Asociația Industriei de Prelucrare a Lemnului – Prolemn și Grupul pentru Dialog Forestier organizează marți, 18 noiembrie 2025, o dezbatere online pe tema „Balanța Lemnului în România: instrument de analiză strategică pentru sector”.
Vor participa mai mulți specialiști, dat fiind contextul actual: incertitudine legislativă (prevederea legată de amenajamente silvice aplicate pe 20 de ani fără o adaptare a normelor tehnice în vigoare), și climatică (uscări, doborâturi de vânt și chiar incendii de pădure).
Tema 1: Balanța Lemnului în România
Speaker: Bogdan Popa
Tema 2: Evoluția stocurilor de lemn și a resurselor disponibile pentru industrie.
Speakeri: Adrian Băban, Paul Dima
Tema 3: Birocrația silvică văzută prin ochii inspectorulpadurilor.ro . Provocări actuale în realizarea și aplicarea amenajamentelor silvice
Speaker: Mihai Daniel Niță
Tema 4: Analiza indicilor de recoltă pe tipuri și mărimi de proprietăți. Corelații cu evoluția suprafeței pădurilor.
Speaker: Liviu Nichiforel
Tema 5: Balanța Lemnului – argument pentru o strategie pădure-industrii bazate pe lemn în contextul fenomenului de uscare a pădurilor
Speaker: Cătălin Tobescu.
Concluzii și încheiere – 20 min.
Balanța Lemnului în România (BLR) descrie cantitativ și calitativ fluxurile de lemn în economia României, pe grupe de specii, pornind de la resursa inițială – masa lemnoasă pe picior – și trecând prin transformări succesive până la obținerea unor produse finite.

Lansată în martie 2025, BLR include momentan fluxurile aferente anilor 2023 și 2024 și se constituie într-un puternic instrument de analiză strategică pentru elaborarea de politici publice și strategii economice sau de gestionare durabilă a resursei de lemn.
Link conferință AICI.
Sursa: prolemn.ro











