Intro: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pregătit un Ordin pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili, a metodologiei și a cuantumului despăgubirilor pentru arborii remarcabili înregistrați în Catalogul arborilor remarcabili. Acest Ordin se află, potrivit declarațiilor ministrului Mediului, pe circuitul ministerial și are la bază un Referat de aprobare nr. DGPSS 149192 din 02.04.2026 al Direcției Generale Păduri și Strategii în Silvicultură. Ordinul reglementează procedurile pentru: a) identificarea, inventarierea și înregistrarea arborilor remarcabili; b) constituirea, actualizarea și publicarea Catalogului arborilor remarcabili; c) acordarea despăgubirilor pentru proprietarii privați; d) emiterea avizului pentru tăiere. Dincolo de faptul că un Ordin de ministru nu poate legifera acordarea de despăgubiri / compensații, mai sunt câteva chestiuni de discutat.
În 2023 Parlamentul a aprobat Legea 97 din 12 aprilie 2023 privind protecția arborilor remarcabili. O inițiativă legislativă animată de cele mai bune intenții, dar ușor inadecvată, deoarece aceleași efecte s-ar obține fără o asemenea lege.
Arborii remarcabili, în sensul legii, pot exista atât în intravilan, în spații verzi, cât și în extravilan, ca arbori izolați sau de hotar. În expunerea de motive a respectivei legi am găsit numeroase referințe la legislația europeană în materie de conservare a biodiversității, ceea ce nu este rău.
Să recapitulăm: în România avem inventar forestier național, amenajament, certificare, lemn mort, păduri virgine și cvasi virgine (cu propriul catalog) și registru forestier național. Nu vi se pare că avem de-a face cu o supra-reglementare în toată regula?
Normele propuse de minister la lege nu fac ceva în plus față de ceea ce fac deja Codul silvic (ce are un capitol distinct pentru vegetația forestieră din afara fondului forestier național) și Regulamentul privind registrul spațiile verzi. Totuși, la o lectură mai atentă, se poate deschide (ușor forțat) ușa unor „cooperări” între organizațiile de mediu și ocoalelor silvice care pot să înregistreze (sau pot să nu înregistreze arbori remarcabili) în registrul destinat special monitorizării acestora.
Articolul 3 e diavolul din detalii. Inventarierea arborilor remarcabili se face cu ocazia oricăror activități desfășurate și obligatoriu la activitățile de punere în valoare.
„Art. 3 – (1) Inventarierea arborilor remarcabili se face:
a) în fondul forestier sau în afara acestuia de către personalul silvic al ocoalelor silvice de stat și de regim, cu ocazia oricăror activități desfășurate și în mod obligatoriu la activitățile de punere în valoare a masei lemnoase, din inițiativă proprie sau la solicitarea scrisă a oricărei persoane fizice sau juridice;
b) în intravilanul localităţilor de către personalul structurilor de administrare a spaţiilor verzi din cadrul unităților administrativ-teritoriale, din inițiativă proprie sau la solicitarea scrisă a oricărei persoane fizice sau juridice”.
Și cum „societatea civilă” poate participa, mai nou, la orice control efectuat de garda forestieră, se subînțelege că identificarea/monitorizarea arborilor remarcabili e o bombă cu ceas: imaginați-vă că avem, în pădure, o echipă tehnică ce face punerea în valoare (cu sau fără dispozitive moderne de marcat), și o altă echipă, a „societății civile” ce caută arbori remarcabili – că doar pentru asta au venit în teren. Inevitabil, cele două echipe se mișcă cu viteze diferite pentru că au obiective și obligații diferite: cei de la ocol au de parcurs o suprafață anume, au de marcat un anumit număr de arbori, pe când cealaltă echipă doar caută arbori remarcabili. Dacă vreun ONG-ist găsește vreun arbore remarcabil cu marca proaspăt bătută, zavera e inevitabilă: presă, defrișări ilegale, corupție etc.
Dar arbori remarcabili, în sensul legii, putem avea, izolat, și în arborete din grupa a II-a funcțională, prioritar de producție. În făgete și amestecuri găsim frecvent arbori de peste 160 ani. Dacă îi desemnăm pe toți ca arbori remarcabili vom rămâne cu două opțiuni: să includem toată unitatea amenajistică într-o categorie funcțională încă necreată, sau să excludem de la tăiere respectivii arbori, ca și cum ar fi lemn mort. Ori complicăm, o dată în plus, amenajamentul, ori complicăm aplicarea tratamentelor, lăsând în urmă arbori „lupi” ce for face prăpăd când vor cădea.
Atenție! Un arbore remarcabil din afara fondului forestier, când cade, face pagube minime, pe când unul din fond forestier poate distruge regenerarea naturală deja instalată.
În perioada în care din păduri se extrăgea la greu frasinul necesar majestoaselor uși de la Casa Poporului, amenajiștii „ascundeau” în descrierea parcelară această specie, incluzând arborii respectivi la „Diverse Tari”. Era o formă tacită de protecționism sui generis, la care a aderat întregul corp profesional al silvicultorilor. Când au motive serioase, silvicultorii știu să țină cu natura, nu e cazul ca societatea civilă să-și facă griji. Mi-e teamă mai degrabă de Garda Forestieră, obligată să aplice ad literam prevederi legale tot mai stricte.
Am tot mai des impresia că în silvicultură se insinuează, perfid, un nou principiu: acela al antagonizării factorilor interesați. Altfel nu-mi explic de ce se merge, tot mai mult, cu frâna de mână trasă.
Sursa foto: Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov
