Am ajuns in ținutul Clujului, la Bonțida, pe urmele celui care a fost muzicianul, dramaturgul, directorul de teatru, ilustratorul de carte, scenograful, regizorul, ministrul de externe, redactorul, caricaturistul, deputatul, colecţionarul de artă Miklós Bánffy (n. 30 decembrie 1873, Cluj – d. 5 iunie 1950, Budapesta). A fost ultimul proprietar al Castelului Bánffy de la Bonțida (fig. 1), castel numit colocvial „Versailles-ul ardelean”, care cunoaște de câțiva ani un proces amplu de restaurare și care găzduiește anual Festivalul Electric Castle.
Pentru noi, numele lui Miklós Bánffy este asociat cu „Trilogia transilvană”, publicată între 1934 și 1940, o saga a ultimilor ani ai Monarhiei Austro-Ungare, dar și cu castelul Bánffy de la Răscruci (fig. 2), din aceeași comună clujeană Bonțida. Iar turistul iubitor de artă găsește în castel mărturii numeroase a ceea ce înseamnă frumusețea lemnului de stejar in piese de plafon, lambriu sau parchet, în piese de mobilier unice prin bogăția detaliilor (fig. 3-8).
Când constați că, în castel, pe lângă statuile împăratului Franz Joseph I și împărătesei Elisabeta (Sissi), există la intrare bustul marelui filosof român care a fost Lucian Blaga (fig. 9), fost elev al actualului Colegiu Național „Andrei Șaguna” din Brașov și profesor al Universității din Cluj, alături de tablouri de arbori sau pădure (fig. 10-12), te simti intr-o lume normală…



















