Acasă Societate Dublarea cotei de vânătoare la urs, inițiată de UDMR, a fost adoptată...

Dublarea cotei de vânătoare la urs, inițiată de UDMR, a fost adoptată de Parlament

0

Parlamentul a votat astăzi proiectul de lege inițiat de UDMR prin care se dublează cota de vânătoare la specia urs. Inițiativa a fost deja adoptată de Senat și acum, după votul din Camera Deputaților, va merge la promulgare la președinte.

Rezultat vot: Pentru = 246, Contra = 4, Abțineri = 22, Nu au votat = 1.

USR s-a abținut de la vot.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021, prin reducerea efectivelor de urs brun cu 859 de exemplare, în scopul reducerii surplusului demografic, al diminuării presiunii asupra habitatelor naturale, precum şi al scăderii fluxului de urşi către localităţi. 

„Cota anuală va fi distribuită între aproximativ 500 de zone de vânătoare, ținând cont de datele din studiul genetic al populației, datele de estimare a populației pentru perioada 2024–2025, amploarea pagubelor aduse vânatului și numărul de probe genetice. Sistemul va permite aplicarea intervențiilor de control al populației în toate zonele afectate”, transmite UDMR.

S-a adoptat totodată intervenția imediată împotriva urșilor periculoși. Acesta prevede că, în cazul în care un urs este găsit într-o așezare, echipa locală de intervenție poate decide imediat să îl împuște. La propunerea UDMR, parlamentul a decis să simplifice procedura, astfel încât raportul care urmează intervenției imediate să nu mai fie semnat de toți participanții, ci este suficientă o aprobare majoritară a membrilor echipei de intervenție, ceea ce permite o administrare mai rapidă și mai eficientă.

Pentru menținerea echilibrului între categoriile de vârste și sex, precum și pentru protejarea exemplarelor dominante, nivelul de prevenție se realizează cu respectarea următoarelor condiții:

a)     în cazul fondurilor cinegetice care au nivel de prevenție de două sau trei exemplare, se vor recolta cel puțin un exemplar a cărui blană nu depășește 400 de puncte C.I.C.;

b)       în cazul fondurilor cinegetice care au nivel de prevenție de 4 sau 5 exemplare, se vor recolta cel puțin două exemplare a căror blană nu depășește 400 de puncte C.I.C.”.

Aici, președintele Comisiei de Mediu, deputatul USR Adrian Giurgiu, și colegul său, Alen Coliban, au depus amendamente: Pentru protejarea exemplarelor dominante este interzisă recoltarea exemplarelor a căror blană depăşeşte 300 , 350 sau 400 de puncte C.I.C., precum şi a femelelor însoţite de pui cu vârsta sub 2 ani.

Articolul care prevede „recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani este interzisă” a rămas nemodificat. Parte cu punctele CIC a fost respinsă.

Toate cercetările efectuate în ultimii ani demonstrează că populaţia de urşi creşte semnificativ în România, iar odată cu aceasta creşte şi numărul de atacuri şi daune cauzate de către aceasta. Prin urmare, necesitatea intervenţiei este incontestabilă”, a declarat inițiatorul legii, senatorul UDMR de Harghita Tánczos Barna.

Din 2021 spun că e nevoie de intervenție umană. Fie prin controlul creșterii populației, care se face peste tot în Uniunea Europeană, fie prin intervenție. Sper ca Parlamentul să ia decizia corectă și nu fie influențat de cei care induc în eroare opinia publică sau încearcă să câștige capital electoral pe seama acestor lucruri”, declara el înainte de vot.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version