Ediția 2026 a Buila Trace Race are doi noi parteneri în acest an: Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, și Sindicatul Silva Vâlcea. În cadrul cursei există și una dedicată copiilor.
După cum a explicat pentru dinpădure.ro Delia Răducă, de la DS Vâlcea, este vorba despre un parteneriat care are la bază educația silvică pentru cei mici.
„Le vom vorbi copiilor despre rolul și importanța pădurii și a muncii silvicultorilor în gestionarea durabilă și menținerea biodiversității”, ne-a precizat ea.
Pe de altă parte, cei de la sindicat vin cu daruri.
„Ne bucurăm să avem alături doi parteneri care contribuie la promovarea respectului față de natură și la apropierea noilor generații de valorile mediului înconjurător.
La finalul cursei copiilor, fiecare mic participant va primi un puiet de molid din partea Sindicatului Silva Vâlcea, un simbol al grijii față de natură și al legăturii speciale pe care ne dorim să o construim între cei mici și munte. Mulțumim Romsilva și Sindicatului Silva Vâlcea pentru încredere și că ați ales să faceți parte din povestea Buila Trail Race”, anunță organizatorii.
Buila Trail Race Powered by BRD Groupe Société Générale, partener strategic al Olteniei de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO este un concurs de alergare montană organizat de Asociația Sport fără Limite Vâlcea, cu sprijinul primăriei Bărbătești. A cincea ediție a competiției va avea loc pe 18 iulie 2026 și are ca scop promovarea Parcului Național Buila-Vânturarița și a mișcării în aer liber.

Detalii depre cursă, AICI.









