Consultarea publică referitoare la proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Romsilva a avut loc astăzi, la Ministerul Mediului, cu o participare numeroasă. Au fost prezenți reprezentanți de ONG-uri, politicieni, manageri de parcuri naționale, Progresul silvic, Federația pentru Apărarea Pădurilor, Asociația Proprietarilor și Administratorilor de Păduri din Estul Transilvaniei – APAPET , WWF România, Federația Sindicatelor „Silva” sau Asociația Industriei Lemnului Pro Lemn. O parte dintre vorbitori au intervenit online.

Directorul general al Romsilva a propus ca numărul direcțiilor silvice să rămână neschimbat – 41 față de 17, din proiectul de HG.
„Un demers similar a fost implementat în 1998, dar a fost sortit eșecului”, a precizat Marius Dan Sîiulescu.
Asociația Proprietarilor și Administratorilor de Păduri din Estul Transilvaniei – APAPET – a venit cu o propunere în cadrul dezbaterii: ca regia să amâne punerea în aplicare regulamentului privind valorificarea masei lemnoase în sensul de a amâna obligativitatea de a vinde lemn fasonat în procent de 50%.
„Referitor la articolul 110 din Codul Silvic. Aș vrea să propunem posibilitatea de a analiza acest procent de 50% lemn fasonat la drum aut, care produce efecte care se resimt la bugetul Romsilva dar și în cele ale autorităților publice locale. Propunem ca acest termen să fie prorogat ce puțin până la sfârșitul anului 2026”, a transmis Levente Porzsolt, do-președinte APAPET.
Asociația „Atitudine” din Timișoara a propus ca parcurile naturale și naționale să treacă din administrarea Romsilva în cea a nou-înființatei Agenții Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP).
O altă propunere a acestei asociații a fost ca activitate de administrare a pădurilor să fie separată de cea de exploatare, în cadrul Romsilva. „Viziunea noastră este ca în viitor lemnul să fie vândut exclusiv în depozite, iar el să fie exploatat de firme dedicate, de prestări de servicii care doar să taie lemnul, să îl aducă în depozitul-rampă, iar acolo să fie organizată licitația, cu lemnul măsurat. Vânzarea lemnului pe picior duce la estimarea volumului, ceea ce creează neconcordanțe și de multe ori furt de lemn sau tăieri ilegale deoarece volumul de lemn din documente nu corespunde cu cel care iese din pădure ”, a spus Alexandru Teleagă, reprezentantul asociației. El a mai propus ca activitatea de creștere a cabalinelor să treacă la Ministerul Agriculturii, iar Muzeul Cinegetic Posada să treacă la Ministerul Culturii sau la Consiliul Județean.

Liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, Silviu Geană, a subliniat faptul că proiectul de HG nu are la bază studii de impact și a anunțat că trage un semnal de alarmă pentru că proiectul de hotărâre de Guvern a fost creat fără consultarea specialiștilor din domeniul silvic. Un proiect cu anumite vulnerabilități – a spus Silviu Geană.
„Proiectul de HG nu are nicio cofră concretă, niciun fel de dată și aduce o serie de modificări cu impact considerabil asupra structurilor de administrare a pădurilor statului. Se pun bazele desființării a peste 50% din numărul direcțiilor silvice județene, fără a ține cont de specificul activităților din silvicultură. De asemenea, se legiferează desființarea celor 22 de parcuri naturale și naționale, pentru a fi comasate într-o structură centrală, cu sediul la București.
Măsurile de „comasare” a unităților silvice propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vor avea consecințe grave asupra gestionării durabile a pădurilor, inclusiv în ce privește escaladarea tăierilor ilegale, prin scăderea capacității de control. Vor fi efecte negative, inclusiv asupra administrării ariilor naturale protejate.
Niciuna dintre aceste măsuri nu are la bază o evaluare minimală de tip cost/beneficiu.
Prin desființarea a peste 50% din actualele direcții silvice, structuri de administrare județene a căror funcționare a fost validată în timp, aplicând un simplu algoritm matematic, se pune în pericol gestionarea pădurilor statului”, a punctat Silviu Geană.
Ministrul a anunțat că vor urma mai multe întâlniri de natură tehnică referitoare la reorganizarea Romsilva.
„Nu veți afla din Monitorul Oficial”, a transmis el.
„Mă așteptam la o discuție mai aplicată”, a comentat Mircea Fechet , la finalul dezbaterilor.

„Nu aș vrea să se înțeleagă vreo secundă că unii țin cu regia și alții sunt împotriva ei. Înțeleg îngrijorarea fiecărui silvicultor și vă spun că și eu sunt îngrijorat. Lucrurile nu merg în direcția cea bună și nu aș vrea să ne întâlnim peste un timp și să fim întrebați de ce nu am făcut nimic. Scopul este o mai bună administrare, ca această moștenire să rămână și să fie mai departe la fel de viguroasă și îmbunătățită. Dincolo de cuvintele tari pe care le-am auzit azi aici – destructurarea RNP sau valuri de concediere – repet: ne dorim ca regia să funcționeze alte zeci de ani. Dar există lucruri pe care le putem îmbunătăți. Există tehnologii pe care nu le aveam acum 40 de ani. Pădurea nu poate fi administrate fără oameni. Primii la care mă gândesc sunt cei dintr-un canton care stau cu sufletul la gură și așteaptă să vadă ce decidem noi aici.
Nu am spus nicio secundă că trebuie să renunțăm la actvitități – păstrăvării, exploatare sau turism. Părerea mea e ca e singura șansă a regiei să își pună ouăle în mai multe coșuri. HG-ul probabil că nu va împăca pe toată lumea. Dar dialogul e important și acest proces de consultare publică e important”, a conchis ministrul.











