Despre stejarul roșu (Quercus rubra L. syn. Q. borealis F. Michx.) știm că (Nicolescu et al. 2020):
- a fost introdus în Europa din America de Nord în anul 1691 și ocupă pe continentul nostru în prezent cca 350 de mii de hectare;
- este o specie tolerantă la secetă (se consideră ca specie-alternativă la stejarul pedunculat și gorun, pe stațiuni marginale, în condițiile schimbărilor climatice), însă afectată de înghețurile de toamnă, care îi pot provoca apariția înfurcirilor prin degerarea lujerului terminal nelignificat. Înfurcirile pot să apară și datorită aglomerării de muguri pe lujerul terminal, respectivul defect obligând uneori la aplicarea tăierilor de formare a coroanelor, mai ales în plantațiile tinere;
- poate crește pe soluri de la sărace, nisipoase și acide, la grele, argiloase, specifice cerului și gârniței;
- are un temperament mai de umbră decât stejarul pedunculat și gorunul;
- se regenerează bine din sămânță și poate deveni chiar invaziv pe stațiuni cu soluri uscate și sărace sau nisipoase, relativ bogate;
- se elaghează natural bine, necesitând însă uneori un elagaj artificial „de corectare”;
- prezintă creșteri rapide în înălțime și în diametru (poate atinge 8 m la 12 ani ori 21 m la 35 de ani, respectiv 40 cm la 50 de ani sau 55 cm la 80 de ani);
- are un lemn valoros (însă nu atât de valoros ca gorunul sau stejarul pedunculat), cu multiple utilizări: de la mobilă de lemn masiv la lemn de foc, de la furnir estetic la parchet sau lambriu, fără însă a se putea folosi la butoaie pentru lichide alcoolice etc.
Și ne-am gândit la toate aceste caracteristici lucrând cu stejarul roșu, alături de numeroase generații de studenți „de Brașov”, într-o plantație pură, cu 5000 puieți/ha (2 x 1 m, înălțimea puieților 30-50 cm), instalată sub „mâna” colegului și prietenului Bernhard von Puttkamer în inima Transilvaniei în primăvara anului 2012. Dacă plantația arăta în 2013 ca în fig. 1, înfurcirile frecvente au obligat la aplicarea unor tăieri de formare a coroanelor (fig. 2-5) în anul 2015. Aspectul arboretului tânăr rezultat atunci este cel din fig. 6, lucrările de îngrijire-curățiri continuând ulterior din anul 2019 (fig. 7) până în prezent (fig. 8), când arborii prezintă dominant diametre de peste 10 cm și înălțimi de până la 15 m.
Și credem că visăm corect, cu ochii deschiși, la arbori maturi de stejar roșu (fig. 9 și 10), pe care alți silvicultori, dăruiți, profesioniști și pasionați, să îi „culeagă” la maximum 60-70 de ani – noi am încercat să ne facem datoria, nimic mai mult…
Bibliografie
Nicolescu, V.N., Vor, T., Mason, W.L., Bastien, J.C., Brus, R., Henin, J.M., Kupka, I., Lavnyy, V., La Porta, N., Mohren, F., Petkova, K., Rédei, K., Štefančik, I., Wąsik, R., Perić, S., Hernea, C., 2020: Ecology and management of northern red oak (Quercus rubra L. syn. Q. borealis F. Michx.) in Europe: a review. Forestry, 93: 481-494. https://doi.org/10.1093/forestry/cpy032
Explicațiile figurilor
Fig. 1 Aspectul plantației de stejar roșu în anul 2013 (foto principală)
Fig. 2 Exemplar de stejar roșu înainte de aplicarea tăierii de formare a coroanelor
Fig. 3 Exemplar de stejar roșu după aplicarea tăierii de formare a coroanelor
Fig. 4 Exemplar de stejar roșu înainte de aplicarea tăierii de formare a coroanelor
Fig. 5 Exemplar de stejar roșu după aplicarea tăierii de formare a coroanelor
Fig. 6 Plantația de stejar roșu după lucrările din anul 2015
Fig. 7 Plantația de stejar roșu în anul 2019
Fig. 8 Plantația de stejar roșu în august 2026
Fig. 9 Exemplar matur de stejar roșu la cca 50 de ani
Fig. 10 Exemplar matur de stejar roșu la cca 65 de ani.
