Concursul pentru conducerea Romsilva: cinci ingineri cu hobby-uri interesante

Cinci ingineri silvici cu cariere lungi în spate sunt acum în competiție pentru postul de director general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Unul dintre ei va fi anunțat pe 25 martie 2026, de Buna Vestire, de o comisie de selecție formată din membrii Consiliului de Administrație al regiei și un expert independent.

Chiar dacă nu și-au trecut toți hobby-urile în CV-urile de pe site-ul Romsilva, am reușit să aflăm direct de la ei cu ce le place să își umple timpul liber, atunci când îl au.

Astfel, Adrian Băban, care este în prezent președinte al Societății „Progresul Silvic” filiala Timiș și vicepreședinte al Grupului pentru Dialog Forestier, are trecute în CV ca teme de interes și hobby-uri drumețiile și fotografia. Ne-a spus că la acestea se rezumă, pentru că nu prea avut timp de pasiuni: a muncit.

Adrian Băban s-a numărat printre experții care au colaborat la crearea Noului Cod Silvic și are o vastă experiență în sector: de la cercetare, la producție.

Octavian Anghel, director Fond forestier în cadrul Romsilva, pare să aibă ceva mai mult timp liber, pentru că are mai multe pasiuni: arhitectura peisageră, drumețiile montane, ciupercărit, pescuit și vânătoarea.

L-am întrebat ce înseamnă, concret, ciupercăritul. „Îmi place să merg la cules de ciuperci în păduri, dar mă gândesc că n-o să pot face asta mereu. Prin urmare, am decis să experimentez, așa că mi-am creat o mică plantație de Pleurotus dar nu pe saci, ci pe buturugi. Îndemn pe oricine să descopere ciupercile, să le culeagă, să se documenteze, să experimenteze”, ne-a declarat el. Cât despre pasiunea pentru peisagistică, ne-a precizat că „așa cum unii se uită după mașini, eu mă uit după grădini. Vreau să văd dacă pot replica anumite soiuri, îmi plac exemplarele deosebite și încerc să le butășesc, să le multiplic. Ne uităm cu toții la parcuri sau grădini și cumva nu ne explicăm de ce ne plac. Dar în spate sunt principii foarte clare, nu e nimic lăsat la voia întâmplării”, spune Octavian Anghel.

Sorin Cristian Nicolicioiu, director al Direcției Silvice Mehedinți, a depus la dosar un CV simplu, din care lipsesc datele despre hobby-uri. Contactat de dinpădure.ro, el a spus că îi plac drumețiile și călătoriile prin România cu familia și prietenii, îi place să facă fotografii și să adune astfel amintiri frumoase.

Ne-a mai spus că se ocupă, alături de soția sa, de grădinărit, în timpul liber. Au și pomi fructiferi, și legume, dar și plante ornamentale.

Ionuț Sorin Banciu, fost secretar de stat în Ministerul Mediului este în prezent vicepreședinte al Agenției de Resurse Minerale. Nu a trecut în CV-ul depus pentru concursul de selecție ce pasiuni are. Ne-a răspuns însă că îi plac activitățile în aer liber, fie că e vorba de drumeții, schi, mers cu bicicleta sau gătit la ceaun. Nu se dă înapoi nici de la crăpat lemne sau de la dat zăpada.

Cititul e o altă pasiune. Face și fotografii și i-ar plăcea să aibă timp să surprindă pe cameră animale „greu de prins”.

Nici Jean Vișan, actualul director general al Romsilva, nu și-a trecut în CV hobby-urile. Probabil pentru că nu mai are timp de ele.

„Aveam multe, pe vremuri, dar acum programul nu îmi mai permite să mă ocup de mai nimic…”, ne-a spus. Pe când era doar inginer sau șef de birou, se ocupa inclusiv de filatelie. O vreme a fost portarul echipei de fotbal a regiei. Și tot în acele timpuri „mai simple” mergea la țară, la cules de vie. „Erau vremuri frumoase, ne întâlneam cu verii… Mi-e dor de acele momente. Acum nu mai avem niciunii timp…”. Pescuitul a fost iarăși o plăcere, dar la undiță, nu cu unelte sofisticate. În plus, îi place să schieze și îi plac călătoriile. „Nu e monument istoric din țară pe care să nu-l fi văzut. Sau atracții naturale. Am fost și în străinătate, întotdeauna cu familia”, ne mai spune Jean Vișan. Și îi mai place ceva: să meargă la teatru.

Conform calendarului concursului de selecție pentru desemnarea viitorului director general al Romsilva, urmează depunerea Declarației de intenție, interviul și selecția finală. Pe 25 martie vom avea numirea viitorului director general care va conduce Romsilva până în luna august 2029.

Regia Națională a Pădurilor administrează direct 3,13 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului, ceea ce reprezintă aproximativ 48% din fondul forestier național. Suplimentar, regia asigură servicii silvice pentru alte suprafețe, totalizând peste 4,2 milioane de hectare gestionate în diverse forme de proprietate.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.