O dezbatere publică referitoare la zonele de protecție pentru biodiversitate a avut loc ieri la Ministerul Mediului. Discuția a fost găzduită de secretarul general al ministerului, Alexandru Avram. Au participat fizic câteva persoane, inclusiv din partea fermierilor, iar din online au mai fost câteva intervenții.
Pe scurt, din cele 10 procente pe care trebuia să le avem incluse sub protecție, s-a ajuns la 2,54%. Nu se poate include sub protecție un teren aflat în proprietate privată fără acordul proprietarului.
Organizațiile de protecție a mediului au cerut azi Ministerului Mediului „transparenţă totală privind zonele cu potenţial de protecţie strictă”, adică să arate public care sunt cele 10% zone de protecție de la care s-a pornit.
ONG-urile de mediu cer transparență totală
Cele cinci organizaţii de mediu consideră că o consultare publică reală nu poate avea loc dacă cetăţenilor, specialiştilor şi organizaţiilor de mediu li se prezintă doar selecţia operată de Ministerul Mediului şi li se ascunde harta integrală a zonelor valoroase identificate în cadrul contractului public.
„Dacă suprafaţa de 2,54% reprezintă într-adevăr doar «prima etapă», atunci natura identificată pentru etapele următoare trebuie să fie cunoscută şi protejată de pe acum. Altfel, România riscă să ajungă în 2030 cu hărţile pregătite, dar cu o parte din natura din zona mapată deja distrusă”, declară Antoniu Bumb, campaigner Declic.
Ciprian Găluşcă, director executiv Platforma pentru Adaptare Climatică spune că organizaţiile de mediu nu cer ca fiecare hectar identificat de specialişti să fie automat declarat zonă de protecţie strictă.
„Cerem ceva mult mai simplu: să vedem harta întreagă. După trei ani de studii realizate în baza unui contract public, cetăţenii au dreptul să ştie ce zone naturale valoroase au fost identificate şi ce s-a întâmplat cu ele. Nu putem avea o dezbatere publică reală dacă ni se arată doar 2,54% şi ni se cere să discutăm fără să vedem restul informaţiei”, afirmă Ciprian Găluşcă.
Levente Porzsolt: „Pierdem pădurile protejându-le!”
Prezent la dezbatere, fostul inspector general al Gărzii Forestiere Naționale, în prezent președinte al Asociației Proprietarilor de Păduri din Estul Transilvaniei, ne-a declarat că o pădure sub protecție strică mai mult suferă.
„Avem două teme. Prima este legată de îngrijirea pădurii. S-a dovedit că o pădure lăsată în plata Domnului suferă. Există atacuri de insecte, boli, risc de incendiu. Practic, pierdem pădurile protejându-le. Vedem ce se întâmplă în Europa de Vest cu incendiile. O pădure care nu e gospodărită nu mai captează carbon, după un număr de ani. Pe când una îngrijită captează pe termen lung.
A doua temă e legată de proprietari. Nu poți include terenul cuiva sub protecție fără acordul lui. Dacă oamenii aveau încredere în stat, poate ar fi fost de acord. Dar nu au. Oricine se gândește să includă suprafețe sub protecție strictă trebuie să spună și sursa banilor pentru compensații. Asta e legea. Trebuie făcute calcule foarte serioase aici, dacă România își permite să plătească acești bani”, explică Levente Porzsolt.
În acest moment, viitoarele zone de protecție pentru biodiversitate din România sunt cele care erau deja sub protecție.
În contextul implementării Strategiei UE privind biodiversitatea 2030, Zonele Prioritare pentru Biodiversitate reprezintă arii naturale protejate desemnate din punct de vedere legal pentru conservarea și/ sau restaurarea integrității unor zone cu valoare ridicată a biodiversității, luând în considerare structura ecologică a acestora și procesele naturale determinante.
Procesele naturale trebuie să nu fie afectate de presiuni și amenințări antropice asupra structurii și funcțiilor ecologice, indiferent dacă sursa respectivilor factori antropici se află în interiorul sau în exteriorul respectivei zone. Condiția referitoare la faptul că procesele naturale trebuie să se desfășoare într-un regim neinfluențat de factorii antropici se traduce în primul rând prin faptul că regimul de management aplicabil acelor zone va fi de control strict al activităților umane – vor fi permise doar acele activități care nu interferează cu procesele naturale sau în fapt contribuie la acestea.
Reamintim că pentru refacerea biodiversității până în 2030, statele UE trebuie să îmbunătățească și să extindă rețeaua de zone protejate. Asta înseamnă: protejarea în mod legal a cel puțin 30% din suprafața terestră, și 30% din zona maritimă ale UE. Să integreze coridoare ecologice în cadrul unei veritabile rețele transeuropene pentru natură. Să asigure o protecție strictă pentru cel puțin o treime din zonele protejate (cel puțin 10 % din suprafața terestră, respectiv marină a UE). Intră aici inclusiv toate pădurile primare și seculare care există în UE. De asemenea, să gestioneze în mod eficient toate zonele protejate, prin definirea unor obiective și măsuri de conservare clare. Ți, nu în ultimul rând, e nevoie de monitorizarea adecvată a acestora.
Am mai scris depsre acest subiect AICI.
