Ediția 2025 a Conferinței EMT a început la Harghita Băi

O nouă ediție a „Conferinței Silvice” organizată de Societatea Științifică Tehnică Maghiară din Transilvania a început azi, la Harghita Băi. Partener în organizare este Ocolul Silvic Privat Miercurea-Ciuc, iar tema conferinței este „Noi abordări în managementul forestier și silvicultură”.

Prima zi a fost alocată unor excursii, cu autobuzul sau pe jos, în timpul cărora au fost explorate valorile naturale ale regiunii.

„Excursiile au fost un bun prilej pentru a face schimb de experiențe pe teren, dar și pentru a vedea și simți direct de ce este importantă conservarea și gestionarea durabilă a pădurilor. Mâine vor urma o serie de prelegeri și prezentări, dar și schimburi de experiență și ateliere profesionale. Programul e foarte bun, iar atmosfera este excelentă!”, au transmis cei de la Ocolul Silvic de Regim Zetea, participanți la eveniment.

Scopul Conferințelor EMT este de a crea oportunitatea pentru specialiștii maghiari din Bazinul Carpatic de a-și prezenta rezultatele științifice, de a afla ideile formatorilor de opinie din domeniile specializate legate de silvicultură, de a se cunoaște unii pe alții și de a stabili contacte. 

La fiecare ediție iau parte zeci de specialiști în silvicultură, dar și proprietari de păduri, șefi de ocoale silvice, de composesorate, universitari.

Câteva dintre temele care vor fi dezbătute la Conferință:

  • Tendințe ale parametrilor climatici și meteorologici (1960–2024) și indici bioclimatici în România – Ágnes Zsuzsa Keresztesi – Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Resurse Cinegetice și Montane
  • Daune provocate pinilor – încotro ne îndreptăm? – Péter Szmolka – Universitatea „Sapientia” din Transilvania
  • Cercetare și știință în slujba protecției pădurilor – Róbert András, OSR Zetea
  • Ce arată inelele anuale despre viitor? – Tamás Márton Németh și colegii – Universitatea din Sopron, Institutul de Silvicultură
  • Sateliți și inteligență artificială în slujba monitorizării pădurilor – Tamás Molnár – Universitatea din Sopron, Institutul de Silvicultură
  • Planificarea silvică în 2025 pe baza prevederilor Codului silvic din România – Gábor Molnár – Universitatea „Sapientia” din Transilvania
  • De la moleculă la pădure sau cele mai recente rezultate ale cercetării genetice forestiere interne – Attila Benke și colegii – Universitatea din Sopron, Institutul de Silvicultură
  • Opțiuni inovatoare de utilizare a produselor forestiere – Attila Farkas – Universitatea „Sapientia” din Transilvania
  • Noi abordări în silvicultura din California – Zsolt Kátay – Ignisilva.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.