Ministerul Mediului, Apelor, Pădurilor și Bogaților

După câteva luni în care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a spus zi de zi că la Regia Națională a Pădurilor se toacă bani și se dau bonusuri, iată că se întoarce roata și ziare.com arată salariile din ministerul pe care îl conduce Mircea Fechet. „Semnificativ mai mari decât media națională”.

În condițiile în care, ca să îl cităm pe ministrul liberal, „sunt copii în România care se culcă flămânzi”…

Secretarul general, un om capabil

Salariile variază, însă toate sunt semnificativ mai mari decât media națională, arată cei de la ziare.com. De exemplu, un director de cabinet câștigă lunar 11.763 lei, iar un consilier încasează 11.712 lei, sume care depășesc cu mult salariul mediu brut din România. Pe măsură ce urcăm în ierarhie, salariile devin impresionante: un secretar general ajunge să câștige 27.221 lei, iar un secretar general adjunct 18.912 lei. Salariile funcțiilor de conducere sunt și ele consistente, un director general primind 21.123 lei, în timp ce un director general adjunct încasează 20.295 lei. (De precizat că sumele sunt brute).

Secretar general al Ministerului Mediului este Alexandru Avram care, culmea, are normă întreagă la minister, dar și la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă. Este conferențiar la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Merită amintită aici și o altă etapă importantă din cariera sa: În 2022 – 2023 a fost detașat de la Primăria Timișoara la Ministerul Educației, unde a fost director general la Direcția pentru implementarea proiectului „România Educată”. Un mare proiect al lui Klaus Iohannis, așa cum știm cu toții…

La data completării declarației de avere, în iunie 2024, Avram figura cu nu mai puțin de 4 salarii: unul de la minister, unul de la universitate, unul de la Ministerul Educației și al patrulea de la Primăria Timișoara.

Pentru funcțiile de nivel mai scăzut, sumele nu sunt nici ele de neglijat: un director are un salariu de 15.910 lei, iar un director adjunct primește 19.481 lei, sumă egală cu cea primită de alți directori adjuncți din cadrul ministerului. De asemenea, funcțiile de șef serviciu și auditor sunt remunerate cu 18.566 lei, respectiv 11.398 lei. Chiar și în cazul unui manager public, salariul se apropie de 18.000 de lei.

Comitete și comiții

Trebuie spus că o parte dintre cei din minister câștigă bani și de la alte instituții, prin participarea la diverse comisii sau consilii de administrație. O astfel de comisie este cea care acordă atestate de exploatare forestieră operatorilor economici. De aici se câștigă bani frumoși și sunt nouă angajați ai ministerului Mediului care primesc acești bani. (Plus alți cinci în secretariatul comisiei). Cel puțin așa apare în declarațiile de avere de pe portalul Agenției Naționale de Integritate. Sunt declarațiile depuse anul trecut, în iunie. Unul dintre reprezentanții ministerului în respectiva comisie este Gabriel Oltean, consilierul personal al lui Mircea Fechet pe zona silvică. Sau Dănuț Iacob, șeful Direcției Păduri. Un altul este șeful departamentului SUMAL.

Mircea Fechet și consilierul său pe zona silvică, Gabriel S. Oltean

Dacă aceștia sunt de meserie și înțeleg despre ce e vorba în acea comisie, mai sunt câțiva care semnează pentru exploatarea forestieră a pădurilor neavând nicio pregătire în acest sens. Un exemplu – Teodor Dulceață, de profesie sociolog. Dl. Dulceață are un CV bogat, din care vedem că a lucrat și la Cancelaria prim-ministrului (Călin Popescu Tăriceanu), dar și la Departamentul de luptă anti-fraudă. În plus, el mai încasează bani și de la RetuRo, Sistem Garanție Returnare SA.

Tot în comisia de atestare a firmelor care fac exploatare forestieră se află și dl. Győző István Bárczi, care a lucrat pe vremuri ca mânuitor de valori la Poșta Mureș. Absolvent al Universității Ecologice „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș și licențiat în științe juridice, dl. Győző este secretar general adjunct al Ministerului Mediului.

Și tot în această comisie este, desigur, și secretarul general al ministerului, domnul profesor expert în „România Educată”, Alexandru Avram.

O armată

În condițiile în care ministerul condus de Mircea Fechet este codaș la accesarea fondurilor din PNRR, cu nici 7%, clădirea e ocupată de o armată de consilieri, șefi și directori bine plătiți.

Lista funcțiilor care intră în categoria personalului plătit din fonduri publice din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor:

  • Director cabinet – 11,763

• Consilier S, 8 ore, grad 2 – 10,252

• Consilier S, 8 ore, grad 1 – 11,712

• Secretar general – 27,221

• Secretar gen. adj. – 18,912 / 17,181

• Director general – 21,123 / 16,545

• Director general adjunct – 20,295 / 15,910

• Director adjunct – 19,481

• Șef serviciu – 18,566 / 14,568

• Auditor I superior – 11,398

• Consilier I debutant – 10,028

• Consilier I asistent – între 6,151 și 10,189

• Consilier I principal – între 8,755 și 11,446

• Consilier I superior – între 9,687 și 13,000

• Consilier I principal – între 9,680 și 12,330

• Consilier I superior – între 10,485 și 14,293

• Consilier/Consilier achiziții publice – între 10,485 și 14,293

• Consilier I superior 5 – între 10,936 și 16,138

• Consilier achiziții publice – 11,306

• Consilier af. eur. S CAE – între 9,755 și 13,785

• Inspector de specialitate S IA – 9,828

• Manager public – între 14,338 și 18,665

• Consilier I superior – între 10,962 și 15,291

• Consilier achiziții publice – 12,659

• Consilier/Consilier juridic – între 10,899 și 14,406

• Consilier I superior 5 – între 10,206 și 15,575.

Am scris și despre „reorganizarea” din minister, AICI.

Sursa: ziare.com

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.