Munca la pădure, temă la Congresul „Smart and safe work 2026”

„Responsabilitatea comună la pădure – pledoarie pentru profesionalizarea și promovarea unei culturi a siguranței în sectorul forestier” a fost tema prezentată de Alexandra Popa, FSC România, la ediția 2026 a Congresului privind sănătatea și securitatea în muncă desfășurat pe 8 mai la Brașov.

Congresul a reunit numeroși specialiști în domeniu, dar și autorități. S-au prezentat noutățile legislative, exemple de bune practici, provocări, soluții și tehnologii.

Pădurea este un important „angajator” în România, cel puțin în mediul rural

„Pădurea este un loc de muncă special, pentru că are alte caracteristici față de altele. În primul rând este vorba despre infrastructura slabă, iar posibilitatea echipelor de intervenție să ajungă la locul unui accident este limitată. Majoritatea locațiilor sunt izolate și, din punct de vedere al comunicațiilor, nu există semnal. Prin urmare anunțarea echipelor de intervenție se face cu întârziere. Lipsa cunoștințelor legate de acordarea primului ajutor a echipelor de exploatare ceea ce contribuie la același risc, în cazul în care are loc un accident”, a explicat Alexandra Popa.

De altfel, sectorul exploatărilor forestiere este fruntaș în clasamentul meseriilor cu cele mai multe accidente de muncă, 10% fiind mortale. În urma accidentărilor la pădure, un mare procent se finalizează cu invaliditate. Este motivul pentru care e nevoie să investim în prevenție.

Campania „Echipat la pădure”

FSC România a demarat anul trecut campania „Echipat la pădure” prin care își propune să schimbe percepția și să reducă, la final, numărul accidentelor prin utilizarea echipamentelor de protecție.

Ca parte a campaniei, FSC România a derulat un studiu.

„Am încercat să aflăm ce îi împiedică pe lucrători să poarte echipament de protecție, iar 80% au spus că disconfortul este cauza principală. O a doua cauză este lipsa lui sau neglijența (l-am uitat la vagon). A treia este costul ridicat și a patra lipsa de cunoștințe legate de elementele obligatorii ale echipamentului”, a explicat Alexandra Popa. Ea a subliniat că un mod de a îmbunătăți situația este puterea exemplului personal a actorilor din sector – autorități, administratori, manageri de firme.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.