La mijlocul lunii mai, o delegație de experți în rasa de vaci Aberdeen Angus au fost în mai multe ferme din România. Specialiștii, veniți din America de Nord, America de Sud, Australia și Europa, au văzut cele mai reprezentative ferme de la noi, printre care și una din județul Covasna: Domeniul Vaduri, de lângă Întorsura Buzăului. Peste 100 de vaci Black Angus cresc aici, în vârf de munte, înconjurate de păduri. Păduri dragi lui Marian Vrînceanu, fondatorul fermei. Că doar e silvicultor la bază, absolvent al „cetății învățământului silvic” de la Gurghiu.
„Un mod de viață”
„M-am născut într-o perioadă în care oamenii aveau o legătură mult mai apropiată cu natura, iar pădurea era privită cu respect. Poate tocmai de aceea, încă din tinerețe, am simțit că drumul meu trebuie să meargă spre silvicultură. Așa am ajuns, în 1985, elev la Liceul Silvic din Gurghiu, unul dintre cele mai respectate licee de profil din țară.
Pentru noi, să fim elevi acolo nu însemna doar să mergem la școală. Era un mod de viață. Exista disciplină, seriozitate și foarte multă practică. Veneam din diferite colțuri ale țării și locuiam la internat, iar în timp am devenit ca o familie. Viața de liceu era frumoasă, dar nu ușoară. Profesorii cereau mult de la noi și ne pregăteau pentru munca adevărată din teren”, povestește Marian Vrînceanu pentru dinpădure.ro.
Bază materială de top
„Liceul avea o bază extraordinară pentru acea vreme. Aveam pepiniera didactică, unde învățam cum se produc și se îngrijesc puieții forestieri. Acolo înțelegeam că pădurea nu apare singură și că fiecare arbore are nevoie de ani întregi de muncă și grijă.
Un loc care m-a impresionat mereu era parcul dendrologic al liceului. Era ca un muzeu viu al naturii. Acolo puteai vedea multe specii rare de arbori și plante, iar printre ele se afla și Ginkgo biloba, arborele vieții. Pentru noi era ceva special să învățăm direct lângă asemenea arbori.
Foarte importante erau și laboratoarele de specialitate. În laboratorul de vânătoare studiam animale împăiate și trebuia să recunoaștem speciile după fiecare detaliu. Aveam laborator de dendrologie și dendrometrie, unde învățam să identificăm speciile forestiere și să măsurăm arborii sau masa lemnoasă. Nu era doar teorie. Tot ceea ce învățam era legat direct de ceea ce urma să facem mai târziu în pădure”.
Concursurile, o mândrie
„În acea perioadă existau și concursuri între liceele silvice din țară. Gurghiu se întrecea cu liceele din Brănești și Câmpulung Moldovenesc. Erau concursuri serioase, pe meserii, și fiecare liceu își dorea să demonstreze că are cei mai bine pregătiți elevi.
Participam la probe practice precum măsuratul lemnului, recunoașterea speciilor forestiere sau orientarea în teren. Una dintre cele mai apreciate probe era tragerea cu pușca la talere. Mai existau probe de dendrometrie, calculul volumului lemnos și identificarea urmelor de animale. Pentru noi, aceste concursuri erau o mândrie și ne făceau să înțelegem cât de importantă este pregătirea practică”.
O meserie complexă
După absolvirea liceului, în 1989, Marian a lucrat ca silvicultor până în 1993. S-a ocupat de paza și cultura pădurilor.
„Mulți oameni cred că această muncă înseamnă doar să păzești pădurea de hoți, dar adevărul este mult mai complex.
Paza pădurii însemna supravegherea permanentă a fondului forestier, prevenirea tăierilor ilegale, protecția împotriva incendiilor și a distrugerilor. Eram prezent zilnic în teren și răspundeam direct de suprafețele pe care le aveam în grijă.
Cultura pădurilor era partea prin care ajutam pădurea să se regenereze și să crească sănătos. Participam la împăduriri, plantări, completări și lucrări de întreținere. Practic, nu era suficient să exploatezi pădurea; trebuia să ai grijă să lași ceva sănătos și pentru generațiile următoare”.
O vreme în care exista respect
„În perioada aceea, meseria de silvicultor se făcea mult mai mult în teren. Era mai puțină birocrație și mai multă responsabilitate directă. Fiecare om își cunoștea foarte bine zona și era permanent prezent acolo. Munca era grea, dar exista respect pentru profesie și pentru natură.
Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că pădurea m-a învățat multe lucruri care mă ajută și acum. În prezent mă ocup de creșterea vacilor Black Angus la Domeniul Vaduri și, deși pare un domeniu diferit, există multe asemănări.
Atât pădurea, cât și creșterea animalelor cer răbdare, disciplină și responsabilitate.
La Black Angus trebuie să urmărești permanent sănătatea animalelor, hrana, pășunile și echilibrul întregii ferme.
Exact ca în silvicultură, rezultatele nu apar peste noapte.
Cred că anii petrecuți în pădure m-au format ca om. M-au învățat să respect natura, să am răbdare și să înțeleg că lucrurile valoroase se construiesc în timp.
Liceul Silvic Gurghiu nu ne-a format doar profesional. Ne-a format caracterul. Și cred că asta este cea mai importantă amintire pe care o port cu mine după toți acești ani”.
Câteva imagini:
Marian Vrînceanu, în timpul liceului:
Marian Vrînceanu azi:
Văcuțele Angus:
Forumul European Angus 2026, găzduit și de Domeniul Vaduri
Intrare în grajd
Dacă vreți să vedeți ferma, dați click AICI.
