Fostele cabane de vânătoare din Harghita, rezervate integral pentru Sărbători

Fostele cabane vânătoreşti ale Direcţiei Silvice (DS) Harghita, folosite în prezent în scop turistic, amplasate în mijlocul naturii, sunt ocupate integral pe perioada sărbătorilor de iarnă, rezervările fiind făcute cu mult timp înainte.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat pentru informatiahr.ro că direcţia silvică are în administrare şi câteva cabane la ocoalele silvice, folosite în trecut pentru cazarea vânătorilor care vânau pe fondurile cinegetice ale instituţiei. În momentul de faţă, direcţia mai are în gestiune doar trei fonduri cinegetice, la Topliţa, Borsec şi Tulgheş, astfel că o parte din cabane au rămas fără fond de vânătoare. În trecut, înainte de retrocedări, DS Harghita avea în administrare peste 15 fonduri cinegetice. În aceste condiţii, a spus ing. Cătălin Mutică, a trebuit realizată o reorientare şi acum cabanele sunt folosite în scop turistic.

Cabana Ivo

Directorul DS Harghita a spus că pe parcursul acestui an a fost un flux „decent” de turişti în cabanele din judeţ ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, gradul de ocupare fiind unul mediu. „Şi în perioada sărbătorilor, bineînţeles, toate cabanele sunt la mare căutare, pentru că sunt amplasate în zone pitoreşti, efectiv în zone forestiere. De asemenea, multe dintre cabane sunt situate destul de aproape de pârtiile de schi, care se presupune că vor fi deschise şi atunci gradul de ocupare este 100% de sărbători la cabanele noastre”, a spus ing. Cătălin Mutică.

Interior Cabana Ivo, Subcetate Zetea

Cele mai importante foste cabane de vânătoare administrate de direcţia silvică sunt: cabana Ivo de la Ocolul Silvic (OS) Homorod (în care obişnuia Nicolae Ceauşescu să se cazeze), cabana Hurdugaş de la OS Topliţa, cabana Bistricioara de la OS Borsec, cabana Tisaşul şi Lacul Roşu de la OS Tulgheş. De asemenea, mai este cabana Mădăraş din vârful Mădăraş, care este cea mai solicitată pe perioada iernii deoarece este amplasată chiar în mijlocul zonei de schi.

Cabana Hurdugaș, Toplița

Tarifele sunt la nivelul celor practicate de pensiunile cu trei margarete, nefiind mari şi reflectând condiţiile de la nivelul cabanelor. Directorul DS Harghita a precizat că fostele cabane vânătoreşti au fost modernizate şi sunt întreţinute, „dar foarte mult nu putem investi, pentru că acestea au fost construite cu mulţi ani în urmă şi gradul lor de îmbunătăţire are limite”.

Cabana Mădăraș, comuna Mădăraș

Tarifele sunt de la 150 de lei până la 180 de lei pe noapte de persoană. Direcţia Silvică Harghita nu este autorizată pentru a oferi servicii de masă, ci doar de cazare. Pe de altă parte, bucătăriile sunt utilate şi sunt puse la dispoziţia turiştilor.

Foto: Romsilva

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.