Vânarea unui exemplar de cerb de o valoare cu totul excepțională pe fondul cinegetic nr. 16 Nereju, județul Vrancea aduce România pe un loc fruntaș în ierarhia mondială. Trofeul a fost prezentat la cea mai recentă ediție a Expo Hunting Moldavia, ce a avut loc între 10 și 12 octombrie la Bacău.
Trofeul, estimat la aproximativ 270 puncte CIC, se conturează drept nou record național și, totodată, ca o realizare de referință în ierarhia mondială a specie, după cum anunță și Asociația evaluatorilor de trofee de vânat CIC TEB RO.
Cerbul a fost vânat de unul dintre proprietarii fondului de vânătoare. Trofeul cântărește 16,4 kilograme. Nu a fost evaluat încă oficial. Acest lucru se va întâmpla în primăvară, la Sibiu, în prezența unor arbitri internaționali.

Adrian Titianu: Un trofeu arată vigoarea genetică a animalului
După cum e explicat pentru dinpădure.ro Adrian Titianu de la Asociația evaluatorilor de trofee de vânat CIC TEB RO, un astfel de trofeu arată două lucruri.
„Primul este vigoarea genetică a animalului. Al doilea este că gestionarul fondului de vânătoare face ceea ce trebuie, tocmai pentru a ajuta animalele să dea trofee de calitate.
România ocupă locuri superioare în ierarhia mondială, ceea ce înseamnă că majoritatea gestionarilor iau măsuri de management cinegetic corecte. Să nu uităm că România deține încă recordul Mondial la capră neagră, la urs, iar cu acest trofeu de cerb vom ajunge cel mai probabil pe locul 3 la nivel mondial”.
Adrian Titianu lucrează de 24 de ani domeniul cinegetic, fiind responsabil compartiment Vânătoare la Direcția Silvică Bacău. Este implicat în programe de educație ecologică a elevilor de la școlile din județ, dar și în proiecte de conservare a faunei.
Odată cu crearea Asociației de evaluare a trofeelor de vânat, s-a făcut un pas înainte, spune el.
„Am repus România pe harta CIC. Am reușit să introducem trofeele din România într-o bază de date mondială, ceea ce nu e puțin. Opinia publică trebuie să cunoască faptul că vânătoarea înseamnă echilibru ecologic. La urma urmei, și asociațiile de vânătoare sunt tot ONG-uri, pentru că se ocupă de biodiversitate, de protecția și conservarea ei”.

Trofeul de la Nereju va fi analizat la începutul lunii mai 2026, la Sibiu
Asociația evaluatorilor de trofee de vânat CIC TEB RO organizează, o dată la doi ani, o expoziție de trofee de vânat cu evaluare și decernare de premii. După cum a explicat pentru dinpădure.ro organizatorul și sponsorul evenimentului, Octavian Hadăr, aceasta va avea loc anul viitor la Muzeul „Astra” din Sibiu.
„În perioada martie – aprilie se strâng trofeele, apoi se expun într-o sală a muzeului, timp de trei săptămâni. În ultima zi a expoziției se acordă premiile, iar la final tipărim și un catalog”.
Venituri din vânătoare versus dezinformare
Ungaria încasează sume uriașe la buget din activitatea de vânătoare, ca și Franța sau Germania. În România, aceste venituri nu există, pentru că organizațiile de protecție a mediului au reușit să demonizeze breasla vânătorilor și să creeze imaginea falsă de „vânători de trofee” pentru cei din sectoul cinegetic. Practic, este o ramură a economiei care la noi nu e lăsată să se dezvolte, deși ar putea aduce venituri la buget într-o țară care abia are cu ce plăti salariile angajaților de la stat. Numai din vânătoarea de urși s-ar încasa milioane de euro. Numărul acestora este foarte mare, în prezent, iar multe comunități din zonele de munte au început să ia măsuri pe cont propriu, pentru că urșii le decimează animalele din gospodării. De altfel, statul plătește milioane de euro an pe an despăgubiri pentru pagubele produse de urs.











