Autor: prof. univ. dr. Marian Drăgoi
Aveam de gând să scriu ceva, dar despre economia de subzistență a târgurilor de Crăciun din Germania și Austria. Dar scandalul apei potabile din trei județe, bâlbâiala explicațiilor privind neconcordanțele dintre rezultatele IFN și SUMAL, la care se adaugă recentul editorial „sfârșitul dictaturii estimărilor”, recent publicat de d-l dr. Ciprian Muscă pe site-ul ASFOR, m-au adus repede cu picioarele pe pământul patriei.
Dacă tot e decembrie, să începem cu sfârșitul dictaturii. Prin anii 2000, când predam amenajarea pădurilor, studenții mi s-au plâns la un moment dat de dificultatea proiectului de amenajare. Am profitat imediat de ocazie să-i aduc în realitate, pentru că holul universității din Suceava găzduia o expoziție cu câteva cutii de viteze, produse de o mică firmă germană, ce furniza respectivele componente întregii industrii auto. A fost un bun prilej de a aduce în discuție filozofia toleranței statistice. De aceea, titlul articolului ”Când Codul Întâlnește Codrul. ZebraHack 3.0 și Sfârșitul „Dictaturii Estimării” m-a cam speriat, pentru că reflectă o crasă lipsă de înțelegere a fundamentelor statisticii și practicii măsurării lucrurilor, cu sau fără scanere.
Când vine vorba de măsurarea volumului arborelui, singurul procedeu ce minimizează la maxim erorile de măsurare este cel xilometric: tai trunchiul și ramurile în piese mai mici, pe care le scufunzi într-un mare cilindru gradat, plin cu apă, și măsori volumul de apă dislocat pe fiecare piesă în parte. Adaugi ce se pierde prin tăiere și ai un volum foarte apropiat de cel real. Și faci treaba asta cât se poate de repede, ca apa să nu intre în țesuturi. Am mai avut o astfel de discuție, pe Facebook, cu un mai tânăr inginer silvic, convins că dacă lucrezi corect nu ai erori.
Dar „jocul” diverselor piese este esențial bunei funcționării a unui mecanism. Îmi amintesc că prin anii 70, în România se găseau ciocane produse în China ce aveau un mic joc, aproape imperceptibil, ce amplifica forța loviturii dar și amortiza vibrația resimțită după lovitură. Ați mai văzut așa ciocane „inteligente”, prin magazinele de bricolaj? Eu nu.
Revin la articolul d-lui dr. Ciprian Muscă. Da, scanarea LiDAR este o metodă mai precisă decât estimarea statistică, dar tot estimare rămâne! De ce? Pentru că, din punct de vedere metodologic, arborele desenat de norul de puncte este „descompus” în secțiuni de diverse forme, asimilabile unor prisme sau trunchiuri de con, astfel alese încât erorile de măsurare să fie minime. Iar asta e treaba algoritmilor de inteligență artificială. Evident, dacă zbori de două ori deasupra aceleiași păduri, la momente diferite, vei obține două modele diferite, dar asta rămâne între noi. Așa că nu putem vorbi de sfârșitul dictaturii estimării, ci de un nou început.
Spre deosebire de Inventarul forestier, unde se estimează (sic!) volume, SUMAL încearcă ceva mai complicat: să reconstituie trasabilitatea lemnului, dar fără a ține cont de pierderile tehnologice, inevitabile în orice sistem de procesare a ceva în altceva.
Când ai de raportat în SUMAL volumul pe care l-ai exploatat, iar acest volum trebuie să fie egal cu volumul pus în valoare (pentru a nu complica inutil lucrurile), apare prima mare problemă, explicată în figura de mai jos.
Cele două cocoașe reprezintă două distribuții: în dreapta, distribuția cumpărătorului (firma de exploatare), în stânga distribuția vânzătorului (APV). Distanța dintre cele două „cocoașe” este pierderea tehnologică, asumată parțial de vânzător, parțial de cumpărător. Volumul raportat în SUMAL este mai mic decât cel din APV „adevărat” și mai mare decât volumul efectiv exploatat. Cu alte cuvinte, firma de exploatare face o supra-evaluare, iar ocolul o subevaluare. Rămâne o „rezervă” de lemn deja vândută, dar care a rămas în pădure, ce trebuie scoasă de acolo, dar „fără acte”.
O mai mare precizie micșorează pierderea tehnologică (cele două cocoașe se apropie una de alta) dar nu o anulează, cât timp în pădure rămân resturi de exploatare iar preciziile celor două măsurători sunt, inevitabil, diferite.
Scoaterea din pădure a tuturor resturilor de exploatare (suprapunerea celor două cocoașe din figură), pe lângă faptul că e scumpă nu este nici benefică pentru ecosistem forestier, deoarece resturile de exploatare se descompun lent și asigură o minimă protecție faunei xilofage. Dacă luăm în considerație defectele interne ale trunchiurilor, invizibile pentru modelul LiDAR, premisele unor înțelegeri ascunse între cumpărător și vânzător sunt și mai probabile.
Ce putem face? Să renunțăm la obsedanta toleranță zero (o adevărată fixație!), la reprezentări numerice cu mai mult de două zecimale și să încercăm o compensare a erorilor de estimare a volumelor așa cum se făcea, pe vremuri, cu erorile de planimetrare a suprafețelor parcelelor și sub-parcelelor, desenate pe baza cartografică a vechilor amenajamente.
Entuziasmul folosirii tehnicilor moderne la rezolvarea problemelor curente trebuie temperat de câte o privire în trecut, ce ne poate surprinde prin simplitatea soluțiilor.
Profesorul universitar doctor Marian Drăgoi a făcut parte în ultimii ani din echipa Facultății de Silvicultură din Suceava, unde a fost titular al disciplinelor Amenajarea pădurilor (licenţă zi) Economie şi piaţa lemnului, Fundamentarea deciziilor şi aplicaţii informatice (masterat). Este autor de cărți, studii și articole, consultant, cercetător și coordonator de doctorate.
