Interviu cu Alin Moș, director Parcul Apuseni: „Pierderea identității comunității locale e începutul sfârșitului”

Primul traseu memorial-tematic din Ecomuzeul Ţara Moţilor, numit „Calea partizanilor din Apuseni”  – primul de acest gen din ţară –  a fost inaugurat pe 5 octombrie. Ca și Ecomuzeul, traseul a fost creat după ani de muncă, documentare și eforturi de tot felul. Directorul Parcului Natural Apuseni, Alin Moș, e unul dintre inițiatorii celor două proiecte. Ne-a povestit în detaliu despre ele și nu numai.

dinpadure.ro: A fost inaugurată recent Calea partizanilor din Apuseni. Este vorba despre rezistența anticomunistă din anii ’50. Suntem, totuși, la 35 de ani de la Revoluție… de ce a durat atât de mult până să onorăm memoria acestui grup?

Alin Moș: Probabil datorită rezistenței anti-anticomuniste. Lăsând gluma la o parte, trebuie să precizez de la început că Administrația Parcului Natural Apuseni există de doar 20 și un pic de ani, iar acum două decenii când am realizat prima versiune de plan de management al parcului am obținut primele date și informații despre activitățile grupurilor de rezistență anticomunistă, pentru că adunam date despre istoria acestui teritoriu. Personal, cunoșteam o parte din aceste informații atât din copilăria mea, în care petreceam aproape toate vacanțele la bunici, în zona de vest a parcului, situată în județul Bihor, dar și mult mai târziu din discuțiile avute într-un cadru mai liber de după  1990, cu cei care au trăit acele timpuri sau cei care pur și simplu aveau cunoștințe despre acele fapte.

Ulterior a apărut în 2002 binecunoscuta carte „Suferința nu se dă la frați”, având ca autori pe istoricii Cornel Jurju și Cosmin Budeancă, bazată pe mărturiile Lucreției Jurj, ultima persoană rămasă în viață din faimosul grup de rezistență anticomunistă din Apuseni, cunoscut azi ca și „Grupul Șușman”, după numele liderului acestuia, Teodor Șușman.

Odată cu apariția acestei cărți, s-a reaprins flacăra dezbaterilor și tensiunilor la nivelul comunităților locale, unde în anii ’50 ocupația sovietică, împreună cu nou formata Securitate, au reușit să dezbine aceste comunități cu scopul de a captura și reduce la tăcere orice persoană care îndrăznea să se opună noului regim politic. Fără a insista aici în detalii – pentru că ar exista riscul să scriem un capitol de carte, știm că toate imperiile după cucerirea unor teritorii au reușit să își impună dominația utilizând în principal metode de dezbinare a populației locale, prin specularea relațiilor între indivizi și grupuri.

Puterea sovietică de atunci, prin brațul ei reprezentat de nou formata Securitate, au căutat și au reușit să identifice persoane (într-adevăr nu multe), care au fost în relații de dușmănie cu unii dintre membrii grupului Șușman. Aceste persoane au fost principalele furnizoare de informații privind activitățile grupării, dar și agenți de influență la nivelul comunităților locale, comunități care, în marea lor majoritate, îi susțineau pe cei răzvrătiți oferindu-le adăpost temporar, îmbrăcăminte, mâncare sau alte forme de sprijin. Astfel, în perioada de 10 ani de existență a grupului de rezistență anticomunistă, care s-a finalizat prin eliminarea în 1958 a ultimilor doi membri ai acestuia, toate persoanele care i-au sprijinit au suferit cumplit datorită abuzurilor, torturii și lipsirii de libertate la care au fost supuși de către organele de represiune, iar odată cu dispariția Grupului Șușman în comunitățile din zonă s-a așternut tăcerea cu privire la acest subiect.

Trecerea timpului și succesiunea generațiilor a făcut ca subiectul să fie lăsat, prin „grija” autorităților regimurilor totalitare, în ungherele ascunse ale istoriei.

Până la schimbările socio-politice de după 1989, când încercările de recuperare a memoriei faptelor grupurilor de rezistență anticomunistă a reînviat o dispută extrem de aprinsă în comunitățile locale din zona din care au provenit membrii grupului sau în care și-au desfășurat acțiunile, prin polarizarea populației locale în două părți adverse. Această divizare socială a fost coagulată în jurul actorilor în viață a acelor evenimente precum și urmașilor celor care au plătit cu viața poziția adoptată în acele timpuri, aflați atunci de o parte sau de alta. Această divizare socială are însă adesea rădăcini mult mai profunde în timp și a fost totodată determinată de relațiile interumane din acele comunități, rivalități între indivizi sau familii, ceea ce de fapt a stat la baza manipulării sociale făcută de fosta Securitate pentru a elimina orice formă de rezistență față de noul regim politic adus cu forța din exterior.

În concluzie, dacă ar fi să ne referim la ultimii 35 de ani nu putem să spunem că nu s-a făcut nimic, au fost recuperate informații foarte importante care au documentat lucrări și articole care evidențiază ambele poziții din societatea locală, au fost recuperate oseminte ale unora din cei care și-au pierdut viața, au fost realizate evenimente, dar și forme materiale de păstrarea memoriei, precum troița de la căpătâiul lui Teodor Șușman.

Dincolo de toate disputele însă, este important ceea ce rămâne în memoria colectivă și anume că orice formă de schimbare forțată sau de ștergere a identității locale a primit, de-a lungul istoriei mult încercate a comunităților din Apuseni, răspunsuri pe măsură.

Astăzi putem spune că indiferent de poziția părților de-a lungul timpului scurs de la acele evenimente, indiferent de suferința provocată tuturor, memoria celor care prin faptele lor au exprimat de fapt credința, convingerile și aspirațiile unor întregi comunități din care au făcut parte trebuie să modeleze formarea conștiinței noilor generații în sensul întăririi rezilienței și asigurării continuității comunităților locale în viitor.

Un astfel de traseu tematic bazat pe memoria faptelor oamenilor și a locurilor, situate într-o bine-cunoscută arie protejată de interes național, dar și una cu o deosebită recunoaștere internațională cum este Parcul Natural Apuseni, este un instrument foarte valoros de interpretare a naturii și culturii locale atât pentru comunitățile locale, dar și pentru publicul larg din ce în ce mai interesat de aprofundarea și experimentarea identității locului vizitat. Având în vedere cele discutate până acum, nu cred că a fost realizat cu întârziere un astfel de traseu, ci mai degrabă la momentul potrivit ca expresie a unui proces continuu de maturizare a unei societăți libere.

dinpadure.ro: Aveți de-a face cu mulți tineri, datorită poziției de manager al Parcului Natural Apuseni. Sunt interesați de istorie și de ce a însemnat rezistența anticomunistă?

Alin Moș: Atât în activitățile de educație și conștientizare organizate de către Administrația Parcului Natural Apuseni cu tinerii din comunitățile locale din zona parcului, cât și în cele adresate unui public tânăr mai larg, constat cu mare plăcere creșterea interesului pentru cunoașterea trecutului ca formă de înțelegere a identității în căutările de început de drum în viață. Poate că acești tineri nu au fost întotdeauna suficient de bine sau temeinic îndrumați în căutările lor privind rădăcinile proprii. De aceea, reflecția la faptele membrilor rezistenței în fața unui regim totalitar, în condițiile în care aceștia au conștientizat după o perioadă de timp că șansele lor de reușită sunt practic nule, însă cu toate acestea nu au renunțat la convingerile lor izvorâte din formarea caracterului și experiența de viață ca membrii ai comunităților locale din Apuseni, din Țara Moților, va fi una din cele mai bune forme de inspirație pentru modelarea caracterului tinerelor generații.

dinpadure.ro: Calea partizanilor este parte a Ecomuzeului Țării Moților, pe care l-ați creat și inaugurat la începutul anului tot așa, după un drum anevoios. Dacă ar fi să faceți un scurt bilanț, ce a însemnat acest an pentru ecomuzeu?

Alin Moș: Ecomuzeul Țării Moților, ca teritoriu sau suprafață formată prin aderarea unor unități administrativ teritoriale cuprinzând cel mai important eșantion din peisajul caracteristic al Țării Moților prin toate activitățile derulate aici, este o formă de exprimare a identității locale. Practic, este un angajament al comunităților locale de a continua o bună administrare a valorilor naturale și culturale a acestui teritoriu. Astfel, după mai bine de 15 ani de discuții pe acest subiect, schimburi de experiență internaționale, analize și dezbateri locale, dar și o analiză recentă a evoluției socio-economice făcută de administrația parcului împreună cu experți în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, am ajuns cu toții la concluzia că acesta este momentul când ecomuzeul poate și trebuie să prindă contur. Și a prins contur prin semnarea Cartei Ecomuzeului Țării Moților de către un prim grup de unități administrativ teritoriale în luna mai a acestui an.

Teritoriul ecomuzeului va fi determinat în final de alăturarea teritoriului administrativ a 17 comune și un oraș din județele Bihor, Cluj și Alba, care teritorii se suprapun parțial cu cel al Parcului Natural Apuseni și ariilor naturale protejate integrate având o suprafață de peste 96.000 de hectare. Astfel, în final, întreaga suprafață a teritoriului desemnat ca  Ecomuzeul Țării Moților va fi de peste 220.000 de hectare, cuprinzând zona centrală a Munților Apuseni reprezentativă pentru peisajul caracteristic, dar și bogăția și diversitatea naturii și culturii locale, recunoscute la nivel național și internațional. Prin semnarea Cartei Ecomuzeului Țării Moților de către Administrația Parcului Natural Apuseni și cele 18 unități administrativ teritoriale ne asumăm adoptarea unui set de 10 principii prin care vom urmări păstrarea identității locale prin tot ceea ce vom face de aici încolo. Eficiența și eficacitatea acțiunilor noastre însă vor depinde în mod covârșitor de implicarea directă a comunităților locale. Însă, dacă luăm în considerare interesul în creștere al oamenilor pentru acest subiect, consider că premisele sunt foarte bune.

Pierderea identității este un fenomen în creștere, odată cu aceasta scade reziliența comunităților locale și pe cale de consecință pentru multe ar putea fi începutul sfârșitului. De aceea alăturarea tuturor părților interesate, autorități publice, universități și institute de cercetare, unități economice rezultate în special din antreprenoriat local și societate civilă într-un efort comun sub umbrela conceptului de ecomuzeu poate canaliza energiile existente și necesare.

dinpadure.ro: Păreți tot mai aplecat spre istorie. Sau e doar o impresie?

Alin Moș: Managementul unui parc natural are ca element central protecția și conservarea peisajului ca rezultat al interacțiunii pe termen lung între om și natură, astfel peisajul este un rezultat obținut în sute sau mii de ani de istorie a prezenței omului în acele locuri. De aceea, interesul pentru cunoașterea istoriei locurilor este o condiție sine-qua-non pentru oricine este implicat în managementul peisajului.

Dar, trebuie să recunosc că, pe lângă pasiunea mea de mic copil pentru științele naturii, a fost aproape în egală măsură și pentru istorie. Bazele cunoașterii și înțelegerii istoriei mi-au fost puse de către profesoara de istorie din gimnaziu, care era și diriginta clasei în care învățam, deosebit de apreciată ca istoric, dar și ca dascăl. Avea darul de a captiva atenția și de a te introduce în poveste, de acolo a depins de fiecare cât a vrut să învețe. De exemplu, în liceu, fiind apreciat de profesorul de istorie, am fost încurajat să particip la competiții în acest domeniu pentru elevi, astfel am ajuns la un moment dat până la a câștiga poziția de participant la faza națională la Olimpiada la istorie. Însă prioritățile în parcursul formării mele profesionale au fost altele, renunțând la a excela în studiul și învățarea istoriei, iar rezultatele se vad azi în ceea ce fac din punct de vedere profesional. Însă pasiunea și cunoștințele despre istorie sunt deosebit de utile în munca mea.

dinpadure.ro: Parcul Natural Apuseni are câteva zeci de rezervații naturale. Cei mai mulți lilieci din România sunt la dvs în „curte”… Dar e și cel mai populat, cu aproape 10.000 de locuitori. Dacă mai sunt atâția… Cum se împacă cele două componente?

Alin Moș: Parcul Natural Apuseni este o „rezervație” în sine, este arie protejată de interes national, practic integrează pe suprafața sa și un număr de 55 de rezervații și monumente ale naturii de mici dimensiuni, dar și 3 situri Natura 2000 ca arii protejate de interes comunitar. Cu toate aceste „suprapuneri” teritoriul este același, cu aceleași valori naturale și culturale, astfel că din cele peste 96.000 de hectare cât are întreaga suprafața de arii protejate căreia îi asigurăm managementul, suprafața parcului este de doar 75.784 de hectare. Pe această suprafață a parcului, chiar dacă se suprapune total sau parțial și cu alte categorii de management, regimul de management este cel de parc natural, iar acest lucru implică evident și prezența permanentă a comunităților umane. În parcul natural Apuseni trăiesc aproximativ 10.000 de persoane, în peste 50 de localități, însă dacă luăm în considerare toate comunitățile locale din parc și din imediata vecinătate, în total sunt peste 37.000 de oameni. Dacă ne referim la dezvoltarea socio-economică locală, bogăția în resurse naturale locale atât vii cât și nevii sau cum este denumită în limbajul de specialitate capitalul natural, a reprezentat din totdeauna baza sau temelia dezvoltării și a însuși existenței acestor comunități. Astfel, managementul acestui parc implică o bună cunoaștere a nevoilor speciilor prezente, inclusiv a omului, nevoi care trebuie neapărat asigurate dacă dorim să vorbim de protecția tuturor acestor specii pe termen lung. Însă, față de restul viețuitoarelor, omul în evoluția sa a dezvoltat o altă latură a existenței sale, bazată pe dezvoltarea gândirii și determinată de aspirații, iar rolul nostru major pentru viitor va fi de a ne implica în modelarea acestor aspirații cu scopul de a asigura supraviețuirea tuturor speciilor, inclusiv a noastră a oamenilor pe termen lung.

După cum s-a văzut în cele două decenii de administrare, implicarea factorilor interesați a constituit o preocupare majoră pentru noi, pentru că, de fapt, managementul unui parc natural nu poate fi făcut în secolul XXI fără a lua în considerare un model de co-management, adică de implicare a proprietarilor/administratorilor de terenuri în asigurarea managementului întregului teritoriu. Cu alte cuvinte, ceea ce astăzi este cunoscut la nivel internațional ca land stewardship adică întărirea responsabilităţii persoanelor în vederea sprijinirii administrării unui bun/teren deţinut de altcineva, dar a cărui protecţie şi conservare se face în folosul comunităţii. Putem spune astfel că inclusiv crearea ecomuzeului prin concursul nemijlocit al factorilor interesați este o formă de exprimare a conștientizării necesității asigurării co-managementului teritoriului.

dinpadure.ro: Dacă ar fi să faceți un clasament al celor mai acute probleme pe care le întâmpinați ca manager de parc, ce ați pune pe primele trei locuri?

Alin Moș:

  1. Cooperarea cu autoritățile locale în asigurarea administrării teritoriului, în baza unor planuri aprobate și recunoscute legal.
  2. Controlul activităților umane cu implicarea directă a factorilor interesați cu responsabilități din punct de vedere legal.
  3. Asigurarea managementului unor arii protejate care nu au doar o suprafață foarte mare, dar și o mare complexitate și fragmentare a formelor de proprietate și de folosință a terenurilor cu resurse foarte limitate.


dinpadure.ro: Și cum vedeți rezolvarea lor?

Alin Moș: Prin implicarea directă și continuă a tuturor factorilor interesați urmărind în mod constant interesul comun. Acest lucru va implica pe viitor și o adaptare pe măsură a reglementărilor aferente acestui domeniu.

dinpadure.ro: Sunteți, cu toții, 21 de angajați. Și aveți de administrat o suprafață de 75.000 de hectare din trei județe – Cluj, Bihor și Alba. E suficient?

Alin Moș: Este o discuție continuă cu privire la resursa umană necesară asigurării unui management adecvat al ariilor protejate. Răspunsul este întotdeauna același, depinde ce vrei să obții.

Dacă ne referim la Parcul Natural Apuseni și ariile naturale protejate integrate a căror suprafață totală este de peste 96.000 de hectare, situate într-o zonă în care locuiesc permanent peste 37.000 de persoane, iar numărul total de posturi rangeri aprobate în organigrama administrației este de doar 13 poate să pară imposibil de puțin, mai ales dacă luăm în considerare fluctuația de personal care generează uneori vacantarea temporară a unor posturi sau faptul că fiecare angajat are dreptul la zile de concediu de odihnă sau alte drepturi legale privind acordarea unor zile libere. Însă pe întreg acest teritoriu mai au atribuții de serviciu directe un număr de câteva sute de funcționari sau angajați ai diferitelor structuri de administrare și control, începând cu administrațiile publice, continuând cu structurile care asigură managementul fondului forestier, al apelor, al pajiștilor, al anumitor resurse precum speciile care fac obiectul vânătorii sau pescuitului, iar dacă se realizează o bună colaborare între personalul aceste structuri și personalul administrației parcului lucrurile pot să arate cu mult diferit. Indiferent de nivelul de asigurare al resurselor umane, asigurarea unui management adecvat al unui parc natural cum este Parcul Natural Apuseni, unde statul deține doar 1/3 din teritoriu, va depinde întotdeauna de buna colaborare interinstituțională prin personalul aferent fiecărei instituții cu atribuții de serviciu pe acest teritoriu.

dinpadure.ro: Activitatea dvs., ca și a celorlalți manageri de parcuri, e coordonată (și) de un Consiliu Științific, care analizează și aprobă – sau nu – măsurile propuse de dvs. Cum ați descrie colaborarea cu Consiliul?

Alin Moș: La Apuseni întotdeauna colaborarea a fost guvernată de respectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare, iar atunci când au existat derapaje acestea au fost soluționate numai în baza prevederilor aceluiași regulament chiar dacă aceste soluții au generat inconfort pentru unii, însă întotdeauna am urmărit asigurarea bunei funcționări a acestui organism care funcționează pe lângă una din cele mai solicitate administrații de parc din România din punct de vedere a avizării activităților umane. În general respectarea regulilor a asigurat un climat de bună colaborare în interior și de respect reciproc în relațiile cu factorii interesați. Menținerea unui climat de încredere în general a fost esențială.

dinpadure.ro: Ce proiecte aveți acum în derulare în Parcul Natural Apuseni?

Alin Moș: În această perioadă finalizăm un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare axa 4 Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric cu o valoare totală a contractului de finanțare de 22.512.776,71 lei prin care pe lângă întărirea capacității instituționale cel mai important rezultat este că am realizat și în final am obținut aprobarea planului de management integrat al Parcului Natural Apuseni și a ariilor naturale protejate integrate împreună cu regulamentul acestora.

De asemenea, pentru că în ultimii ani accentul a fost pus pe activitățile de educație și conștientizare a tinerilor din comunitățile locale, am depus o cerere de finanțare la Administrația Fondului de Mediu în cadrul programului „Rangerii Juniori” pentru aprobarea unui proiect denumit „Ranger Junior în Parcul Natural Apuseni”, în cadrul căruia vor fi implicați aproape 1000 de tineri din toate comunitățile locale din zona parcului în activități de învățare care le va stimula creativitatea în ceea ce privește dezvoltarea cunoașterii teritoriului, îi va sprijini în orientarea ocupațională, vor cunoaște mai multe oportunități privind dezvoltarea locală durabilă vorbind despre viitorul lor. Și numai în acest fel vor înțelege mai bine locurile în care s-au născut și au crescut și care sunt valorile capitalului natural și cultural pe care le pot lua în considerare. Numai cunoscând mai bine ce însemnă cu adevărat valori ale naturii și rolul acestora în viața oamenilor locului vor putea să se implice ca viitori adulți în protecția și conservarea acestor locuri.  

Interviu realizat cu sprijinul Fundației Pădurea de Mâine.

Foto Gruparea Șușman: Arhiva familiei Șușman, Știri de Cluj, IICMER, Glasul Cetății, Versantul Partizanilor din Apuseni

Foto Parcul Natural Apuseni: parcapuseni.ro

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.