Parafrazând refrenul acestui cântec pe care îl aveți la finalul textului, putem spune „Codrule să n-ai mânie / că ți-am scanat frunza ție!”
Asta așa, să ne ținem cu subiectul primăverii 2026: provocator, bine-intenționat dar plin de note de subsol, scrise mărunt. Ieri am realizat puterea unei instituții de care uneori râdem, uneori chiar cu temei: interpelarea parlamentară. O interpelare poate fi un eșec din naștere, atunci când este făcută doar de dragul unei bife, poate fi un exercițiu de oratoric, dar poate fi și un prilej de coagulare a unor idei ce „plutesc” în aer, un mijloc de creștere a capacității autorităților publice de a rezolva probleme concrete – ceea ce înseamnă o bună guvernanță, într-un final.
Comisiile de specialitate ale partidelor trebuie să fie primele interesate în identificarea subiectelor ce merită a fi tematici sau subiecte de interpelare, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziție. Cele ce sunt la butoane pot folosi mai eficient resursele umane (adică profesioniștii tăcuți), cele ce vor la butoane vor căuta a fi mai vizibile și mai profesioniste. Alegătorii, în cele din urmă, devin mai atenți la ceea ce pot face efectiv, scăzând astfel procentul resemnaților ce știu doar că „vin ai noștri pleacă-ai voștri” – sau invers.
Personal, regret că nu am folosit această instituție prin 2018, când am depus la minister un regulament de valorificare a produselor ne-lemnoase, moșit de toți factorii interesați și finanțat de Comisia Europeană, ca proiect ERASMUS. Documentul a fost înregistrat oficial, dar pierdut neoficial. Nu am făcut valuri, pentru că Iago cel tânăr (unul din consilierii ministrului de atunci) mi-a fost student și am avut față de el un soi dă îngăduință, fals creștină.
Mulți dintre noi, cu voie sau fără voie, devenim simpli agenți secreți deghizați în servofrâne, cum ar spunea Boris Vian în „Spuma zilelor”. La asta trebuie să fim atenți, iar interpelările ne pot fi de un real folos, tuturor.
