Angajații din exploatarea și prelucrarea primară a lemnului înregistrează cel mai mare număr de accidente fatale la locul de muncă dintre toate ocupațiile civile practicate în Statele Unite, fiind expuși unor pericole mai mari chiar și decât vânătorii, muncitorii care construiesc acoperișuri sau minerii care lucrează cu utilaje grele în subteran, potrivit The New York Times, citat de digi24.ro.
Industria exploatării forestiere a transformat și susținut viața familiilor care trăiesc în sud-vestul statului Oregon de multe generații. Cererea mare pentru lemn și lipsa altor joburi bine plătite în zonele rurale au făcut ca industria forestieră să ofere unele dintre cele mai atrăgătoare oportunități de muncă. Dar acestea vin și cu o doză mare de risc. Nu degeaba există un termen special pentru ramurile groase care pot cădea pe nepregătite: „widow-maker” (cel care face văduve). Din 100.000 de tăietori de lemne, în jur de 100 își pierd viața în fiecare an din cauza accidentelor suferite în timpul serviciului, potrivit Biroului de Statistică a Muncii din SUA.

29 de dolari pe oră
„Există o combinație de factori fizici – utilaje grele și, bineînțeles, arbori masivi”, a spus Marissa Baker, o profesoară de sănătatea muncii de la Universitatea din Washington care a studiat industria exploatării forestiere. „Adaugă la acestea terenul abrupt și vremea neiertătoare și aspectul rural al muncii și obții un pericol mare.”
În cele mai rurale regiuni din Oregon, acolo unde pe terenuri uriașe au avut loc tăieri rase, mulți localnici consideră că merită să își riște viața ca să lucreze în această industrie. Cei mai mulți tăietori de lemne câștigă în jur de 29 de dolari pe oră.

În declin
Tăiatul lemnelor este o muncă ce se desfășoară tot anul, muncitorii mergând de obicei de la o companie la alta, în funcție de operațiunile specifice care se desfășoară. Industria forestieră este în declin încă din anii ’90, în parte din cauza competiției din alte țări precum Brazilia sau Canada și a lungilor bătălii în justiție cu activiștii de mediu care încearcă să limiteze distrugerea vechilor păduri.
În 1990, 11.000 de locuitori ai statului Oregon lucrau în industria forestieră, în acest număr intrând atât cei care taie arborii, cât și cei care conduc camioanele. Numărul lor a scăzut la 4.400 în 2024.
În ciuda pericolelor, „există o mândrie și o pasiune în a fi un tăietor de lemne”, a povestit Dennis Root (53 de ani), care lucrează în industrie de la vârsta de 17 ani. „Aici, tăiatul lemnelor este viața noastră.” Cu toate că a suferit mai multe răni la muncă, inclusiv când a fost lovit în cap de un buștean, având nevoie de operații de reconstrucție facială, și s-a retras de mai multe ori din activitate, Root a simțit mereu cum pădurea îl cheamă din nou la ea.

„Traume care rămân cu tine”
În 2019, un bărbat care lucra cu Root a fost ucis când a fost lovit de un buștean. Echipa a încercat să îl resusciteze, dar până când a ajuns la fața locului un elicopter medical de urgență, bărbatul murise deja. „Există traume care rămân cu tine”, a spus Root. „Dar le depășești și te întorci la muncă.”