Filosofii antici au explicat Universul și viața prin existența unor elemente fundamentale, numite arhai sau principii, care stau la baza întregii materii. Dacă Anaximene (585-525 î.Hr) considera aerul ca acel arhai, Heraclit din Efes (535-470 î.Hr) prefera focul, iar Anaximandru (610-546 î.Hr) vorbea despre apeiron (infinitul sau nedeterminatul). Alături de acești filosofi ai școlilor moniste (cea milesiană/din Milet, a lui Anaximene și Anaximandru, și cea eleată/din Efes, a lui Heraclit), pentru care exista o singură substanță primordială, a existat și Thales din Milet (625-540 î.e.n.), pentru care apa juca acel rol determinant. Pentru Thales (Teologia Orphică), „… apa există de la începuturi și ea este materia din care s-a solidificat pământul”.
Iar cel care trece prin Tunisia, țară a regiunii maghrebiene din nordul Africii, de doar 163,6 mii km2 și cu o populație care nu depășește 12 milioane locuitori, din care cca 2 milioane locuiesc în străinătate, înțelege rolul determinant al apei pentru natură și societate. Așa cum se recunoaște la nivel național (Chekirbane et al. 2025), „Apa este cea mai importantă resursă din Tunisia. Resursele totale de apă regenerabilă ale Tunisiei constau în 56% apă de suprafață (2,7 miliarde m³/an) și 44% apă subterană (2,1 miliarde m³/an) (BPEH, 2023). În ciuda unei distribuții relativ echilibrate, apa subterană rămâne principala sursă de apă, furnizând aproximativ 75% din consumul total de apă”.
Si sigur situația este aceasta, deoarece Tunisia este țara unde precipitațiile variază imens între sudul deșertic (sub 100 mm/an, chiar sub 50 mm/an în anumite zone), centrul, cu un climat semiarid (precipitații de 200-400 mm/an), și nordul muntos, parte a Munților Atlas (de la 400-600 mm/an la 1000-1500 mm precipitații/an). În plus, maximul de precipitații se realizează în perioada octombrie-aprilie (sezonul ploios, mai rece), iar minimul în mai-septembrie (sezonul uscat și cald), perioadă când cuantumul acestora coboară, în medie, chiar și la 0-2 mm/lună (iulie) (Detalii, AICI).
Iar vegetația naturală este, evident, influențată de climatul atât de diferit al țării: în nord-vest, păduri mediteraneene umede cu specii de cvercinee (Quercus suber – stejar de plută, Q. canariensis, Q. afares), în centru și est (unde se întîlnește și cel mai înalt vârf din Tunisia, Jebel ech Chambi, de 1544 m) specii de rășinoase cum sunt Pinus halepensis (pin de Alep), P. pinea (pinul umbrelă – fig. 1) și Juniperus sp. (J. phoenicea și J. oxycedrus) (Mai multe, AICI).
Vegetația cea mai importantă a țării, strâns legată de rezistența speciilor la secetă/uscăciune, este însă cea artificială: zona centrală, cu climat semiarid, este dominată de culturile/livezile în linie de măslin (Olea europaea – fig. 2), pure sau intercalate cu rodii și migdali. Măslinul este o specie longevivă (poate trăi până la 1000 de ani) și termofilă, care tolerează seceta și rezistă la salinitate și care ocupă cca 1,8 milioane hectare în Tunisia (a doua țară din lume, ca suprafață ocupată de măslin, după Spania – pe glob, măslinul este cultivat pe cca 12 milioane ha). În Tunisia există aproximativ 86 milioane de arbori de măslin, în culturi dominant irigate (tot apa…), țara fiind al patrulea producător de ulei de măsline din lume, după Spania, Grecia și Italia; peste 75% din producția sa internă face obiectul exportului (Debbabi et al. 2022).
La fel de importantă pentru economia locală, dar și națională, este o altă specie de arbori, întâlnită în diverse zone ale țării, dar cultivată cu precădere în oazele din deșertul saharian, unde apa (din nou…), joacă un rol major în viața berberilor: palmierul de curmal (Phoenix dactylifera – fig. 3). Acesta este un arbore de până la 30 m înălțime și a cărei cultură este menționată deja de mii de ani: în vestul Pakistanului, în jurul anului 7000 î.Hr, între 5530-5320 î.Hr în estul Peninsulei Arabice.
Producția mondială de curmale a atins 9,9 milioane t în anul 2024 (Arabia Saudită 1,9 milioane t, Egipt 1,8 milioane t, Algeria 1,3 milioane t, Iran 1,2 milioane t,, Pakistan 0,7 milioane t, Irak 0,6 milioane t), în timp ce cea tunisiană a fost de cca 0,4 milioane t, cu care țara a ocupat locul 9 în lume. Cu toate acestea, Tunisia a fost cel de-al doilea exportator mondial de curmale, valoarea acesteia atingând 368 milioane de dolari SUA. (Datele, AICI)
Vizita în deșertul tunisian (cca 40 mii km2 – 25% din suprafața țării -, din cele 9 milioane km2 ale Deșertului Sahara – „deșertul de nisip”, în limba tuaregă -, care se întinde pe aproximativ 30% din suprafața Africii – fig. 4-6) te obligă să înțelegi rolul apei într-o astfel de zonă aridă a planetei, unde adâncimea pânzei freatice, fundamentală pentru plante și oameni, variază imens: de la câțiva cm (cazul lacului sărat Chott-el-Djerid, ori pe dune de nisip și bazine aluviale) la 1500-2800 m (sudul Tunisiei).
Iar în zona oazelor, unde palmierii de curmal, în plantațiile intensive în rânduri, toate private, sunt irigați prin rețele foarte extinse de canale de suprafață și tuburi îngropate sau pe sol, pânza freatică este la 100-300 m adâncime, de unde apa este extrasă/pompată și utilizată agricol și forestier.
Când revii din acea lume și vezi problemele actuale ale apei din Europa, cu un curs al Dunării care face imposibil transportul mărfurilor și persoanelor spre Marea Neagră și provoacă închiderea sau limitatea producției centralelor atomo-electrice din Ungaria, Bulgaria și România, când vezi câmpurile noastre bogate și pădurile foarte productive, înțelegi ce înseamnă apa și minunea „carpato-danubiano-pontică”. Păcat că nu este atât de bine gestionată cât ar merita…
Bibliografie
- Chekirbane, A, Khadhar, S., Hajji, S., Ayadi, I., 2025. Hydrogeology in Tunisia. Acque Sotterrannee/Italian Journal of Groundwater, AS52-873: 5-7. DOI 10.7343/as-2025-873
- Debbabi, O.S., Amar, F.B., Rahmani, S.M., Taranto, F., Montemurro, C., Miazzi, M.M. 2022. The Status of Genetic Resources and Olive Breeding in Tunisia. Plants, 11, 1759. https://doi.org/ 10.3390/plants11131759.
