Marea Britanie dublează procentul lemnului utilizat în construcții

Regatul Unit a decis să dubleze procentul lemnului folosit în construcții, despre care guvernul Keir Starmer a spus că „este una dintre cele mai bune modalități de a reduce emisiile în clădiri” și de a îndeplini obiectivele Net Zero. Vor fi construite 300.000 de case pe an, arată Wood Central.

Publicată luni, „Foaia de parcurs privind utilizarea lemnului în construcții 2025” este cea mai recentă și, până în prezent, cea mai ambițioasă politică pusă în aplicare de guvernul Regatului Unit, care urmărește să reducă barierele din calea utilizării construcțiilor din lemn în Anglia.

 „Trebuie să creștem producția și utilizarea lemnului durabil, de producție locală. Plantarea mai multor arbori este esențială, deoarece lucrăm pentru a ne îndeplini obiectivul de acoperire cu păduri de la 14,5% în 2024 la 16,5% până în 2050. Dar nu este suficient doar să plantăm, trebuie să profităm la maximum de arborii pe care îi avem”, se arată în document.

„Pentru a rezolva criza locuințelor, ne-am angajat să construim 1,5 milioane de locuințe. Pentru a face față acestei provocări în mod eficient și durabil, vom încorpora lemnul în sectorul construcțiilor prin metode moderne și inovatoare de construcție. Ele ne vor ajuta să creăm case de înaltă calitate, la prețuri accesibile, stimulând în același timp creșterea economică”, a spus Mary Creagh, parlamentar al Partidului Laburist și subsecretar de stat însărcinat cu economia circulară. Ea a subliniat că „folosirea lemnului în construcții nu este o idee nouă – dovezile arheologice arată că am construit cu lemn de peste 10.000 de ani”. „Sala Westminster a Parlamentului este un exemplu fantastic, pentru că are cel mai mare acoperiș din lemn din Europa de Nord, construit în epoca medievală”.

Decizia Guvernului a fost primită cu entuziasm de industria de prelucrare a lemnului. Va fi o gură de oxigen pentru firme și va duce la o creștere economică pe orizontală, implicand atât furnizorii de lemn, cât și pe cei de feronerie, lacuri și vopsele, firme de arhitectură etc.

„Prin extinderea construcțiilor din lemn, în special în sectorul locuințelor, ne putem decarboniza mediul construit, prin clădiri eficiente și de înaltă calitate”, a spus David Hopkins, CEO al Timber Development UK.

Foaia de parcurs, AICI.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.