Miniștrii Mediului din UE se reunesc azi la Luxemburg

Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc azi la Luxemburg, la lucrările Consiliului Mediu, România fiind reprezentată de secretarul de stat Ionuţ-Sorin Banciu.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului European, printre punctele importante pe ordinea de zi se numără:

  • Convenţia ONU asupra schimbărilor climatice;
  • Tratatul mondial privind materialele plastic;
  • Strategia UE privind substanţele chimice.

    Astfel, potrivit sursei citate, se preconizează că miniştrii Mediului din UE vor aproba concluzii privind pregătirile pentru cea de a 29-a Conferinţă a părţilor (COP29) la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. COP29 va avea loc la Baku (Azerbaidjan) în perioada 11-22 noiembrie 2024.

    Miniştrii urmăresc, de asemenea, să aprobe concluzii privind cea de a 16-a Conferinţă a părţilor (COP16) la Convenţia privind diversitatea biologică, care urmează să aibă loc la Cali (Columbia) în perioada 21 octombrie-1 noiembrie 2024.

    Totodată, miniştrii Mediului din UE vor desfăşura un schimb de opinii în vederea pregătirii pentru cea de a cincea sesiune a Comitetului interguvernamental de negociere (INC-5), care va avea loc la Busan (Republica Coreea) în perioada 25 noiembrie-1 decembrie 2024. Comitetul respectiv a primit din partea Adunării Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu sarcina de a dezvolta un instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic privind poluarea cu materiale plastice.

    Pe baza informaţiilor primite din partea Comisiei, miniştrii vor face şi un bilanţ al punerii în aplicare a Strategiei UE privind substanţele chimice şi vor oferi orientări cu privire la etapele următoare.

Banciu: Putem avea echilibru între ambițiile climatice și competitivitatea economică

Înainte de a participa la Consiliul, Ionuț Sorin Banciu a transmis că România își reafirmă angajamentul ferm pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatică pe termen lung.

„Suntem încrezători că putem echilibra ambițiile noastre climatice cu nevoia de a proteja competitivitatea economică a țării. În acest sens, urmărim cu atenție atât țintele climatice, cât și impactul asupra industriilor noastre esențiale.

Un element esențial al strategiei noastre energetice este susținerea energiei nucleare, care joacă un rol vital în tranziția României către o energie curată și sustenabilă. Aceasta nu doar că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele climatice, dar va contribui și la protejarea biodiversității, oferind o soluție energetică cu emisii reduse de carbon.

Ne asigurăm că toți pașii pe care îi facem în această direcție susțin pe deplin protejarea mediului natural, cât și dezvoltarea economică, pentru generațiile viitoare”.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.