Autor: Marian Drăgoi
Natura preocupărilor mele profesionale m-a ținut, în raport cu Romsilva, la o distanță stabilă de-a lungul timpului; am fost și am rămas un satelit din gama starlink, întrebat de sănătate (nu a mea, ci a pădurii – sic!) din când în când. Am participat la primul studiu de piață privind vânzarea lemnului pe picior, finanțat de USAID (deh, nimeni nu e perfect), am fost susținătorul reorganizării întreprinse de dl doctor Romică Tomescu, într-o vreme când toată lumea voia să-l dea uitării, am scris ceva, pe ici pe colo, și în strategia RNP post-retrocedare, parte a proiectului ce a încercat să lumineze pădurea românească cu bani de la Banca Mondială, am fost și în diversele grupuri de lucru de după 1996.
Ce constat, după atâția ani: în pădure e tot mai multă lumină și tot mai puțină știință.
Am citit în diagonală proiectul de HG privind reorganizarea RNP și mi-am format următoarele opinii:
Limitarea la 200.000 hectare a suprafeței de pădure administrată de o direcție silvică, în pofida celor trei coeficienți de corecție cu dibăcie aleși (am citat dintr-un mare clasic), este o măsură procustiană total inutilă. Este un criteriu pur și simplu părerologic, care nu va duce la soluții sustenabile pe termen lung: nu va compensa diferențele mari de cost de producție (cei trei coeficienți cu dibăcie aleși acoperă doar degetele de la picioare), nu va compensa diferențele de productivitate a muncii dintre direcțiile silvice ce văd doar de pădure și cele ce văd de pădure, de gândaci, păsărele și izvoare.
Problema productivității muncii în silvicultură nu este doar numărul mare de directori, ci și modul în care sunt alocate sarcinile în cadrul unui ocol silvic. Aici e mult de lucru, pentru că ne lovim de legislația muncii: unii vor da imediat din picioare, iar alții se vor înveli cu sfoara cu care Păcală a cusut cele două pături ce-i înveleau pe tovarășii de drum.
Partea cea mai utilă din strategia Băncii Mondiale este separarea centrelor de cost de cele de profit. O astfel de separare ar ajuta enorm la supraviețuirea economică și instituțională a RNP. Fără această separare – care va fi dureroasă – RNP va trăi la nesfârșit drama măgarului lui Buridan. Povestea cu plăți pentru servicii ecosistemice nu ține, pentru că e entitate publică.
Principiul teritorialității, atât de mult invocat când a fost vorba de administrarea pădurilor private, trebuie să prevaleze indiferent de suferințele în plan politic pe care le vor trăi partidele. Reorganizarea Romică Tomescu tocmai aici a eșuat: comasarea de tip Mica Unire nu a reușit să treacă munții pentru că în Transilvania orgoliul profesional are evidente nuanțe etnice (dați-mi vă rog o batistă, să o pun unde trebuie).
Am fost surprins să văd o listă extinsă de coduri CAEN. Silvicultorii sunt dispuși să facă orice pentru bani – mă rog, nu chiar orice – dar o lista prea bogată de competențe îi poate ispitii pe unii să se apuce de afaceri în care nu prea se pricep. Și așa ajungem să punem pe buturi o linie de producție de la o nenorocită de sticlă, patentată de alt producător. Deci da, e bine să diversificăm producția și serviciile, dar să facem cu un „praf” de strategie pe termen lung.
Cam atât deocamdată; restul va veni, în funcție de context. Apropo, în vremea nu mai știu cărei alianțe politice, într-o discuție cu doi deputați, am aflat cum se poate face depolitizarea adevărată: prin numirea șefilor de ocol prin ordin de ministru. Asta ca să știm unde ne aflăm.
Despre autor:
Profesorul universitar doctor Marian Drăgoi a făcut parte în ultimii ani din echipa Facultății de Silvicultură din Suceava, unde a fost titular al disciplinelor Amenajarea pădurilor (licenţă zi) Economie şi piaţa lemnului, Fundamentarea deciziilor şi aplicaţii informatice (masterat). Este autor de cărți, studii și articole, consultant, cercetător și coordonator de doctorate.
