Romsilva a marcat „Ziua Silvicultorului” la Muzeul Cinegetic Posada

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a sărbătorit azi Ziua Silvicultorului printr-un evenimentul special organizat la Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”. Au fost sute de vizitatori, în special tineri, care s-au bucurat să descopere universul fascinant al silviculturii.

Dincolo de nota festivă, ediția din acest an s-a desfășurat în condiții ceva mai speciale: un proiect de reorganizare a Romsilva este în lucru la Ministerul Mediului. Dacă acesta va fi adoptat în forma inițiată de minister, din regie vor rămâne mai puțin de jumătate din direcțiile silvice, iar posturile de conducere vor fi reduse, potrivit ministrului Mircea Fechet, de la 121 la 17. Cu alte cuvinte, e posibil ca acesta să fie ultimul an în care Romsilva sărbătorește Ziua Silvicultorului în „formulă completă”, cu 41 de direcții silvice.

La evenimentul de azi de la „Posada”  au participat directorul general al Romsilva, Marius – Dan Sîiulescu, conducerea executivă a Regiei, directorul Direcției Silvice Prahova, Dragoș Ciomag, precum și reprezentanți ai celor 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva și ai Direcției de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cailor de Rasă.

Nu au lipsit invitați – parteneri ai regiei, cum ar fi Gheorghe Gavrilescu, președintele Societății „Progresul Silvic” sau Silviu Geană, liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva”. Au venit însă și silvicultori din mai multe direcții silvice din țară. Au lipsit cei din Ministerul Mediului, deși au fost invitați.

Demonstrații și ateliere

Pe parcursul zilei, participanții – în special elevi și studenți – au avut ocazia să participe la demonstrații practice, ateliere de educație forestieră, prezentări tehnologice, simulări în realitate virtuală și spectacole ecvestre cu armăsari lipițani de la Herghelia Sâmbăta de Jos. Standurile tematice dedicate biodiversității, produselor pădurii și protecției mediului au atras un public numeros și curios.

Forest Design, desfășurare de echipamente moderne

Mihai Daniel Niță de la Forest Design le-a prezentat elevilor mai multe echipamente de măsurare a arborilor pe care le utilizează în cercetare – drone sau scanner-e terestre care folosesc senzori LiDAR.

Cei de la parcurile naționale au venit cu produse tradiționale din comunitățile lor – o mulțime de bunătăți din carne, brânzeturi, fructe, prăjituri sau conserve (gemuri, siropuri, zacuscă).

Directorul Muzeului „Posada”, Georgeta Marcu, alături de echipa ei, a organizat o tombolă pentru toți vizitatorii și i-a ghidat pe cei mici pe la toate standurile.

Șeful Romsilva: „De munca noastră din prezent vor beneficia generațiile următoare”

Directorul general al regiei a deschis, practic, evenimentul și a spus câteva cuvinte:

Anul acesta am ales să marcăm Ziua Silvicultorului în alt mod, deschis publicului. Am prezentat aici, la Muzeul Cinegetic al Carpaților, cu ajutorul colegilor noștri, o mică parte din secretele meseriei de silvicultor, o meserie grea, însă care ne aduce satisfacții profesionale foarte mari. Ne bucură prezența mare a elevilor și studenților, ne bucurăm că multe persoane și-au rupt câteva ore pentru a descoperi tainele silviculturii. Îi îndemn să fie alături de noi tot timpul, pentru că de munca noastră din prezent vor beneficia generațiile următoare, cărora le vom lăsa păduri cel puțin la fel de frumoase și valoroase ca cele de acum„, a declarat Marius-Dan Sîiulescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Silviu Geană: „O profesie nobilă, onorantă și dificlă”

Liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva” a transmis de asemenea un mesaj colegilor săi:

Într-o lume agitată și aflată într-o perpetuă schimbare, pădurea rămâne un reper profund și constant. Aflată la intersecția dintre avansul noilor tehnologii, schimbările climatice și viața comunităților, pădurea este un foarte puternic factor de stabilitate.

În acest context, munca silvicultorilor este decisivă. Ca să mențină echilibrul între cele trei funcțiuni ale pădurii – economică, socială și de mediu –, silvicultorii au nevoie și de o bună pregătire, dar și de o puternică dedicare. Nu întâmplător, se spune despre această meserie că este una vocațională. Dacă nu iubești și nu respecți pădurea, nu poți fi silvicultor!

Mereu capabili de eforturi mari, silvicultorii sunt specialiștii datorită cărora avem păduri frumoase și sănătoase. Și-au asumat să le îngrijească atât pentru noi, cei de azi, cât și pentru urmașii noștri. Copiii și nepoții noștri vor avea parte de o moștenire frumoasă.

În mod simbolic, sărbătorim astăzi Ziua Silvicultorului la Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”. Participăm și noi, reprezentanții sindicatelor din silvicultură, cu mare bucurie, la acest eveniment dedicat acestei nobile, onorante și dificile profesii. La mulți ani, dragi colegi silvicultori!”, este mesajul lui Silviu Geană.

Ziua Silvicultorului este o sărbătoare oficială legiferată prin Statutul Personalului Silvic și este marcată anual, din 1991, în luna iunie, de întreg corpul silvic care activează în sistemul public sau privat, împreună cu sindicatele din silvicultură, organizațiile profesionale și mediul academic.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri, aflate în proprietatea publică a statului sau în alte forme de proprietate, pe baza unor contracte de administrare. Toate pădurile aflate în proprietatea publică a statului beneficiază de certificarea managementului forestier conform celor mai exigente standarde internaționale.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.