O seară magică de muzică – prima zi din Festivalul Stradivarius, 27-28 iunie 2026 – la Domeniul Cantacuzino de la Florești-Prahova, locul care găzduiește ruinele „Micului Trianon”, proiectat de arhitectul Ion D. Berindey (1871-1928), ca și Palatul Culturii din Iași, și construit între 1911-1913.
Neterminat prin moartea proprietarului, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), cel supranumit „Nababul” pentru averea sa fabuloasă, și primul război mondial, palatul a intrat într-un program de consolidare a structurii, de curățire și completare a fațadelor, de refuncționalizare a spațiilor, care se speră să îi redea măcar parțial frumusețea pierdută.
Parcul Domeniului Cantacuzino ne trimite la „modelatorul” său, celebrul grădinar peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer, creatorul Grădinii Kiseleff și, mai important, al Grădinii Cișmigiu.
E locul în care te bucuri de „reperul” parcului, un imens platan din jurul anului 1860, de teii îmbătători în floare, de unicitatea Caryei ovata, pe care profesorul nostru unic de Dendrologie, Victor Stănescu, ne-o descria pornind de la schiurile „clasice” (lemnul de Hickori…), de foșnetul plopilor albi, de frumusețea „ciucurilor” de Pterocarya pterocarpa (fraxinifolia), de frasini și pini, de cireși și duzi.
E decorul în care viorile Stradivarius 1729 a lui Răzvan Stoica (cu studii muzicale în România și la Conservatorul Regal din Amsterdam) și Gagliano 1755 a lui Remus Azoiței (absolvent al Conservatorului din București și al Juilliard School din New York, în prezent profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra), cântând Piazzolla, Mendelssohn Bartholdy sau Saint-Säens, au sunat dumnezeiește. Iar din altă lume, a necuvintelor pline de înțelesuri, a sunat interpretarea Concertului pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach, „concert al prieteniei” atât de iubit de George Enescu și pe care Maestrul l-a cântat cu Yehudy Menuhin (1937) și David Oistrakh (1946).
Alte glasuri, alte încăperi, chiar și lipsite de pereți, de care ar trebui să ne simțim mândri în fiecare clipă…
Notă: Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, proprietar al Palatului Cantacuzino de la București (actuală gazdă a Muzeului Național „George Enescu”), al Castelului Cantacuzino de la Bușteni și al
Palatului Cantacuzino de la Florești, este descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. A fost doctor în Drept la Paris (1858), ulterior deputat, senator, primar al Bucureștiului (1869-1870), ministru (al Lucrărilor Publice, al Finanţelor, de Interne) și prim ministru în două perioade (1899- 1900 și 1904-1907). Și este politicianul mulți ani președinte al Partidului Conservator, după a cărui moarte (23 martie 1913) marele său duşman politic, Ionel Brătianu, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, spunea: „Ţara întreagă plânge pierderea unuia dintre cei mai demni, pe unul dintre fruntaşii săi, care într-o lungă viaţă a avut prilejul s-o servească în cele mai de seamă situaţiuni ale vieţii politice şi sociale. Cu fostul şef al Partidului Conservator dispare unul din ultimii reprezentanţi ai generaţiunii care a creat viaţa noastră constituţională”.
Concluzie simplă: Cine ne-a condus altădată și de unde provenea acea lume…
Ilustrație:
