Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat joi seară deciziile sale cu privire la reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Măsurile presupun ca toată conducerea central a RNP să plece din funcții, iar direcțiile care au încheiat anul 2024 pe minus să fie preluate de cele pe profit.
„Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor!
Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial!
De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp. Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”, a comunicat ministrul.
Până la această oră nicio demisie nu a fost depusă la RNP.
Chiar dacă ministrul a spus că reorganizarea începe „de sus în jos”, mandatul directorului general al regiei tocmai a fost prelungit cu 5 luni, în ședința Consiliului de Administrație de ieri.
Propunerea Romsilva, respinsă
Conducerea regiei a prezentat ministrului propria variantă de reorganizare. Aceasta prevedea reduceri de personal – 1.200 de posturi până la finele anului – și reorganizarea în 30 de direcții silvice în loc de 41.
„Nu am acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile pe care le-am anunțat și care sunt pilonii de bază pe care vreau să așezăm noua structură pe care o creionăm la Romsilva: eficiență, respect pentru munca oamenilor din teren, care țin instituția în picioare, plusvaloare!”, a explicat Fechet.
O măsură importantă transmisă de ministru este modificarea Sttutului Personalului Silvic astfel încât să fie eliminate bonusurile la pensionare și primele acordate în Romsilva.
„Nu dau înapoi niciun milimetru de la ce mi-am asumat, pentru că Regia și Direcțiile Silvice trebuie conduse de profesioniști, de oameni care au arătat că știu ce au de făcut. Și nu mă voi opri până nu mă asigur că pădurile noastre au un aliat de nădejde în Romsilva”, a încheiat Mircea Fechet.