Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a marcat marți, 17 martie, debutul Lunii
Plantării Arborilor și al campaniei de împăduriri din această primăvară printr-o acțiune
organizată la Ocolul Silvic Bucșani, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița.
La acțiunea de împădurire au participat directorul general al Romsilva, Jean Vișan,
specialiști din cadrul regiei și ai Direcției Silvice Dâmbovița.
Luna Plantării Arborilor se desfășoară anual între 15 martie și 15 aprilie, conform
Codului Silvic, perioadă care se suprapune parțial cu lucrările de împăduriri de primăvară.
În această primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va regenera 7.112
hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului, 4.520 de hectare prin lucrări de
regenerare naturală și 2.592 de hectare prin lucrări de împăduriri.
Cele mai întinse suprafețe care vor fi regenerate natural sunt la direcțiile silvice
Suceava – 441 hectare, Neamț – 425 hectare, Caraș-Severin – 353 hectare și Bacău – 362
hectare. În ceea ce privește regenerările artificiale, cele mai extinse lucrări de împăduriri se
efectuează la direcțiile silvice Suceava – 668 hectare, Neamț – 246 hectare și Mureș – 164
hectare.
De asemenea, tot în campania de împăduriri de primăvară, Romsilva va efectua
lucrări de completări pe 1.895 de hectare și lucrări de refacere a plantațiilor calamitate pe
alte 539 de hectare.
Pentru întreg anul 2026, programul de regenerare a pădurilor pentru fondul forestier
proprietatea publică a statului administrat de Romsilva prevede regenerarea a 9.500 de
hectare, 5.920 hectare regenerări naturale și 3.580 hectare regenerări artificiale, pe
parcursul celor două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă. Pentru realizarea
tuturor lucrărilor de împăduriri, refaceri și completări, vor fi utilizați aproximativ 25 de
milioane de puieți forestieri, majoritatea produși în pepinierele silvice proprii.
În ultimii șase ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 83.584 de
hectare de fond forestier proprietatea publică a statului, dintre care: 26.736 de hectare prin
lucrări de împăduriri și 56.848 de hectare prin regenerări naturale, fiind plantați peste 155
de milioane de puieți forestieri.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de
păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion
de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Toate pădurile proprietatea publică a statului administrate de Romsilva dețin
certificarea managementului forestier în sisteme internaționale.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează, de asemenea, 22 de parcuri
naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare, precum și 12
herghelii de stat și patru depozite de armăsari.
Sursa: Romsilva









