Despre stejarul pedunculat și regenerarea lui naturală

Pregătind un material pan-european de sinteză legat de ecologia și silvicultura stejarului pedunculat, am recitit concluziile profesorului Marin Drăcea referitor la principalele specii de cvercinee de la noi, gorunul și stejarul pedunculat (alături de cer și gârniță), care ocupau în acea perioadă (1920-1921) „… în masive pure sau în masive în care ele preponderează aproximativ 25% din suprafața păduroasă a țării” (Drăcea, 2018):

„Refacerea stokurilor de lemn de stejar este îngreuiată și de faptul că cultura acestor specii (în special a celui pedunculat) este delicată, grea; de faptul că regenerarea lor naturală în codru (singurul tratament care ne dă lemn de construcții și mai ales de lucru) este relativ grea (mai cu seamă regenerarea stejarului pedunculat este f. grea), așa că în foarte multe părți – fără o deosebită grijă în cultură -, stejarul și gorunul sunt ușor eliminate de esențe de mai mică valoare ca fagul, carpenul, teiul, etc…. cum și faptul că în timpul din urmă „oïdium-ul” tinde din ce în ce mai mult a deveni o calamitate pentru pădurile de stejar (reducându-le creșterea, împiedicând fructificația și deci îngreunând regenerarea”.

Și, în acel context, ne-am amintit rezultatele unui proiect de cercetare privind regenerarea stejarului pedunculat, derulat în urmă cu câțiva ani într-o direcție silvică din sudul țării, cu câteva concluzii interesante și practice:

• Fructificația abundentă a speciei a devenit extrem de rară și apare la intervale ajungând la 10-15 ani și chiar peste [unde sunt cei 4-8 ani, citați de Haralamb (1967), ori 6-10 ani din Negulescu și Săvulescu (1957, 1965), Stănescu (1979) ori Stănescu et al. (1997)? Despre periodicități de 12-15 ani au amintit deja Șofletea și Curtu în anul 2007…]. În plus, ghinda de stejar pedunculat își păstrează însușirile biologice nemodificate timp de ½ de an și are o longevitate economică de doar un an (Rohmeder, în Damian 1977).
• Aplicarea tăierilor progresive cu perioade de exploatare-regenerare exagerat de lungi pentru stejarul pedunculat favorizează mai ales speciile de amestec și ajutor (de la tei la jugastru, de la carpen la arțar tătăresc). Acestea sunt competitori agresivi pentru stejar datorită creșterii mai rapide în tinerețe și care, așa cum sublinia profesorul Drăcea, pot copleși și elimina specia principală de bază (fig. 1).
• Stejarul pedunculat, ca și în urmă cu peste 100 de ani, este afectat puternic de ciuperca Microsphaera abbreviata (syn. Erysiphe alphitoides, Oidium quercinum) (făinarea stejarilor – fig. 2), care reduce capacitatea de fotosinteză a puieților și poate chiar conduce la uscarea acestora.
• Compoziția foarte complexă – cu multe specii de foioase de amestec și ajutor, ca în cazul șleaurilor de câmpie – a regenerărilor naturale obligă la practicarea unor lucrări de degajări anual și chiar de două ori pe an, când se urmărește salvarea de la copleșire a stejarului pedunculat. Nici nu dorim să ne gîndim la cât ajung costurile lucrărilor de degajări până la trecerea stejăretelor amestecate în faza de nuieliș, mai ales în contextul lipsei acute de forță de muncă pentru lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor tinere…

Dacă adăugăm la cele scrise ceea ce un coleg necunoscut (Strix Uralensis?) comenta în urmă cu câteva zile, respectiv (1) lipsa sau puținătatea stratului de zăpadă, care ar putea asigura protecția ghindei și umiditatea solului primăvara, pentru favorizarea germinării acesteia, precum și (2) problemele legate de schimbările climatice actuale, care conduc la avortarea florilor, înțelegem cât de complicată este ecuația regenerării naturale a unei specii forestiere de mare valoare, însă mereu năpăstuită…

Explicații foto:

Fig. 1 Regenerare naturală deasă de stejar pedunculat, carpen, tei cu frunza mică, alte foioase.

Fig. 2. Atac puternic de făinare pe frunzele stejarului pedunculat

Bibliografie

• Damian, I. 1977. Împăduriri. Editura Didactică și Pedagogică, București, 374 p.
• Drăcea M., 2018. Curs de Silvicultură 1920-1921. Editura Mirton, Timișoara, 729 p.
• Haralamb At., 1967. Cultura speciilor forestiere. Ediția a III-a. Editura Agro-Silvică, București, 755 p.
• Negulescu E.G., Săvulescu Al., 1957. Dendrologie. Editura Agro-Silvică de Stat, București, 457 p.
• Negulescu E.G., Săvulescu Al., 1965. Dendrologie. Ediția a II-a. Editura Agro-Silvică, București, 511 p.
• Stănescu V., 1979. Dendrologie. Editura Didactică și Pedagogică, București, 470 p.
• Stănescu V., Şofletea N., Popescu O., 1997. Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres, Bucureşti, 451 p.
• Șofletea, N., Curtu, L., 2007. Dendrologie. Edituta Universității „Transilvania”, Brașov, 418 p.