Programul „Rabla”, criticat: „Ministrul Mediului a făcut o consultare de formă, vocea specialiștilor e ignorată”

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) își exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost gestionată dezbaterea publică pentru programul Rabla 2025 și cere un program eficient, echilibrat și curajos, care să pună electromobilitatea în centrul politicilor de mediu și de transport ale României.

„România are nevoie de un program Rabla care să fie un instrument real de transformare, nu o schemă care repetă greșelile trecutului. APIA cere un program eficient, echilibrat și curajos, care să pună electromobilitatea acolo unde îi este locul: în centrul politicilor de mediu și de transport ale României’, se menționează într-un comunicat al asociației transmis vineri AGERPRES.

Reprezentanții APIA susțin că, deși procesul de consultare trebuia să fie un mecanism real de integrare a expertizei industriei în politica publică, în realitate, acesta s-a dovedit a fi doar un exercițiu formal, fără consecințe practice, deoarece, în pofida numeroaselor observații transmise în scris, a documentelor tehnice fundamentate și a discuțiilor purtate în cadrul consultării oficiale, niciuna dintre propunerile de fond nu a fost preluată.

Potrivit sursei citate, APIA a avut și o întâlnire directă cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, în cadrul căreia a prezentat argumente detaliate și soluții concrete, inclusiv necesitatea majorării ecotichetului pentru vehicule electrice la 27.500 lei.

„Am apreciat deschiderea și tonul constructiv al dialogului, însă ghidul final publicat dovedește că aceste argumente au fost în cele din urmă ignorate. Practic, documentul rămâne neschimbat față de versiunea inițială, ceea ce transmite un semnal îngrijorător: vocea specialiștilor și a pieței auto nu contează în procesul decizional’, spun reprezentanții asociației.

Aceștia subliniază că ministerul a ales să păstreze nivelul ecotichetului pentru vehicule electrice la 18.500 lei, ceea ce, pe hârtie, ar însemna că, din cele 120 milioane lei alocate, s-ar putea finanța un număr mai mare de mașini.

„În realitate, însă, experiența ultimului an este clară: cererea a fost slabă, bugetul a rămas neconsumat, iar electromobilitatea a stagnat”, semnalează APIA.

Asociația atrage atenția că menținerea aceluiași nivel de sprijin va conduce, inevitabil, la același rezultat – bani blocați în conturi, în loc de mașini electrice noi pe șosele.

Conform comunicatului, industria auto a venit cu o propunere clară și fundamentată, respectiv majorarea ecotichetului la 27.500 lei pentru vehicule electrice și pe hidrogen și repartizarea a 70% din buget (140 milioane lei) pentru electrice și plug-in hibride, restul de 60 milioane lei pentru celelalte tehnologii.

„Suntem conștienți că nici în acest scenariu nu s-ar fi consumat integral bugetul. Însă, diferența majoră este că, printr-un sprijin mai puternic, penetrarea pieței ar fi fost net superioară, iar electromobilitatea ar fi primit șansa de a intra pe o traiectorie de creștere”, consideră reprezentanții APIA.

Un alt element major adus în discuție de APIA a fost predictibilitatea programului pe termen mediu și lung, deoarece doar printr-un calendar clar și stabil consumatorii și companiile își pot planifica investițiile, iar industria își poate adapta strategiile.

„Ministerul a fost de acord, în principiu, că predictibilitatea este esențială și a promis discuții viitoare dedicate acestui subiect. Totuși, dacă aceste promisiuni nu se vor transforma în măsuri concrete, încrederea industriei în dialogul cu autoritățile va fi grav afectată”, se menționează în comunicat.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile este o organizație non-profit, o entitate reprezentativă în industria auto din România, înființată în anul 1994, membră a Organizației Mondiale a Constructorilor de Automobile – OICA, din 1996. Misiunea APIA este de a reprezenta și susține interesele principalilor jucători din piața auto din România, implicându-se activ în dialogul cu autoritățile, prin promovarea practicilor sustenabile din industrie, prin educarea consumatorilor și prin oferirea de analize esențiale și relevante pentru acest sector.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.