Regia Naţională a Pădurilor a obţinut venituri de aproape 33 de milioane de lei, adică peste 6,5 milioane de euro, în primele 11 luni ale anului 2024, din așa-numitele „produse nelemnoase ale pădurii”. Sumele provin din valorificarea şi exploatarea fructelor de pădure, ciupercilor comestibile, plantelor medicinale, trufelor, dar şi din activităţi cinegetice şi piscicultură, au informat reprezentanţii Romsilva citați de Agerpres.
Cele mai mari venituri realizate până la finalul lunii noiembrie 2024 din produse nelemnoase au fost generate din valorificarea păstrăvului de consum, respectiv 350 de tone, în valoare de 10,045 de milioane de lei.
Activităţile cinegetice au avut, de asemenea, un aport important, în condiţiile în care acţiunile de vânătoare desfăşurate pe fondurile cinegetice gestionate de regie şi în complexele de vânătoare deţinute de instituţie au adus peste 4,693 de milioane de lei, iar carnea de vânat, respectiv 97 de tone, a generat alte venituri de circa 1,337 de milioane de lei.
Totodată, în aceeaşi perioadă, au fost vânduţi 31.474 de fazani vii, în valoare de 2,143 de milioane de lei.
Valorificarea fructele de pădure, precum măceşe, cătină, zmeură, afine, a adus un plus de 5,407 milioane de lei pentru o cantitate livrată de 738 de tone, iar încasările din vânzarea plantelor medicinale (681 de tone) au fost de 4,086 de milioane de lei.
Cantitatea de trufe valorificată, prin cesionarea dreptului de recoltare, din pădurile de stat administrate de Romsilva se ridică, până la finalul lunii noiembrie, la 38 de tone, în valoare de 4,740 de milioane de lei, în timp ce din cantitatea de ciuperci, hribi şi gălbiori, respectiv 98 de tone, s-au înregistrat venituri de 247.150 de lei.
„Veniturile totale în valoare de 32.701.824 de milioane de lei, adică 6.557.319 euro, realizate până la finele lunii noiembrie, demonstrează importanţa diversificării activităţilor în domeniul silviculturii şi contribuţia semnificativă a Romsilva la valorificarea resurselor naturale ale României”, susţin reprezentanţii regiei.
Romsilva gestionează 241 de fonduri de vânătoare, deţine 27 de păstrăvării direct productive, precum şi trei fazanerii, la Gherghiţa, Pişchia şi Ghimpaţi.
Directorul general al RNP, Marius-Dan Sîiulescu, declara în luna decembrie, într-o conferinţă de presă, că regia va încheia anul 2024 pe profit, deşi piaţa lemnului a consemnat o scădere permanentă a preţului de vânzare a materialului lemnos, în condiţiile în care principala activitate a regiei este valorificarea lemnului.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează circa 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru aproape un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietate publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.
Sursa: economica.net