Miniștrii mediului din UE s-au reunit ieri la Luxemburg și au aprobat concluziile pentru COP29 – Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. Aceasta va avea loc la Baku (Azerbaijan) în perioada 11-22 noiembrie 2024.
Miniștrii au convenit că „schimbările climatice reprezintă o amenințare existențială pentru umanitate, ecosisteme și biodiversitate, precum și pentru pace și securitate”, se arată într-un comunicat al Consiliului UE.

România a fost reprezentată de secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor Ionuț Sorin Banciu.
La cea de-a 29-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP29), UE va sprijini „un obiectiv global eficient, realizabil și ambițios privind finanțarea climei și va solicita planuri climatice ambițioase pentru a menține obiectivul de a limita încălzirea globală cu 1,5°C”.
„Acest text ambițios, dar echilibrat, bazat pe un consens între țările UE, va servi drept foaie de parcurs a UE către Baku. UE va continua să joace un rol principal în eforturile internaționale de limitare a încălzirii globale, făcând apel la solidaritate cu țările și comunitățile vulnerabile în această luptă colectivă, deoarece schimbările climatice nu cruță nicio țară, teritoriu sau regiune”, a spus Anikó Raisz, ministrul de stat maghiar pentru afaceri de mediu și economie circulară.

Convenția ONU privind biodiversitatea
Miniștrii au aprobat și concluziile privind cea de-a 16-a Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică (COP16), care va avea loc la Cali (Columbia) în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie 2024.
În concluziile sale, Consiliul reafirmă angajamentele asumate în 2022 în cadrul Cadrului global de biodiversitate Kunming-Montreal: să protejeze o treime din natura planetei până în 2030. Miniștrii au convenit că pierderea continuă a biodiversității este o amenințare globală și existențială la adresa umanității și este necesară o schimbare transformatoare pentru a aborda această provocare. În acest context, Consiliul subliniază necesitatea urgentă a punerii în aplicare deplină și eficace a Cadrului global pentru biodiversitate.
Miniștrii și-au reafirmat, de asemenea, angajamentul de a promova mobilizarea resurselor și de a finaliza mecanismul multilateral privind accesul echitabil și partajarea beneficiilor din utilizarea informațiilor cu secvențe digitale privind resursele genetice.
„În urmă cu doi ani, am convenit să protejăm o treime din pământurile, apa și mările acestei planete până în 2030. Succesul nostru se va baza pe o acțiune rapidă și ar trebui să fie măsurat temeinic, printr-o monitorizare eficientă a progresului nostru. În plus, biodiversitatea ar trebui să fie prezentă în toate politicile și sectoarele: depindem de ea pentru medicină, energie, aer curat și apă și ne protejează de dezastrele naturale”, a spus István Nagy, ministrul maghiar al agriculturii.
Tratatul global cu materiale plastice
De asemenea, miniștrii mediului din UE au făcut un schimb de opinii în pregătirea celei de-a cincea sesiuni a Comitetului de negociere interguvernamentale (INC-5), care va avea loc la Busan (Republica Coreea) în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2024. Acest comitet a fost însărcinat de ONU cu dezvoltarea unui instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic privind poluarea cu plastic.
Miniștrii au oferit îndrumări politice președinției ungare și au definit calea de urmat către adoptarea unui tratat de succes, ambițios și eficient la INC-5. În special, miniștrii au identificat posibile domenii de flexibilitate și convergență pentru a asigura un tratat eficient care să mențină un nivel adecvat de ambiție în lupta împotriva poluării cu plastic, adoptând în același timp o abordare realistă.

Strategia UE privind substanțele chimice
Pe baza notei de referință pregătită de președinția maghiară și a informațiilor furnizate de Comisie, miniștrii au făcut un bilanț al punerii în aplicare a strategiei UE privind substanțele chimice și au oferit orientări cu privire la următorii pași. Miniștrii au evidențiat importanța strategiei chimice pentru durabilitate pe agenda politică a următorului ciclu politic, pentru a proteja sănătatea umană și mediul.
Discuția a inclus subiecte precum prioritizarea oricăror acțiuni care nu au fost încă implementate, inclusiv revizuirea regulamentului REACH, abordarea provocărilor „substanțelor chimice pentru totdeauna” (în principal PFAS), îmbunătățirea guvernanței și finanțării Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și identificarea modalităților de accelerare a implementării strategiei privind substanțele chimice. Mai mulți miniștri s-au referit, de asemenea, la necesitatea interzicerii exportului de substanțe chimice periculoase.
Sursa: Consiliul UE