Parcurgând în ultimii 40 de ani literatura de Silvicultură din România, pentru pregătirea propriilor cărți sau a unor articole, mai ales legate de cvercinee, m-am „lovit” mereu, cu o mare plăcere și un mare respect, de un nume, Gheorghe Ciumac, neportretizat din păcate în vreo lucrare recentă (Bud 2004, Ciornei 2024) privind personalitățile silviculturii de la noi.
Iar lipsa numelui său este foarte neplăcută, pentru că dr. Ciumac este autorul câtorva capitole importante (între ele, cel de Îngrijirea și conducerea arboretelor, de aproape 120 de pagini) din monumentalul tratat de Silvicultură (Negulescu și Ciumac 1959 – 885 de pagini!), precum și al unora din cele mai importante lucrări românești privind silvicultura cvercineelor.
Iar unul dintre acele articole (Aspecte privind îngrijirea și conducerea arboretelor amestecate de quercinee cu alte foioase. Revista pădurilor, 4: 176-178) ar trebui citit de orice „producător” de Norme tehnice și Ghiduri de bune practici privind îngrijirea și conducerea arboretelor, partea de cvercinee (gorun și stejar). Pornind de la ce „place” acestor două specii („… să crească cu coroana în lumină, cu tulpina la umbră și cu rădăcina într-un sol reavăn”), autorul recunoaște că, în decursul timpului, s-a dovedit (știm lucrul acesta de la francezi, nemți, danezi, de peste un veac – nu vom aminti numele lor, sunt mult prea mulți, însă vom reveni curând asupra lor într-o lucrare științifică de sinteză) că răritura de sus este cea mai potrivită în arboretele amestecate de foioase cu participarea stejarului sau gorunului. Iar aplicarea acestui tip de răritură în astfel de condiții presupune existența a două plafoane sau etaje, în care rolul subetajului arborescent din carpen, jugastru, tei și alte foioase, cu rol de împingere și ajutor, ca și pentru protecția solului, este fundamental: „… fără existența subetajului, aplicarea mai târziu a răriturii de sus devine imposibilă” (fig. 1 și 2).
Pornind de la realitatea că. adesea, subetajul s-a eliminat în mod natural sau a dispărut prin aplicarea degajărilor și curățirilor (NU curățărilor, cum apare, jenant, în documente silvice actuale de la noi – unde sunt Negulescu, Ciumac, Stănescu, Târziu, Petrescu și alții?), dr. Ciumac leagă extragerea subetajului prin lucrări silvotehnice de (1) „insuficienta cunoaștere și mai ales convingere a personalului de teren în legătură cu importanța plafonului sau etajului inferior”, de (2) „inerția și timiditatea în executarea lucrărilor de îngrijire și frica de a face extrageri în plafonul superior, „… operându-se cu mult curaj în cel inferior, asupra carpenului, jugastrului, teiului”, de (3) aspecte organizatorice, care obligau în acea vreme la marcarea (în timpul aplicării curățirilor) arborilor groși de extras (preexistenți, dăunători, rău conformați) și întocmirea APV. Ca efect, multe din lucrările aplicate pe atunci au avut un evident caracter de jos și, deci, „… lucrările de îngrijire, efectuate pe suprafețe extinse, erau departe de a fi adevărate operațiuni culturale”. Pornind de la această realitate, dr. Ciumac explică modul în care se pot pregăti arboretele amestecate cu participarea gorunului sau stejarului pentru aplicarea răriturii de sus, punând accent pe eliminarea cu prioritate, la curățiri, a arborilor preexistenți, predominanți rău conformați, din specii copleșitoare, din lăstari, și doar apoi a celor subțiri, prin care se proporționează amestecul, se înlătură exemplarele prea defectuoase, se reduce desimea prea mare, se extrag exemplarele uscate sau deperisante. Iar, ulterior, răriturile se pot preocupa de plafonul sau etajul superior, din care se extrag toate exemplarele uscate, deperisante, bolnave, preexistenții și predominanții rău conformați, arborii care dăunează de sus sau lateral arborilor de viitor, iar arborii de viitor se urmărește să fie cât mai uniform repartizați în suprafață (fig. 3). Din plafonul/etajul inferior se extrag doar exemplarele bolnave, uscate, deperisante, cele cu defecte mari sau care jenează alte exemplare din jur, fără însă a descoperi solul.
Citind astfel de lucrări clare și ușor de aplicat în producția silvică, pentru care dr. Ciumac va rămâne cu certitudine în istoria silviculturii românești, te întrebi de ce concluziile acestora au rămas doar în niște sertare și bibliorafturi. De ce Normele tehnice și Ghidul de bune practici privind lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, publicate în anii 2000 și 2022, nu au luat în considerare numeroase lucrări fundamentale, publicate în România înainte și după anul 1949 (momentul apariției primelor Îndrumări tehnice în silvicultură), și nu au fost nimic altceva decât lucrări aproape integral copy-paste ale elaboratului publicat în perioada comunistă, în anul 1986? Un mister, aproape eleusinic…
Bibliografie
- Bud N.I. 2004. Personalități marcante ale silviculturii românești, Viața și opera. Editura Casei Corpului Didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 470 p.
- Ciornei L. 2024. Apostolii pădurii. Mari personalități ale silviculturii din România. Editura Economică, București, 415 p.
- Negulescu E.G., Ciumac Gh. 1959. Silvicultura. Editura Agro-Silvică de Stat, București, 885 p.
Explicația figurilor
Fig. 1 Arboret de gorun des și monoetajat, fără posibilitatea aplicării răriturii de sus (foto principală)
Fig. 2 Coroane mici, scurte și comprimate, la arbori de gorun crescuti prea deși
Fig. 3 Coroană mare, la arbore de gorun gros, în arboret bietajat unde s-au aplicat rărituri de sus.
