Autor: Lucian Filigean
Ne apropiem cu pași mărunți de sfârșitul anului. Pentru firmele care procesează lemn, a devenit deja o constantă ca pe la jumătatea anului să își pună aceeași întrebare: vine EUDR?
EUDR, pentru cei care încă se întreabă ce mai este și acesta, este European Deforestation Regulation, adică Regulamentul European împotriva defrișărilor.
Fiind regulament european, nu directivă, acesta nu are nevoie de transpunere în legislația națională. Se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii Europene.
EUDR a intrat deja în vigoare în 2023
Ce s-a tot amânat a fost aplicarea obligațiilor pentru companii. Inițial, acestea urmau să se aplice de la sfârșitul anului 2024. Apoi termenul a fost împins în 2025. Acum, termenul principal este 30 decembrie 2026 pentru toți operatorii in cazul lemnului, fie ei mari, mijlocii sau mici.
Regulamentul a întâmpinat rezistență constantă. A venit presiune din partea industriilor vizate, din partea unor state membre, dar și din partea multor țări din afara Uniunii Europene, care exportă către piața europeană. Pe de altă parte, EUDR a avut susținere puternică din partea ONG-urilor de mediu, care consideră că acest regulament poate limita defrișarea și degradarea pădurilor, mai ales în zonele lumii unde presiunea asupra terenurilor forestiere este uriașă.
Pe hârtie, obiectivul este corect. Nimeni serios nu poate susține că este acceptabil să consumăm produse obținute prin defrișări.
În practică însă, EUDR este o legislație greu de pus în aplicare, stufoasă, costisitoare și greu de explicat celor care trebuie să o respecte.
În domeniul lemnului, EUDR înlocuiește vechiul EUTR, dar schimbă complet nivelul de complexitate. EUTR se concentra în principal pe legalitatea lemnului introdus pe piață. EUDR merge mai departe, companiile trebuie să demonstreze că produsele relevante nu provin de pe terenuri defrișate sau degradate după data de referință stabilită de regulament și că au fost produse cu respectarea legislației relevante din țara de origine.
Dar EUDR nu se oprește la lemn. Regulamentul acoperă bovine, cacao, cafea, palmier de ulei, cauciuc, soia și lemn, împreună cu anumite produse derivate din acestea.
Există și o schimbare majoră de abordare, de data aceasta, responsabilitatea principală pentru trasabilitatea, legalitatea și proveniența materiilor prime cade pe companiile care le introduc pe piață, le comercializează sau le exportă. Firmele, în special cele mari, trebuie să știe ce cumpără, de unde vine marfa, cine a produs-o și dacă există risc ca acea marfă să fie legată de defrișare, degradarea pădurilor sau încălcarea legislației relevante.
Sună simplu când spui asta într-o sală de conferință, dar devine mult mai greu când vorbim despre lanțuri de aprovizionare lungi, furnizori mulți, produse amestecate, hârtie, ambalaje, materiale compozite sau materii prime care trec prin mai multe țări înainte să ajungă într-o fabrică.
În mod practic, Comisia cere trasabilitate. Companiile trebuie să știe de unde vine marfa, fie că o importă din afara Uniunii Europene, fie că o cumpără de pe piața europeană. Pentru asta trebuie să colecteze date, să verifice documente, să analizeze riscuri, să aplice măsuri de reducere a riscului și să depună declarații de due diligence în sistemul informatic european.
Pentru operatorii din România, putem spune că Uniunea Europeană a dezvoltat un fel de mic SUMAL, un registru european al declarațiilor de due diligence, integrat în platforma TRACES. Nu este SUMAL și nu trebuie confundat cu SUMAL. Nu urmărește transportul lemnului în timp real, așa cum face sistemul românesc. Rolul său este să permită companiilor să înregistreze declarațiile prin care spun că produsele lor respectă cerințele EUDR.
Tocmai acest sistem informatic a fost unul dintre motivele importante ale ultimei amânări. Comisia nu a evaluat corect de la început volumul uriaș de date, declarații și coduri care vor trebui gestionate. Când în același sistem trebuie să intre lemn, cafea, cacao, soia, cauciuc, palmier de ulei și produse derivate, din lanțuri globale de aprovizionare, lucrurile nu mai arată ca într-un PowerPoint.
Fiecare cum a știut.
La nivelul fiecărei țări este stabilită o autoritate competentă care trebuie să verifice implementarea EUDR. În România, această responsabilitate revine Gărzii Forestiere Naționale pentru domeniul forestier. Totuși, fiecare stat membru poate decide cum își organizează controalele, ce sisteme interne dezvoltă, ce resurse alocă și când începe efectiv să verifice operatorii.
Unele țări au încercat să anticipeze regulamentul. Au făcut angajări, au pregătit ghiduri, au discutat cu mediul privat și au testat sisteme. Altele au așteptat. Unele pentru că au considerat că au deja suficiente date. România poate spune, pe bună dreptate, că are SUMAL, Inspectorul Pădurii și un nivel de trasabilitate a lemnului pe care multe state europene nu îl au. Altele au așteptat pentru că nu au fost convinse că EUDR chiar va veni. Până acum, cinic vorbind, nu au greșit complet.
Companiile mari însă nu își permit să joace la noroc.
O parte dintre cei care contestau EUDR au ajuns să își dorească aplicarea lui. Au investit bani, au pregătit sisteme, au cerut date furnizorilor, au făcut instruiri, au schimbat proceduri. Iar acum nu mai vor să stea încă un an în aceeași ceață.
Pentru mulți alții însă, EUDR s-a transformat în povestea cu Petrică și lupul.
Ni s-a spus că vine lupul în 2024. Nu a venit.
Ni s-a spus că vine lupul în 2025. Nu a venit.
Acum ni se spune că vine lupul în 2026.
Riscul este ca mulți să aștepte până la 1 ianuarie 2027 ca să înceapă pregătirea. Din punct de vedere uman, îi poți înțelege. Cine poate condamna un manager care nu mai vrea să investească bani într-un regulament amânat de două ori, mai ales într-o economie în care fiecare ban contează?
Dar din punct de vedere practic, aceasta este o strategie periculoasă.
EUDR a produs deja efecte. Companiile mari cer coordonate geografice, declarații și informații suplimentare, sistemul TRACES este online din nou, autoritățile competente au avut timp să se pregătească iar firmele care exportă către clienți mari simt deja presiunea, chiar dacă obligațiile nu se aplică încă pe deplin. O nouă amânare pare că nu mai este acceptabilă nici pentru Comisie, nici pentru piață, nici pentru ON-uri.
De aceea, întrebarea corectă nu mai este dacă vine EUDR. Întrebarea corectă este ce faci până vine?
Pentru firmele din domeniul lemnului, pregătirea nu trebuie să înceapă cu panică și nici cu dosare groase puse frumos în dulap. Trebuie să înceapă cu lucruri simple: identificarea produselor vizate, verificarea furnizorilor, colectarea datelor de proveniență, testarea sistemului TRACES, înțelegerea declarației de due diligence și clarificarea responsabilităților din lanțul de aprovizionare.
Nu toate firmele vor avea aceeași povară, nu toate vor avea același risc, nu toate vor avea aceleași obligații. Dar toate trebuie să înțeleagă unde se află în lanț și ce li se va cere.
EUDR nu este o simplă bifă administrativă, este o schimbare de sistem. Poate prea complicată, poate prost calibrată în unele puncte, poate gândită mai frumos la Bruxelles decât va funcționa în teren.
Dar vine.
Lupul dă iar târcoale la stână!
Aveți grijă să nu vă mănânce oile!
