Memorandum semnat de Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor: 90% din profitul Romsilva merge la buget

Un Memorandum semnat de premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost transmis către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Concret, este vorba despre obligația ca minim 90% din profit să fie direcționat către bugetul statului.

„Vă facem cunoscut că în ședința Guvernului din data de 16 aprilie 2026 a fost aprobat Memorandumul cu tema: Mandatarea reprezentanților statului în Adunarea generală a acționarilor/Consiliul de administrație, după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

În aceste condiții, este necesar ca pentru operatorii economici aflați în subordine, în coordonare, sub autoritate sau în portofoliu să luați toate măsurile ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

Menționăm că scopul acestui Memorandum este acela de a consolida sustenabilitatea financiară a României astfel încât statul român să poată susține din fonduri publice finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor la un nivel calitativ și competitiv impus de standardele europene.

Precizăm că neaprobarea acestui Memorandum va conduce la nerealizarea programului veniturilor bugetului de stat pe anul 2026 cu efecte negative asupra încadrării în ținta de deficit bugetar pentru anul 2026.

Cu deosebită considerație, Alexandru NAZARE”, se arată în documentul semnat și de premierul Ilie Bolojan.

Diana Buzoianu: Nu voi aproba un buget care nu cuprinde banii necesari pentru bodycam-uri

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor își dorește ca Romsilva să cumpere bodycamere pentru pădurari. Dar dacă se respectă Memorandumul, regia nu dispune de bani pentru o astfel de achiziție. Merită amintit aici că Romsilva are deja de cumpărat un avion cu bani luați din fondul de accesibilizare (drumuri forestiere). Avionul costă 24.200.000 lei și face parte dintr-un „complex” de instrumente care să combată tăierile ilegale. „Subliniem necesitatea consolidării măsurilor de protecție a fondului forestier, evaluarea modului de management al acestuia, precum și imperativele legate de combaterea tăierilor ilegale”, au justificat cei din minister necesitatea cumpărării avionului.

Singurul mod prin care Romsilva poate cumpăra și camere pentru pădurari ar fi ca acel procent de 90% cerut de Ilie Bolojan să fie micșorat la 50%. Dar asta ar însemna, așa cum subliniază ministrul Finanțelor, „efecte negative asupra încadrării în ținta de deficit bugetar”.

Ministrul Mediului a transmis sâmbătă că dotarea cu camere e o prioritate:

Pentru bodycam-uri, eu vă spun foarte clar: dacă eu voi fi ministrul Mediului în momentul în care se va aproba bugetul Romsilva, eu nu voi aproba un buget care nu cuprinde banii necesari pentru bodycam-uri. Este foarte simplu, pentru că avem nevoie de această investiţie. Încearcă să o întoarcă pe toate părţile, că au nevoie, că nu au nevoie, că hai să vedem… Este foarte simplu, este o investiţie critică pentru siguranţa pădurarilor”, a declarat Diana Buzoianu într-o emisiune la TVR Info.

Din datele noastre, achiziția acestor camere ar costa în jur de 20 de milioane de lei.

Sindicatele cer camere video de peste un an

Dotarea cu camera a pădurarilor este o inițiativă a Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva” și a fost anunțată public în februarie 2025, fostului ministru Mircea Fechet. Dar ideea a fost avansată încă din 2019, când Federația „Silva” a cerut modificarea Statutului personalului silvic si dotarea acestuia.

În februarie 2025, tema a fost pusă în discuție în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Una dintre teme a fost modificarea OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. Când liderul Federației, Silviu Geană, a vorbit despre camere video pentru pădurari, secretarul general al Ministerului, Alexandru Avram a spus că în momentul în care legea de aprobare a Ordonanței va ajunge la Parlament „vom avea consultări ample și vom pune acolo ce considerați dumneavoastră că trebuie adăugat și care nu au avut în acest moment un caracter de urgență”.

E nevoie de HG

Revenind la prezent, pentru a pune în practică dotarea cu camere video, este însă nevoie de un act normativ. O Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în care să fie precizate detalii referitoare la utilizarea acestor dispozitive și modalității de stocare a datelor. Această Hotărâre de Guvern nu există în acest moment.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.