Trei direcții silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva au noi directori: Arad, Caraș-Severin și Maramureș. Foștii directori au fost arătați cu degetul de ministrul Mediului, Mircea Fechet, care le-a reproșat că nu au făcut profit, așa că au fost scoși din schemă.
Teodor Țigan de la DS Arad avea contract până în luna iunie, dar i-a fost reziliat unilateral. Ioan Tabugan de la Caraș Severin s-a pensionat, iar Daniel Paicu de la Maramureș a aflat de la televizor, dintr-o ieșire publică a lui Mircea Fechet, că nu mai e director. Deși încă era. Se întâmpla joi, 13 martie 2025. După declarațiile ministrului, Paicu a fost sunat de Marius Dan Sîiulescu, directorul general al Romsilva, care i-a spus că el nu l-a demis, dar că ministrul face presiuni în acest sens.
Ca atare, a primit decizia de demitere a doua zi, vineri.

Pe scurt, decizia venea în urma unui raport al directorului economic al Romsilva și făcea referire la nerealizarea indicatorilor de profit brut pe anul 2024.
„Condiții în care trebuiau demiși mai toți directorii din țară”, spune inginerul silvic Daniel Paicu. Umilit public după 34 de ani dedicați regiei, din care ultimii cinci a fost director, Paicu a decis că modul în care s-a hotărât și s-a pus în practică demiterea sa nu este în regulă, din punct de vedere al legalității, și a decis să se adreseze instanței.
Metodologie de demitere ceva mai complicată
Faptul că nu ai făcut profit ca director de direcție este doar unul din cei 17 indicatori de performanță. Fiecare are un anumit punctaj, există o metodologie. La final se trage linie și ai un calificativ. DS Maramureș a avut calificativul „Bine”. Dacă ai „Satisfăcător” sau „Nesatisfăcător”, direcția respectivă intră într-o perioadă de ținere sub observație timp de câteva luni. Dacă situația proastă se menține, abia atunci e demarată procedura de demitere. Nu e ceva care se face „pe genunchi” și în niciun caz LIVE pe Facebook sau la tv.
Un om supărat
Cum spuneam, Daniel Paicu conduce Direcția Silvică Maramureș din 2019 și e angajat aici din 1991, după ce și-a luat diploma de inginer silvic de la Facultatea de Silvicultură din Brașov. A urcat toate treptele profesionale. A fost șef de ocol, dar și director comercial al Direcției. Cunoaște meserie, după cum spun despre el colegii din sector. Când s-a pensionat directorul Indrei Dumitrean, a dat concurs pe post și l-a luat cu nota 9, acum 5 ani.
„Am apărut la știri, am apărut pe Facebook, mi-au luat o poză și mi-au folosit-o de parcă eram un mare infractor, groparul Romsilva…”, a declarat Paicu pentru dinpădure.ro, după ce ministrul Fechet a făcut zilnic show cu marile pierderi ale regiei și a arătat cu degetul spre directori.
„Au fost doi ani grei pentru Romsilva în general. Nu doar pentru Maramureș. Și dificultățile au pornit din legislație, tot dinspre minister. Așteptăm un an, un an și ceva după un aviz de mediu. Prețul lemnului e cum e, războiul din Ucraina a influențat piața. Sunt mai multe criterii care duc la pierderi, nu este vorba de management defectuos. Înclin să cred că e și un pic de politică la mijloc. Eu nu fac politică și poate de aceea nu am mai corespuns”, ne-a mai precizat Paicu.
Cât a fost director, a reușit să atragă atenția prin câteva reușite demne de menționat: a avut curajul să investească în condiții pentru formațiile de exploatare forestieră – le-a cumpărat vagoane moderne, dar și utilaje. DS Maramureș e a cincea din țară ca lungime de drumuri forestiere existente, iar pe investiții din fondul de accesibilizare au fost recepționați peste 50 de kilometri de drumuri forestiere. A angajat oameni tineri și valoroși, a deschis direcția pentru facultăți, astfel încât an de an au venit la Maramureș în practică studenți de la facultățile de Silvicultură din Cluj, Brașov și Suceava. A creat patru depozite noi pentru lemn, a pus în funcțiune un complex de vânătoare. Și, cel mai important, a creat o echipă sudată, cu oameni buni. Iar lista poate continua…
Noul director, un infractor?
Presa locală din Maramureș îl zugrăvește în culori sumbre pe cel care l-a înlocuit pe Paicu, numindu-l pur și simplu „infractor”. Ion Horj este cercetat, potrivit site-ului 2mnews.ro, în două dosare de infracțiuni silvice, pentru tăieri și marcări ilegale.

Horj se bucură însă de susținere politică, în special a primarului PSD Vasile Coman, supranumit „regele lemnului” din Vaser. O altă „proptea” a lui Horj vine de la colegii de coaliție din PNL: fostul consilier județean Ioan Timiș îi este văr, dar e și finul ministrului Energiei, liberalul Sebastian Burduja.

„Oamenii competenți” pe care ministrul Fechet anunța că îi va aduce la Romsilva înseamnă, în realitate, lupi puși paznici la oi, mai notează jurnaliștii maramureșeni. De altfel, au și apărut probleme pe Valea Vaserului, zeci de polițiști și inspectori ai Gărzii Forestiere Naționale fiind acolo chiar în această săptămână.












Dacă tot ies în pierdere,de ce nu le-o dă lor ? Cum să să iasă în pierdere cu suprafețele mari de pădure, și cu prețul foarte mare la lemn?
Ocolul Silvic Hunedoara sub conducerea lui Gagea Radu: Corupție și Incompetență în Gestionarea Pădurilor Județului
În ultima perioadă, județul Hunedoara se confruntă cu o problemă gravă de administrare a resurselor forestiere, iar responsabilitatea cade în mare parte asupra șefului Ocolului Silvic, domnul Gagea Radu. Acesta, în loc să asigure protecția și gestionarea eficientă a pădurilor, a demonstrat o serie de practici dubioase și un management defectuos care ridică mari semne de întrebare.
În loc să fie un model de competență și transparență, Gagea Radu pare să fi transformat Ocolul Silvic într-o veritabilă sursă de profit personal și al unor cercuri restrânse de interese. Este greu de înțeles cum o instituție responsabilă pentru pădurile județului poate să ajungă într-o asemenea stare de degradare, iar acesta se datorează, în mare parte, incompetenței și eventualelor practici ilegale ale celor aflați la conducere.
Corupția este o temă care bântuie de multă vreme instituțiile publice din România, iar Ocolul Silvic Hunedoara nu face excepție. În loc să protejeze pădurile și să asigure un management responsabil al acestora, Gagea Radu pare să ignore sau chiar să sprijine activități care pun în pericol integritatea fondului forestier al județului. Fără un control adecvat și fără măsuri ferme, pădurile Hunedoarei sunt expuse riscurilor de exploatare abuzivă, iar viitorul acestora este incert.
Este, de asemenea, greu de justificat lipsa de transparență în activitatea Ocolului Silvic. În loc să răspundă nevoilor comunității și să colaboreze cu autoritățile locale și cu cetățenii, Gagea Radu pare să prefere opacitatea, ceea ce doar amplifică suspiciunile legate de activitățile sale. Conducerea Ocolului Silvic trebuie să fie un model de integritate și competență, dar, din păcate, aceasta nu pare a fi realitatea sub conducerea actuală.
Hunedoara merită un management responsabil al resurselor sale naturale. Este imperativ ca autoritățile să intervină rapid și să verifice aceste nereguli grave. Dacă nu se va lua măsura necesară pentru a stopa aceste practici, județul Hunedoara riscă să piardă nu doar o parte importantă din patrimoniul său natural, dar și încrederea cetățenilor în instituțiile care ar trebui să protejeze mediul înconjurător.
Nu mai putem permite ca pădurile județului Hunedoara să fie exploatate în interesul unor persoane care nu dau dovadă de competență și care nu au niciun respect față de viitorul acestui județ. Este momentul pentru o schimbare reală, iar aceasta începe printr-o revizuire a modului în care sunt gestionate pădurile și prin tragerea la răspundere a celor care au contribuit la această stare de fapt.
Este foarte adevarat ca acest ministru „maruntel”, atat la propriu, cat si la figurat, nu intelege nimic despre silvicultura si genereaza, fara sa-si dea seama, schimbari „pe genunchi” care pun, intr-adevar, lupi paznici la stana. Valabil incepand de la varful RNP. (Artizanul celor mai dubioases leasing-uri si investitii din ultimii cel putin 10 ani a fost numit director)