În cursul său de Silvicultură, predat în anul universitar 1920-1921 (Drăcea 2018), profesorul Marin Drăcea descrie subarboretul ca „sub-etajul născut din oroarea pe care natura o are de vid” și îi confirmă rolul cultural: „… apără solul de: înierbare umbrindu-l; de accesul vântului în pădure și în special la suprafața solului, pe care îl apără astfel de uscăciune. Sub-etajul contribuie în același timp la rîndul său a îmbogăți solul cu litieră”.
Și, lucrând alături de colegi silvicultori, profesioniști și pasionați de pădure, la lucrări de curățiri demonstrative undeva în județul Harghita, într-un arboret cu o compoziție-minune (dominant molid, alături de larice european, fag, carpen, paltin de munte, frasin comun, scoruș, tei cu frunză mică – fig. 1-3), ne-am amintit că „… subetajul completează golurile firești născute în etajul superior de vegetație prin luminarea acestuia” … și „…dă solului un adăpost mai apropiat și mai eficace decât acoperișul superior prea depărtat de sol”. Evident că acele goluri sunt umplute de alun (fig. 4), specie cu roluri multiple în arboret – exact cele descrise de profesorul Drăcea în cursul său.
În plus, Profesorul nostru unic scrie și, evident, are perfectă dreptate: „Sub-etajul este neplăcut profanului (!) în silvicultură (hagiu nu se poate plimba în pădure!); el este însă o binefacere pentru pădure, trebuie ajutat la instalarea lui (și natura ne arată când a venit acel moment) și apoi păstrat cu sfințenie”.
Dixit…
Bibliografie
Drăcea M., 2018. Curs de Silvicultură 1920-1921. Editura Mirton, Timișoara, 729 p.
