Numărul din luna aprilie 2026 al prestigioasei reviste britanice Forestry: An International Journal of Forest Research include articolul colegilor cehi Zdeněk Adamec, Lumír Dobrovolný și Tomáš Pospíšil cu titlul Crop beech (Fagus sylvatica L.) trees with radically released crowns as a tool for sustainable production and adaptation to climate change. Este rezultatul cercetărilor din Republica Cehă privind impactul răriturilor selective cu arbori de viitor (30-50 exemplare/ha) crescuți liber (fără competiție la nivelul coroanelor), după intervenții de sus, asupra creșterii radiale a fagului între 1999 și 2021.
Aceste intervenții au condus la accelerarea semnificativă a creșterilor în diametru la arborii respectivi, chiar și pe durata unor perioade de secetă/uscăciune apărute în timpul intervalului de timp menționat.
Datorită acestei accelerări a creșterilor, ponderea arborilor de viitor în volumul pe picior a crescut de la 10% la 37,7%, iar procesul respectiv va permite atingerea diametrului-țel de 50 cm la vârsta de 73 sau 64 de ani, în funcție de vârsta arboretului în momentul începerii aplicării răriturilor de sus cu arbori de viitor în creștere liberă.
În acest mod, autorii consideră că se vor reduce riscurile ecologice și economice ale silviculturii „tradiționale ” a fagului, cu vârste ale exploatabilității între 100 și 120 de ani. Prin aplicarea respectivului model de îngrijire și conducere a făgetelor, distribuția arborilor pe categorii de diametre s-a apropiat de o curbă exponențială descrescătoare, tipică arboretelor pluriene.
În concluzie, modelul silvotehnic prezentat se consideră a constitui o măsură adaptativă promițătoare pentru creșterea vitalității/toleranței la secetă a arborilor individuali de fag în condițiile schimbărilor climatice prezente și anticipate (fapt evidențiat foarte clar, în urmă cu cca 10 ani, în lucrările publicate de ing. Daniela Diaconu (et al.) – Forests 2015, 6, 3256-3277; European Journal of Forest Research 2017, 2, 319-328 -, absolventă a facultății noastre și cu un doctorat foarte apreciat la Universitatea din Freiburg-Germania), precum și un instrument util pentru conversiunea făgetelor spre structuri neregulate.
Într-un astfel de context, ne punem (de multă vreme…) două întrebări, credem justificate și neretorice:
- nu este necesară/posibilă o silvicultură dinamică – cu rărituri de sus începute devreme și chiar cu păstrarea arborilor de viitor, aleși pe baza criteriilor vigoare/vitalitate-calitate-spațiere/repartiție în faza de păriș, în condiții de creștere liberă – în făgetele noastre cele mai valoroase cu rol de producție lemnoasă (cu precădere din regiunea de dealuri, situate pe terenuri cu pante mici și mijlocii, fără sau cu potențial redus de eroziune), atât pentru creșterea rezistenței și rezilienței acestora în contextul climatic în schimbare, cât și al necesității reducerii ponderii inimii roșii, care declasează lemnul prin evoluția în timp spre putregai ? O astfel de silvicultură ar permite obținerea de arbori cu un diametru-țel de 45-50 cm (nu de 70 cm, așa cum se recomanda în trecutul relativ apropiat – Baar et al. 2004) – cerut în prezent pentru reducerea dificultăților de manipulare a buștenilor de fag în parchete, pe platformele primare sau în fabricile de prelucrare a lemnului – la 80-90 de ani, vârstă la care impactul inimii roșii este nesemnificativ.
- în contextul de mai sus, nu ne întrebăm de ce, în spațiul european al făgetelor, numărul de arbori la hectar în momentul recoltei lor finale, definit prin atingerea diametrului-țel, a scăzut de la 210 (Elveția – Leibundgut 1982) – 250 (Germania – Spellmann și Nagel 1996) la 90-120 în la finele anilor 1970 (Franța -Venet 1978, Lanier 1979) sau în anii 1980 (Elveția – Kurt 1982, Franța – Bouchon et al. 1989) și chiar la 70 (80) în prezentul început cu Bastien (2001) în Franța sau cu Baar et al. (2004) în Belgia ?
Oare nu ne dorim să vedem făgetele tinere, cu rol de producție, ca în imaginea de mai jos (fig. 1), ca să le conducem apoi, cu accent pe arborii de viitor, favorizați prin intervenții de sus, chiar și cu păstrarea acestora în condiții de creștere liberă, spre exploatabilități definite prin diametrele-țel amintite (fig. 2)?
Și nu credem că ne dorim în vreun fel ce rezultă uneori din acei arbori de fag, cu vârste ajunse la 140-180 de ani, rămași așa din rațiuni diverse, însă mai ales legate de existența excedentelor de arborete exploatabile la nivel de U.P. (fig. 3).
E ceva la care credem că e cazul să reflectăm din nou cu seriozitate, dacă încă nu am făcut-o…
