În fiecare an, în această perioadă, cei de la Ocolul Silvic de regim Zetea din județul Harghita încep lucrările de protecție a puieților contra cervidelor. Ei tratează vârfurile cu o soluție, pentru a asigura continuitate în creșetere.

După cum a declarat pentru dinpadure.ro șeful de ocol Robert Andras, este vorba de o soluție numită Cervacol, al cărei gust și miros respinge animalele.

„Am cumpărat 2.110 kilograme de soluție cu care ungem puieții plantați. Soluția rămâne pe vârfuri până la jumătatea anului viitor, astfel încât ne ajută și la descopleșiri, la vară, când vom putea vedea mai ușor puieții și nu-I tăiem, din greșeală. Avem de tratat puieți de pe 190 de hectare și lucrăm cu 25 de oameni”.

Un kilogram de Cervacol costă 25 de lei. Are forma unei paste dispersabile, care respinge animalele cu mirosul, suprafața strălucitoare a părților vopsite ale ramurilor și, de asemenea, mecanic, cu conținutul mineral – nisip – care scrâșnește între dinți. Preparatul nu este fitotoxic și nu împiedică primăvara apariția mugurilor.