Ca și cum nu era destulă dezbinare în sectorul silvic din România, se mai adaugă un „bonus”: angajații din ocoalele silvice private, din Gărzile forestier, din ministerul Mediului și din INCDS „Marin Drăcea” au luat cu 25% mai puțin la salariu, nu și cei din Romsilva.
S-au aplicat astfel prevederile art. V din Ordonanța Guvernului nr. 4/2025. Vorbim despre sporul de risc devenit în noul Cod Silvic „creștere salarială cu 25%”.
Numai că această creștere este eliminată prin Ordonanța 4: „să nu majoreze/indexeze sau, după caz, să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2025”.

Precizare necesară
Personalul silvic din cadrul ministerului Mediului, al Gărzii Forestiere Naționale, al Gărzilor Forestiere, al ocoalelor silvice de regim, al Romsilva și al INCDS „Marin Drăcea” au beneficiat, până la 31 decembrie 2024, de un spor de risc de 25%. În noul Cod Silvic, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025, acest spor de risc nu mai există. El a fost înlocuit cu o creștere salarială de 25%, egală cu valoarea sporului de risc. Practic, nu se măreau veniturile în niciun fel. În momentul în care s-a aprobat OUG în ședința Guvern, nu s-a găsit nimeni care să spună că nu este vorba de o creștere a veniturilor, ci de includerea unui drept – sporul de risc – în salariu.
Adresa Romsilva
La Regia Națională a Pădurilor Romsilva angajații sunt protejați – deocamdată – de Contractul Colectiv de Muncă. O adresă transmisă în toate direcțiile silvice de directorul general Marius Dan Sîiulescu precizează că „niciun salariu nu va fi micșorat cu 25%”. El spune că banii au fost prevăzuți în buget.
Ce-i drept, angajații din Romsilva au protestat chiar sub geamul ministrului și anunță acțiuni de protest în serie dacă li se iau acești bani. Poate și presiunea publică a ajutat ca veniturile celor din regie să rămână la același nivel ca anul trecut.

„De mult nu mai e vorba despre bani!”
Ce se întâmplă în acest moment în Gărzile forestiere? Oamenii sunt nemulțumiți de reducerea salarială și nu numai. Faptul că ei sunt corecți, dar nu sunt tratați la fel a devenit extrem de frustrant.
În aceste condiții, mulți discută deja despre alte locuri de muncă.
„Se va întâmpla ca la medici, vor pleca mulți din țară. Statul nu face economie cu acești bani, ci dimpotrivă. Oamenii vor fi demotivați, iar pădurile vor cădea pradă hoților de lemne. La sfârșitul zilei, dacă faci un calcul, pierderea va fi mai mare. Deci autoritățile statului pun în pericol pădurile țării. Nu vor mai veni tineri pregătiți să lucreze în Garda Forestieră, pentru că nu au de ce. La noi de mult nu mai e vorba despre bani… E vorba de respectarea unor principii. E vorba despre un parteneriat pe care doar unul dintre parteneri îl respectă. Noi dacă greșim suntem puși la zid ca pe vremea Inchiziției. Dar ministrul dacă greșește, dacă încalcă Consitituția nepunând în aplicare legile țării – noul Cod Silvic – ce se întâmplă? Nimic. Este strigător la cer”, a declarat, pentru dinpădure.ro, un inspector de gardă.

1.300 de lei în minus
E inutil de spus că 25% mai puțin la salariu afectează pe oricine. Dar e important să subliniem – pentru că puțină lume știe – câte atribuții au angajații din Gărzile forestiere și în câte zeci de părți trebuie să se împartă pentru a le face față: de la retrocedări, la control, de la cadastru la împăduriri, de la statistici la decontări, de la inspecții, la consultanță. Se ocupă de fond forestier, de vânat, de lemn, de puieți, de comisii, de geodezie, de recepții lucrări și lista e foarte lungă. Sunt oameni puțini în fiecare structură și muncesc pentru a suplini posturile neocupate. Ca și cum nu era destul, acum o fac și pe bani mai puțini.


Ca să dăm un exemplu, un inspector de garda forestieră cu vechime maximă a luat în luna decembrie 9.100 de lei și pe februarie anul acesta 7.800 de lei.
Top 5
Ca să facem un pic haz de necaz, există și cifre pozitive: ministrul Mircea Fechet a urcat în topul celor mai vizibili demnitari ai Guvernului Ciolacu. De pe locul 12 este azi pe locul 5.

„Urcarea specatculoasă în top se datorează declaraţiilor referitoare la poluarea din Marea Neagră, în urma scufundării a două petroliere în zona Odesa, extinderea plajei de la Costineşti, salariile şi premiile de pensionare de la Romsilva”. Datele apar în Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Și este vorba, desigur, despre o analiză cantitativă.