vor fi însă prelungite cu 2 săptămâni, prin ordin de ministru. În acest timp, e organizat un concurs pe modelul Romsilva: trimis CV-uri, interviu înregistrat, dezbatere publică cu societatea civilă, stabilit punctaj, desemnare. Cei care vor câștiga, vor fi în funcție pentru 6 luni. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va lansa ulterior și concursurile pentru a se ocupa cu mandat deplin aceste posturi.

Concursul pentru interimari a fost lansat ieri, iar înscrierile se pot face până pe 4 septembrie.

Este vorba de selecție „pentru funcționarul public care va putea exercita cu caracter temporar funcția publică de conducere vacantă de inspector șef, gradul II al Gărzilor Forestiere teritoriale,  respectiv Brașov, București, Focșani, Oradea, Timișoara”.

Condiții specifice pentru ocuparea postului:

  • să fie funcţionar public;
  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul silvicultură;
  • să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă
  • minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor;
  • utilizator independent Microsoft Office (word, excel, Power Point) – nivel avansat, se dovedește cu diplome/certificate sau se poate solicita susținerea unei probei suplimentare;
  • nu are sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile legii.

După verificarea dosarelor de înscriere de un grup tehnic format din funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al Gărzii Forestiere Naționale, se va afișa lista cu persoanele care întrunesc condiţiile de bază pentru a participa la interviu, precum și programarea la etapa de susținere a probei suplimentare pentru evaluarea competențelor specifice (după caz) și la interviu care va avea loc în perioada 9-10 septembrie 2025.

În vederea participării la proba suplimentară de competențe în domeniul tehnologiei informației, persoanele înscrise care nu fac dovada deținerii competențelor în domeniul tehnologiei informației vor fi prezente în data de 09-10.09.2025 la ora 845 la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, bld. Libertății, nr. 12, sectorul 5, București, pentru testarea competențelor în domeniul tehnologiei informației – nivel avansat.

Pentru interviu, persoanele admise în urma analizei dosarelor și probei suplimentare de competențe în domeniul tehnologiei informației, vor fi prezente în perioada data 09-10 septembrie 2025 la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, bld. Libertății, nr. 12, Sector 5, București, conform programării ce se va posta pe pagina de internet www.mmediu.ro, www.gfn.gov.ro, și pe site-ul Gărzilor Forestiere teritoriale.

ETAPELE SELECȚIEI:

  • Depunerea documentelor: 27 august – 4 septembrie, ora 16:30
  • Analiza dosarelor pentru îndeplinirea condițiile obiective: 05-08 septembrie 2025;
  • Proba suplimentară de competențe în domeniul tehnologiei informației: 09-10.09.2025, începând cu ora 900;
  • Interviul: 09-10 septembrie – dacă vor fi mai multe persoane înscrise se poate prelungi perioada de susținere a interviului. Programarea la interviu se va comunica ulterior selecției dosarelor. Interviul va fi înregistrat video și audio, iar ulterior va fi postat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – fiind condiție eliminatorie pentru a putea fi selectat pentru acest post. Interviul va fi susținut în fața ministrei în funcție (în măsura disponibilității), a 2 reprezentanți ai Gărzii Forestiere Naționale și a 4 reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și un inspector-șef în funcție.
  • Dezbatere publică cu societatea civilă și în prezența reprezentanților instituțiilor de la lit. (d): ziua ulterioară încheierii interviurilor (data exactă depinde de finalizarea interviurilor)

Decizia anunțată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: ulterior interviurilor, în termen cât mai rapid posibil care să permită și analiza tuturor informațiilor.

Dacă în urma analizei de către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a tuturor informațiilor reiese că niciun candidat nu se califică la standardele de profesionalism și etică necesare pentru  a fi numit în funcție, va fi reluat un proces prin care să fie identificat o persoană care să îndeplinească aceste standarde.

Sursa: Ministerul Mediului

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.