Încă un pas spre OCDE: a fost adoptat Programul privind performanța de mediu a autorităților publice

Guvernul României a aprobat Programul național privind performanța de mediu a activității autorităților și instituțiilor publice – un demers esențial pentru alinierea la recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și pentru reducerea impactului activităților administrative asupra mediului.

Programul urmărește atât alinierea administrației românești la bunele practici internaționale, cât și reducerea treptată a impactului asupra mediului generat de activitățile instituțiilor publice.

Documentul instituie obiective clare și măsurabile, care vizează:

  • limitarea consumului de apă la maximum 6,4 m³/angajat/an în sediile administrației publice;
  • reducerea și optimizarea consumului de energie, cu stabilirea unor ținte specifice fiecărei instituții;
  • diminuarea deșeurilor de birou sub 200 kg/angajat/an, concomitent cu stimularea reciclării și reutilizării;
  • reducerea consumului de hârtie de birou la cel mult 15 coli A4/angajat/zi, cu obligația ca 80% din hârtia utilizată să fie reciclată sau certificată ecologic;
  • organizarea tuturor evenimentelor și întâlnirilor în spiritul sustenabilității, cu cel puțin 50% desfășurate online;
  • scăderea amprentei de carbon prin reducerea deplasărilor inutile, în special a celor cu avionul, și utilizarea mijloacelor moderne de videoconferință.

De asemenea, programul introduce un mecanism anual de monitorizare: fiecare autoritate va întocmi planuri de acțiune și rapoarte de performanță transmise către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate. Pe baza acestora, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va informa Guvernul cu privire la progresele și eventualele întârzieri în implementare.

„România demonstrează astfel angajamentul de a respecta recomandările internaționale în materie de guvernanță ecologică și de a contribui activ la obiectivele globale de dezvoltare durabilă și combatere a schimbărilor climatice. În plus, măsurile propuse nu implică costuri suplimentare pentru bugetul public, ele fiind integrate în activitatea curentă a instituțiilor.

Adoptarea acestui Program reprezintă o etapă majoră în procesul de aderare a României la OCDE și un instrument strategic pentru consolidarea responsabilității instituțiilor publice în sprijinul dezvoltării durabile și al protecției mediului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Ce înseamnă apartenența la OCDE pentru România, în termeni de mediu?

OCDE oferă un cadru riguros de evaluare și îmbunătățire a politicilor de mediu, prin indicatori clari, analize comparative și recomandări specifice fiecărei țări. Pentru România, acest cadru înseamnă:

  • Creșterea calității politicilor publice prin alinierea la cele mai bune practici internaționale;
  • Acces la expertiză și date comparative care susțin deciziile strategice;
  • Îmbunătățirea transparenței și a responsabilității în gestiunea resurselor naturale și a serviciilor publice.

Sursa: Ministerul Mediului

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.