Autor: Marian Drăgoi
În 2020, în plină pandemie, un grup de prieteni ce se cunoscuseră dintr-un proiect ERASMUS anterior, au depus un proiect ce reunea specialiști din agricultură, zootehnie și silvicultură, pe un subiect foarte drag Comisiei Europene: schimbările climatice. După patru ani proiectul a fost îmbunătățit și depus din nou spre evaluare și finanțare. Și a trecut. Cu cifra doi în locul prepoziției „la”, pentru că, nu-i așa, engleza limbă e regină într-ale lumii ginte mari, cum ar spune Bardul de la Mircești. Finanțarea este asigurată de Agenția Europeană pentru Finanțarea învățământului Superior.
SA2CC reunește opt instituții de învățământ superior: câte două din Mongolia și Republica Kirghiză și câte una din Grecia, România, Italia și Portugalia. Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava este coordonatoarea proiectului. La aceste organizații de învățământ superior se adaugă patru ONG, cu experiență bogată și diversă în materie de implementare a proiectelor de dezvoltare și transfer tehnologic, în Mongolia, Kirghizstan Grecia și Portugalia.
Scopul proiectului este acela de a îmbunătăți tehnologiile de producție în agricultură și zootehnie, astfel încât să crească reziliența sistemelor sociale și ecologice la schimbările climatice. Firește, revizuirea programelor analitice și a planurilor de învățământ în cele patru universități țintă: Eco Asia și Universitatea de Științele Vieții din Ulan Batator, din Mongolia, respectiv Universitățile Naryn și Issik-Kul din Republica Kirghiză. Din cele 80000 € alocate proiectului, jumătate merg spre achiziția de echipamente de laborator pentru partenerii din Asia, iar restul spre schimburi de experiență și noi materiale didactice, dezvoltate de partenerul portughez (Virtual Campus) folosind tehnologii de inteligență artificială.
Din Grecia participă Universitatea de Agronomie din Atena și ONG-ul Creative Thinking Development, ultima fiind implicată în monitorizarea implementării proiectului.
Universitatea din Torino formează specialiști în orice domeniu, exceptând arhitectura și științele inginerești.
Institutul Politehnic din Porto coordonează, prin Virtual Campus (un ONG local foarte activ în materie de digitalizare) producția de materiale formative și informative în materie de schimbări climatice
Partenerii din Mongolia ce organizează cursuri de învățământ superior sunt următorii: Școala de agro-ecologie și afaceri specializată în ameliorarea plantelor, Eco-Asia – universitate axată pe studii de ecologie. La cele două universități se alătură și ONG Soil Habitat care, împreună cu Agro Lead din Republica Kirghiză) administrează și prelucrează o serie de chestionare care asigură vizibilitatea proictului în cele două țări din Asia Centrală.
Proiectul a demarat pe 26 ianuarie 2024 când majoritatea partenerilor au venit la Suceava pentru o întâlnire de două zile, pe durata căreia s-au rafinat o serie de aspecte, inclusiv cea de monitorizare a calității. Achiziția echipamentelor a demarat în iulie 2024 dar s-a încheiat abia în martie a.c. din cauza procedurilor birocratice din cele două țări din Asia Centrală.
Cum transferul tehnologic vizat de acest proiect este uni-direcțional, de la vest la est, echipamentele achiziționate vizează în mod special monitorizarea schimbărilor climatice, și în mai mică măsură prevenirea acestora. Pe lângă rolul de coordonare, Facultatea de silvicultură din Suceava furnizează expertiză în materie de producere a puieților în pepinierele silvice și cartarea terenurilor degradate.
Ceea ce este interesant în acest proiect este principiul de la care s-a pornit: universitățile beneficiare din Asia se bazează pe mobilitatea și interoperabilitatea câte unei ONG, pe când două din universitățile furnizoare de expertiză se cooperează, de asemenea, cu ONG, ce seamănă mai degrabă a start-up-uri (Creative Thniking și Virtual Campus).
Măsura în care schimbările climatice vor fi fost diminuate după implementarea unui asemenea proiect rămâne discutabilă, deoarece Asia Centrală are propria-i ecologie, milenară. Deșertul Gobi va rămâne la fel de inospitalier pe cât a fost și acum două mii de ani. Iar împădurirea unor întinse suprafețe, oricât ar fi de dorită din perspectiva stocării carbonului, rămâne, de asemenea, un pod prea îndepărtat. Totuși SA2CC, ca platformă de cooperare, s-ar putea să ne ofere pe viitor surpriza unui lent transfer tehnologic la scară mare, dar în sensul pe care s-a circulat inițial pe Drumul Mătăsii: din Asia spre Europa. Și îndrăznim să gândim așa datorită faptului că, pe termen lung, biodiversitatea europeană s-ar putea reduce drastic, rămânând mai puține specii, dar mai reziliente.
Personal, am urmărit foarte îndeaproape modul în care ni s-a comunicat importanța conservării biodiversității, începând cu celebra Convenție de la Rio. O singură dată (era prin anii 90) mi-a fost dat să asist la o conferință în care vorbitorul m-a convins că înțelege adevărata motivație a creării rețelei Natura 2000: posibilitatea ca speciile să poată migra nor-sud est-vest, în perspectiva unor schimbări climatice, ce se pot produce în ambele sensuri. Ce împiedică speciile să se adapteze sau să migreze? Rețeaua de transport, ce fragmentează habitatele și induce consangvinizarea majorității speciilor. Or, toată discuția despre biodiversitate de aici ar fi trebuit inițiată, de silvicultori în primul rând, pentru că ei înțeleg cel mai bine succesiunea vegetației. De ce? Pentru că unii dintre ei au citit epopeea numită Succesiunea speciilor forestiere, publicată de Sergiu Pașcovschi în 1967. De unde am aflat că și speciile forestiere au un drum al mătăsii, nu doar noi, oamenii.
Despre autor:
Profesorul universitar doctor Marian Drăgoi a făcut parte în ultimii ani din echipa Facultății de Silvicultură din Suceava, unde a fost titular al disciplinelor Amenajarea pădurilor (licenţă zi) Economie şi piaţa lemnului, Fundamentarea deciziilor şi aplicaţii informatice (masterat). Este autor de cărți, studii și articole, consultant, cercetător și coordonator de doctorate.
