Eric Ioan Sturdza vinde 4.000 de hectare de pădure în Neamț. Cine le va cumpăra?

Nemțenii de pe Valea Muntelui așteaptă cu nerăbdare ca o parte din pădurea lui Eric Ioan Sturdza, moștenitor al familiei Sturdza, scoasă la vânzare, să fie cumpărată de statul român. Situația e însă ambiguă în acest moment, pentru că nu doar Romsilva e interesată de achiziție.

Din cele 26.000 de hectare pe care statul le-a retrocedat moștenitorilor familiei Sturdza, au fost vândute, în timp, mai multe bucăți. Pe 8 noiembrie 2023, Eric Ioan Sturdza depunea la sediul Primăriei Grințieș, Neamț, anunțul de vânzare a unei porțiuni generoase de pădure: 4.013,971 de hectare. Fond forestier administrat privat, de Ocolul Silvic Oituz. Ocol deținut de firma finlandeză Tornator.

Celor de la Direcția Silvică Neamț li s-a părut o idee bună ca statul să cumpere pădurea scoasă la vânzare. Mai ales că de mult nu s-a mai făcut o astfel de achiziție… Au trimis o adresă la Romsilva și apoi au trimis una și prințului Sturdza, prin care i-au adus la cunoștință că sunt interesați să își exercite dreptul de preempțiune (fiind vecini). Doar că, au completat ei, deocamdată nu dispun de fonduri. Prin casa de avocatură, prințul le-a dat un răspuns evaziv, din care reieșea că nu prea e în regulă că vor să cumpere ceva neavând bani.

Eric Ioan Sturdza are dublă cetățenie – română și elvețiană – și locuiește în Elveția.

Pe de altă parte, și firma Tornator vrea să cumpere pădurea. O administrează după norme europene, au trimis proprietarului toate documentele, inclusiv faptul că sunt la zi cu taxele locale, prin certificat fiscal, după cum ne-a declarat primarul din Grințieș. Tornator deține în acest moment, ca proprietar, 12.000 de hectare de pădure în România. Grupul e de altfel proprietar pe 715.000 hectare de pădure în Finlanda, Estonia și la noi.

„Tornator este o companie responsabilă care deține sau administrează terenuri forestiere. Achiziționăm păduri pretabile pentru management pe termen lung pe întreg teritoriul României. Principalul interes îl reprezintă pădurile de productivitate superioară”, aflăm de pe site-ul lor.

Moștenitorii familiei Sturdza au vândut o parte din cele 26.000 de hectare de pădure retrocedate de statul român. Acestea au mai mulți proprietari, inclusiv străni. Cei din zonă nu privesc cu ochi buni faptul că din loc în loc văd în pădure pancarte pe care scrie „Proprietate privată”. Sau că nu mai pot circula în voie pe drumurile forestiere pe care își aduceau, cu căruța, fân sau cracă pentru foc, ne-a mărturisit un localnic.

„Moșia” lui Sturdza a fost naționalizată în 1948. Cei care au fost în război au primit de la stat (statul comunist) părți din ea. La retrocedare, acele părți au revenit proprietarului de drept. Ca și la casele naționalizate în care chiriașii stăteau de ani de zile când a venit retrocedarea, la fel s-a întâmplat și aici: oamenii au considerat că li s-a luat un drept, că era „pădurea lor”. Deși primiseră ceva luat de la altul, iar acum acel altul era pus în posesie.

5.000 de euro hectarul

Comisia de evaluare a Gărzii Forestiere Suceava a întocmit Procesul verbal înregistrat la Direcția Silvică Neamț prin care consideră oportună achiziția prin cumpărare în numele statului român a terenului în suprafață totală de 4013,971 ha, la o valoare totală maximă rezultată din evaluare de 104.315.016,780 lei (25.987,985 lei/hectar), respectiv 21.007.958,2713 euro (5.233,7095 euro/hectar), la cursul BNR din 18.07.2024, 1 euro = 4,9655 lei, se arată în Nota de fundamentare, citată de presa locală din Neamț. Eric Sturdza vinde cu 109.022.139,211 lei.

Ieri, Guvernul a alocat și banii.

„Executivul alocă 104,32 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară pentru achiziţionarea a 4.013,971 de hectare de teren forestier în judeţul Neamţ. Diferenţa de preţ şi taxele aferente vor fi acoperite din fondurile proprii ale Romsilva. Achiziţia este considerată strategică pentru creşterea suprafeţei fondului forestier public al statului”, se precizează într-un comunicat transmis de Guvern.

După cum se vede, ministerul de Finanțe a alocat 104 milioane de lei, cererea fiind de 109 milioane. În aceste condiții, Romsilva trebuie să completeze cu circa 5 milioane de lei. Adică 1 milion de euro.

Un ocol, locuri de muncă și lemn

Direcția Silvică Neamț administrează 161.085 hectare de pădure a statului și, prin contract, alte 47.000 de hectare de pădure privată.

Directorul tehnic al Direcției Silvice Neamț, Ovidiu Gârbea, spune că în 12 ani statul își recuperează banii, dacă reușește să cumpere pădurea. Se pot exploata de aici 19.000 de metri cubi de masă lemnoasă pe an, care se vor vinde. În plus, se păstrează Ocolul Silvic Poiana Teiului, care nu prea mai are ce administra de la stat, după retrocedări. Un alt avantaj ar fi că, odată cu noua achiziție, se vor face angajări, deci se creează în zonă locuri de muncă – patru pădurari și un șef de district. Pădurea are amenajament valabil încă 8 ani.

„Să fim optimiști!”

„Singurul mod prin care statul nu va încheia această trabzacție este ca vânzătorul să nu mai vândă. Din punctul nostru de vedere, am făcut toate demersurile pentru această achiziție”, ne-a declarat directorul general al Romsilva, Marius Sîiulescu.

Contactat în legătură cu acest subiect, consilierul pe probleme silvice al ministrului Mediului, Gabriel Oltean, a declarat că cel mai probabil statul român va reuși să cumpere pădurea de la Eric Sturdza. „Să fim optimiști!”, a spus el.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.